Curajul ţăranului care a îndrăznit să-i ceară socoteală împăratului Franz Josef. Lecţia de viaţă a lui Badea Cârţan

„Ca cioban a cutreerat munţii Făgăraşului până ce’ntr’o zi a prins să silabisească şi i s’a născut o pasiune fierbinte pentru carte şi pentru politică. A trecut Carpaţii şi a colindat mulţi ani în şir meleagurile româneşti de dincolo şi de dincoace cu desagii încărcaţi de cărţi oprite. Adesea jandarmii unguri erau pe urmele lui, îi confiscau cărţile groase în buchi chirilice, îl arestau şi-i intentau procese de iredentist…“, aşa era descris badea Gheorghe Cârţan, în ziarul „Adevărul“ din 25 august 1936, într-un text omagial, la un sfert de veac de la moartea lui.

Fiu de ţăran, Badea Cârţan, cum a rămas cunoscut în istorie, s-a născut pe 24 ianuarie 1849 în casa unor foşti iobagi de pe moşia contelui Teleki, în Cârţişoara, judeţul Sibiu. Încă din copilărie era obligat să muncească pentru a avea o bucată de pâine: de când se topea zăpada şi până cădea alta, el pleca la păscut cu animalele, pe hotarul satului. Nu a avut posibilitatea să meargă la şcoală deloc. Mai târziu, când a mai crescut, a ajuns cu oile în munţi – acolo a aflat că dincolo de crestele Carpaţilor trăiesc tot români de-ai lui, oameni care vorbesc aceeaşi limbă ca şi el.

În iarna dintre 1866 şi 1867, după ce i-a murit tatăl, Nicolae Cârţan, şi-a luat toată averea moştenită – adică vreo 40 de oi – şi a plecat în aventura vieţii sale, în România. Pe drum, l-a întâlnit pe Ion Cotiga, fiu de subprefect, originar din Săcele, judeţul Braşov, care ar fi vrut să fie cioban. S-au împrietenit şi în timpul petrecut împreună, Ion Cotiga avea să-i fie primul dascăl lui Gheorghe Cârţan. Cei doi au luat oile şi au plecat în Câmpia Bărăganului, în zona Ciulniţa. În tovărăşia lui Cotiga, lui Badea Cârţan i-a crescut nu numai numărul de oi, ci şi sentimentul naţionalist, la acea vreme Transilvania fiind sub stăpânire austro-ungară.

Mulţi ani, Badea s-a ascuns în România, pentru a nu fi înrolat în armata austro-ungară. A dorit, însă, să lupte pentru poporul român: în Războiul de Independenţă (1877-1878), s-a înrolat voluntar – oile sale, o turmă serioasă, de 1.200 de capete, au fost rechiziţionate de Armata română. Lui Badea din Sibiu i-au rămas doar doi berbeci şi 30 de oi. 

După încheierea războiului, s-a întors în Transilvania, unde a avut numai de pătimit. A fost amendat în nenumărate rânduri, după ce oile sale au păscut pe pământurile unor saşi. În zadar s-a plâns autorităţilor, tot a fost nevoit să plătească despăgubiri mult mai mari decât pagubele făcute de turma lui.

Curajos, a făcut plângere chiar la împăratul Austro-Ungariei Franz Josef, dar nu a primit niciun răspuns. Tăcerea imperială nu l-a mulţumit, aşa că a plecat să se înfăţişeze Curţii din Viena. Fără sorţi de izbândă şi această tentativă de a-şi găsi dreptatea. Avea însă să fie primit, câţiva ani mai târziu, după ce a fost arestat şi bătut de jandarmi pentru că, în mai 1894, a mers la procesul memorandiştilor de la Cluj, care cereau împăratului Austro-Ungariei drepturi etnice pentru români egale cu ale populaţiei maghiare, precum şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare a transilvănenilor. Atunci, ţăranul român a reuşit să ajungă în faţa lui Franz Josef căruia i-a arătat rănile, iar împăratul a promis pedepsirea vinovaţilor.

Animat de sentimente unioniste, Badea Cârţan a mers, în 1895, pe jos până la Bucureşti, pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul, pe care îl considera un mare erou al românilor, primul care a reuşit unirea celor trei provincii istorice. După ce şi-a văzut visul împlinit, Badea Cârţan s-a culcat în zăpadă, neavând bani să tragă la un han. Dimineaţa, a fost găsit de un făgărăşean, Ion Grama, care era om de serviciu la Liga Culturală, iar prin intermediul acestuia, a fost prezentat profesorului V.A. Urechia, preşedintele Ligii. Aşa se face că Badea Cârţan a rămas mai mult timp în Bucureşti şi a vizitat Ateneul Român şi Academia Română, dar, cel mai important, i-a cunoscut pe marii intelectuali ai vremii: Nicolae Iorga, George Coşbuc, Şt.O. Iosif, Spiru Haret, Toma Stelian, Take Ionescu şi I.C. Brătianu.

Cea mai mare dorinţă a lui Badea Cârţan a fost, însă, să ajungă la Roma, să vadă Columna lui Traian, să vadă originile latine ale neamului românesc. Profesorul V.A. Urechia i-a dat câţiva bani de drum, iar Badea a luat drumul Romei în ianuarie 1896, cu traista plină de haine şi merinde, dar şi cu un pumn de pământ din grădina casei şi boabe de grâu, pentru a le duce ofrandă urmaşilor Romei.

După 43 de zile şi patru perechi de opinci rupte, Badea Cârţan a ajuns la Roma, trecând prin Timişoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck şi Genova. În faţa Columnei lui Traian, Badea Cârţan a presărat pământul românesc şi boabele de grâu, apoi, ostenit de drum, s-a culcat la baza Columnei, unde a dormit până a doua zi. Când s-a trezit, era înconjurat de o mulţime de curioşi. Unul dintre ei, văzând costumul popular românesc pe care-l purta ţăranul, care se asemăna foarte mult cu hainele purtate de dacii de pe monument, a exclamat uimit: „Un dac a coborât de pe Columnă!“. Imediat, vestea că un român a venit pe jos până la Roma s-a răspândit în toată Italia – mai multe ziare ale epocii scriind despre el.

Badea Gheorghe Cârţan a făcut şi o a doua călătorie la Roma, în 1897. Atunci, a vizitat şi Parisul: s-a plimbat mândru pe bulevardele pariziene largi, cu căciula-n stânga şi cu măciuca-n dreapta. Oraşul Luminilor nu l-a făcut să-şi uite misiunea şi, fiind oaspetele studenţilor români din Franţa, dar şi al celor francezi, le-a spus: „Nu ştiţi ce soartă am avut noi, românii: a trebuit să facem singuri faţă năvălirii popoarelor barbare. La adăpostul nostru voi aţi avut timp de v-aţi cultivat şi v-aţi întărit. A sosit acum timpul sa ne daţi o mână de ajutor să ne unim într-o singură ţară“. Nu ştia cât de puţin mai avea de aşteptat până la înfăptuirea unirii pe care o tot invoca.

A treia călătorie a făcut-o doi ani mai târziu, cu ocazia Congresului Orientaliştilor, când a avut onoarea de a depune la Columna lui Traian o coroană de lauri. Gestul venea în contextul în care la acea întâlnire, delegatul ungur a negat originea latină a poporului român. Ca răspuns, delegaţia română l-a adus pe Badea Cârţan îmbrăcat în portul strămoşesc. 

Drumurile l-au purtat pe Badea Cârţan şi la Ierusalim. Autorităţile româneşti i-au asigurat un bilet gratuit pe calea ferată şi pe apă până la Constantinopol, mai departe urmând să se descurce singur. Simţea că nimic nu-l putea opri să ajungă la mormântul lui Iisus. „El avea să constate cu regret că aici se făceau slujbe în toate limbile pământului, numai în româneşte nu. Pentru asta a trăit un mare moment de ciudă. Se duse de aici la râul Iordanului să vadă apa în care a fost botezat Mântuitorul. S-a bucurat să se boteze şi el, făcând baie în apa sfântă a Iordanului, ca mai apoi, prin Constantinopol, să se întoarcă din nou la Bucureşti“, se relatează în monografia comunei Cârţişoara.

După ce a fost la Roma, Badea Cârţan s-a gândit că trebuie să facă mai multe pentru românii din Transilvania, provincie a Imperiului Austro-Ungar. Aşa a început să transporte din România cărţi şi alte tipărituri pentru elevii şi studenţii români ardeleni. De la Bucureşti, unde avea mai multe depozite de carte, volume donate de români, încărca volumele în desagi şi traversa munţii pe cărări dosnice, pentru a nu fi prins de jandarmi. Unul dintre traseele sale preferate era prin Valea Cucului, o trecătoare în munţi, la graniţă. Odată, Badea s-a oprit la o stână din zonă, unde a rostit celebrele sale cuvinte: „Cine-a mai văzut graniţă-n mijlocul ţării?!“.

Câteva sute de volume pe care ţăranul sibian le-a adus românilor de dincolo de Carpaţi se află şi în prezent în muzeul ridicat în satul său natal, Cârţişoara. „Igiena şcolarului din 1907“, „Dreptul de alegător“, „Idei politice naţionale“ sunt doar câteva dintre titlurile de cărţi îngălbenite de vreme care au scăpat şi n-au fost arse de jandarmii unguri atunci când aceştia i-au confiscat toate volumele găsite la el acasă sau ascunse prin munţi. 

Badea Cârţan a murit în 1911, cu doar şapte ani înainte de Marea Unire, după ce s-a îmbolnăvit de plămâni în timpul unei avalanşe care l-a prins în munţi. Simţindu-se slăbit, s-a retras la Poiana Ţapului. Dorinţa sa a fost să fie înmormântat în pământ românesc, în Regat. Aşa se face că Badea Cârţan îşi doarme somnul de veci la Sinaia. Pe piatra funerară stau scrise cuvintele: „G. Badea Cârţan doarme visând întregirea neamului său“. 

În comuna Cârţişoara, din judeţul Sibiu, a fost înfiinţat un muzeu al lui Badea Cârţan, în 1968. Pe lângă numeroase obiecte din epocă, aici se găsesc şi o pereche de opinci realizate din piele de bivol, pe care ţăranul român le-a purtat în drumul său spre Roma, precum şi o fotografie care-l înfăţişează pe Badea lângă Columna lui Traian.

Muzeul transilvănean se mândreşte şi cu câteva piese de ceramică produse la fabrica ce funcţiona cândva aici, dar şi cu obiecte din sticlărie, turnate la fabrica din 1795. Comuna Cârţişoara era cândva vestită: în 1905 în comună funcţiona o bancă populară, instituţie care a rezistat până în 1947, când au venit comuniştii la putere. Din acea perioadă, astăzi există expuse la muzeu câteva bancnote, inclusiv cele folosite în perioada inflaţiei. Tot în Cârţişoara a existat şi o fabrică de hârtie, care a fost distrusă într-un incendiu. Din farmecul de altădată al comunei n-au mai rămas decât câteva obiecte strânse în acest muzeu. 

Ghidul muzeului din Cârţişoara este Gheorghe Budac, strănepot al unui vestit haiduc al comunei, Andrei Budac. Legenda lui Budac este faimoasă în zonă: bărbat voinic, un uriaş cu forţă de semizeu, Andrei Budac a trecut munţii, în Ţara Românească, la 18 ani. Nu peste mult timp, s-a auzit că este căpetenia unei cete de haiduci care îi jefuia pe bogaţi şi-i ajuta pe oprimaţi. În 1907, anul răscoalei ţărăneşti, ceata lui Budac s-a alăturat răsculaţilor, haiducul sibian fiind arestat împreună cu un tovarăş şi întemniţat la Câmpulung Muscel. Amândoi au reuşit să evadeze şi să treacă munţii, înapoi în Ardeal. Atunci, Jandarmeria a pus pe capul său un premiu de 2.000 de coroane – şi-a fost prins haiducul. „Balada zice că a fost trădat de un văr de-ai săi, iar din monografia satului aflăm că l-a trădat cineva din rândurile sale“, spune ghidul din Cârţişoara. 

După ce-au aflat unde este ascuns, jandarmii unguri l-au încolţit şi l-au împuşcat pe Andrei Budac, lăsându-l să agonizeze câteva ore. A doua zi de dimineaţă, după ce haiducul a murit în chinuri, jandarmii din pluton s-au fotografiat lângă trupul fără viaţă, iar această imagine-mărturie este expusă la muzeul din Cârţişoara.