Au trecut 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 – în 30 de ani au crescut două generaţii. Pe de-o parte, sunt cei născuţi în preajma momentului prăbuşirii comunismului, care astăzi sunt oameni pe picioarele lor, în câmpul muncii – milenialii sau Generaţia Y. Pe de altă parte, sunt cei mai tineri, care ce sunt acum la şcoală sau abia au început facultatea, Generaţia Z. Cum se văd viitorul şi trecutul prin ochii acestor două generaţii care nu au cunoscut îndeaproape regimul comunist? Încercăm să schiţăm acest tablou prin intermediul câtorva voci. Reprezentând milenialii, am discutat cu Mihai Hash (32 de ani), un veteran în vloggingul românesc, Laurenţiu Ion (28 de ani), care face digital marketing de la 19 ani şi semnează în rubrica „Millennials“ din „Dilema Veche“, şi pe Doru Ţuinea (28 de ani), tânăr profesor de istorie în Bucureşti, asistent de cercetare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ şi viitor academician.
Generaţia Z este reprezentată de către Sebastian Dobrincu (21 de ani), cel mai bogat tânăr sub 30 de ani din Sillicon Valley, conform revistei „Forbes“ – un antreprenor digital, nou lansat în industria muzicală –, Tudor Vişan-Miu (24 de ani), autor de cărţi de istorie şi monarhist de când se ştie, acum student la Facultatea de Istorie.
În decembrie 1989, aproape 5 milioane de copii erau educaţi în şcolile comuniste, cu scopul de a deveni, cu toţii, Oameni Noi. Astăzi, numărul elevilor aproape s-a înjumătăţit, iar cele mai recente studii arată că rata analfabetismului funcţional în România este de 44%. Rata abandonului creşte şi ea de la an la an. Copiii României în tranziţie au primit responsabilitatea democraţiei, cu tot bagajul de drepturi şi obligaţii pe care îl aduce cu ea.
Milenialii sau Generaţia Y a fost delimitată la cei născuţi după 1980 şi până la mijlocul anilor ’90. Pentru denumirea acestei generaţii, Occidentul a făcut o analogie semantică şi astrală: sunt cei care vor termina liceul în prima decadă a noului mileniu. Pentru români, însă, milenialii sunt cei care au privit Revoluţia din scutece, care abia făceau primii paşi sau care s-au născut odată cu venirea lui Michael Jackson în România. Generaţia Y este, de fapt, o generaţie de tranziţie, o generaţie de sacrificiu, o generaţie eclectică, ce a primit responsabilitatea de a fi schimbarea de care România are nevoie.
Milenialii faţă cu Revoluţia
Majoritatea milenialilor erau ori mult prea mici ca să înţeleagă ceva din decembrie ’89, ori nu se născuseră. Primele informaţii le-au primit acasă, în familie, cu mai multă sau mai puţină obiectivitate, însă cu intensitatea spiritului liber. „M-am născut la puţin timp după Revoluţie: ianuarie 1991. Într-o perioadă de confuzie şi tranziţie, mă gândesc acum, când puţini ştiau ce s-a întâmplat cu adevărat şi ce urmează. Nu ştiu când anume mi-am dat seama ce a fost Revoluţia şi cine împotriva cui a fost. S-a vorbit puţin despre decembrie 1989 în familia mea, era o tăcere pe care abia acum o înţeleg. Am copilărit în Târgovişte, nu departe de garnizoana unde soţii Ceauşescu au fost executaţi“, îşi aminteşte Laurenţiu Ion.
Primele informaţii pe care mi le amintesc din discuţiile din interiorul familiei aveau legătură cu trecerea grea spre democraţie. Părinţii erau dezamăgiţi de lipsa de putere a preşedintelui Emil Constantinescu şi de noile mineriade care se anunţau. Părinţii aveau o temere în acest sens, mai ales că aveam rude apropiate care locuiau în Bucureşti.
Doru Ţuinea, profesor de istorie
Pentru cei care astăzi au peste 26 de ani, societatea postdecembristă este ilustrată cu amintirea tranziţiei şi cu chipurile (post)comuniste ale liderilor ce încercau gustul democraţiei. Românii se bucurau cu reţinere, cu teamă, cu sfială – încă nu erau siguri de libertatea pe care o obţinuseră. „Primele informaţii pe care mi le amintesc din discuţiile din interiorul familiei aveau legătură cu trecerea grea spre democraţie. Părinţii erau dezamăgiţi de lipsa de putere a preşedintelui Emil Constantinescu şi de noile mineriade care se anunţau. Părinţii aveau o temere în acest sens, mai ales că aveam rude apropiate care locuiau în Bucureşti“, spune Doru Ţuinea, astăzi profesor de istorie.
Manualul de istorie şi faţa nevăzută a cenzurii
Prezentarea evenimentelor din 1989 la cald, am putea spune, în manualele şcolare este un subiect (încă) sensibil şi tratat superficial. Aflăm de la Laurenţiu Ion că „fiecare profesor avea versiunea lui de poveste, spusă mereu cu o jumătate de gură“ şi că obiectivismul l-a găsit doar în discursul unui profesor tânăr, care „relata evenimentele aşa cum nu erau în manual: cronologic, echidistant şi cu lux de amănunte. Ne lăsa pe noi să tragem propriile concluzii“. Tot el îşi aminteşte că profesorul de religie din gimnaziu descria Revoluţia ca fiind „o lovitură împotriva statului şi a voinţei Domnului“.
Aşadar, profesorii nu au ezitat să-şi pună amprenta asupra materiei predate. Doru Ţuinea îşi aminteşte că manualele de la începutul anilor 2000 prezentau informaţii sumare despre ce s-a întâmplat în 1989, informaţii ce erau „clarificate“ şi completate de profesorii de la clasă: „La şcoală am vorbit pentru prima dată despre prăbuşirea comunismului în clasa a VII-a (anul 2005), când profesorul de istorie, care-mi era şi diriginte, ne-a explicat că nu greşim să vorbim despre «Revoluţia din 1989», ci ar fi greşit şi imoral faţă de victimele din decembrie 1989 dacă am utiliza denumirea vehiculată tot mai des încă de atunci, anume «evenimentele din decembrie 1989»“.
Comunismul şi zâmbetul lui Iliescu
Astăzi, societatea funcţionează foarte mult pe informaţie vizuală. Generaţiile care nu au trăit din plin comunismul îşi proiectează în minte imagini care au intrat deja în cultura de masă. E un exerciţiu de imaginaţie, la care Generaţia Y a răspuns prin vocea lui Mihai Hash:
Imaginea reprezentativă a comunismului este probabil cea a statului la coadă sau Ceauseşcu mergând falnic în inspecţie pe la tot felul de fabrici şi uzine, dând din aripi, încercând să pară important. La fel, în aceeaşi măsură, propaganda comunistă de la TV.
Completarea imaginii comuniste vine şi din partea academică: „Ilustraţia mitului peşterii din scrierile lui Platon este sugestivă pentru a evidenţia evoluţia prin care a trecut societatea românească după căderea comunismului: cetăţenii români au devenit treptat conştienţi de situaţia în care s-au aflat, pe măsură ce beneficiile democraţiei au răzbătut, cu greu, e adevărat, până în viaţa lor cotidiană“, spune profesorul Ţuinea.
Cireaşa pe tortul imaginarului comunist a adus-o, simplu şi concis, omul de marketing, Laurenţiu Ion: „Zâmbetul lui Ion Iliescu“.
Să fim din oameni mari nişte copii
Copiii anilor ’90 erau greu de prins. Chiar aşa. Era un continuu joc de-a prinselea între ei şi părinţi – când erau la joacă afară, când erau în faţa televizorului, devorând desenele animate. Singurul moment în care se spunea stop joc era la masă. Copilăria postdecembristă a primit moştenirea comunistă a lipsurilor şi a puţinului. Mihai Hash povesteşte:
Cred ca am fost ultima generaţie care s-a mai jucat cu tubermanul
şi cornetele prin şantiere, care juca meseriile sau baba oarba.
Toate activităţi de exterior.
Astăzi, nici nu mai văd copii prin faţa blocurilor –
nici nu ştiu pe unde mai umblă.
Mihai Hash, vlogger
Cele mai citite articole
„Mi-au lipsit multe. Pe vremea respectivă numai ce intrase Cartoon Network în grila de programe şi vedeam acolo reclame la tot felul de produse destinate pieţei americane. Produse sau jucarii care, evident, nu erau disponibile la noi. Deci, am trăit în permanenţă cu dorinţa asta de a avea jucării sau biciclete sau cereale de la TV. Pe de altă parte, copilaria în anii ‘90 a fost una frumoasă. Cred ca am fost ultima generaţie care s-a mai jucat cu tubermanul şi cornetele prin şantiere, care juca meseriile sau baba oarba. Toate activităţi de exterior. Astăzi, nici nu mai văd copii prin faţa blocurilor – nici nu ştiu pe unde mai umblă“.
Diferenţa dintre sat şi oraş era bine definită. Doru Ţuinea, crescut într-un sătuc din judeţul Giurgiu, povesteşte că terenul de joacă al copilăriei a fost uliţa sau foaia pe care jucau ŢOMAPANT. Televiziunea prin cablu a ajuns la el abia în 2004: „A fost o adevărată explozie de bucurie şi divertisment pentru un copil de 13-14 ani. Dintr-odată descopeream o lume colorată şi diversă, după ce până atunci urmăream mai mult programele de televiziune bulgăreşti, pe care televizorul nostru le recepţiona mult mai clar chiar decât postul România 1, al televiziunii publice“.
Pentru mileniali, numitorul comun este cuvântul „libertate“. Nu îşi pot imagina ce ar fi ajuns dacă s-ar fi născut în România comunistă, căci liberul arbitru şi libertatea de exprimare fac parte din noul cod al bunelor maniere democrate. „Libertate doar cu uşile încuiate, libertate doar cu gândul dacă ai fi îndeajuns de curajos să gândeşti ce nu ai voie să spui cu voce tare. Dacă România ar fi avut un sistem totalitar în continuare, nu aş mai fi fost cine sunt azi. Noi toţi am fi fost alţi oameni. Poate aş fi fost profesor de română, cine ştie. Sau arhitect, aşa cum mi-am dorit dintotdeauna. Totuşi, e greu să-mi imaginez viaţa mea în comunism şi cumva nedrept pentru oamenii care au trăit în acei ani“, spune Laurenţiu Ion.
„Istoria recentă ne-a urmărit peste tot ca o bastită“
În materie de istorie, recentă sau nu, românii au o bază precară, cu găuri evidente, ca un şvaiţer. Ce mai înseamnă astăzi istoria recentă pentru Generaţia Y? O afirmă răspicat, la unison, cele trei voci mileniale: istoria contează! Şi dacă e aşa, cum dăm informaţia mai departe celor de lângă noi, bătrâni şi tineri deopotrivă? Mihai Hash mărturiseşte că încearcă să-şi construiască propriul conţinut pentru a aduce cultura şi istoria mai aproape de oameni.
Am vrut să înţeleg felul în care am fost crescut, blocul meu gri şi cartierul sărac din Târgovişte, frica implicită şi tăcută pe care o simţeam în jurul meu, aşa m-am întors la ce s-a întâmplat după ’89. Am vrut să înţeleg. În cazul generaţiilor mai tinere, cred că vorbim de alte nevoi.
În plus, ei vor avea o altă înţelegere asupra istoriei, poate mai curată şi obiectivă. Au şi un instrument pe care noi l-am avut abia la adolescenţă: Social Media.
Laurenţiu Ion, specialist în digital marketing
Laurenţiu Ion descrie istoria ca pe ceva indispensabil, asemenea unei batiste: „Istoria recentă contează mult pentru generaţia mea, asta pot să spun sigur. Nu ne-am născut în afara ei, ne-a urmărit peste tot ca o batistă […]. Am vrut să înţeleg felul în care am fost crescut, blocul meu gri şi cartierul sărac din Târgovişte, frica implicită şi tăcută pe care o simţeam în jurul meu, aşa m-am întors la ce s-a întâmplat după ’89. Am vrut să înţeleg. În cazul generaţiilor mai tinere, cred că vorbim de alte nevoi. În plus, ei vor avea o altă înţelegere asupra istoriei, poate mai curată şi obiectivă. Au şi un instrument pe care noi l-am avut abia la adolescenţă: Social Media“.
Profesorul Ţuinea este mai reticent şi mai prevăzător în privinţa surselor pe care le abordează noua generaţie:
Este adevărat că astăzi istoria poate fi descoperită în complexitatea ei de orice tânăr interesat să afle adevărul despre comunism. Dar riscurile înţelegerii greşite a evenimentelor istorice sunt şi astăzi la fel de mari ca în comunism. Internetul este plin de texte elaborate de tot felul de nespecialişti, care propagă, de exemplu, mitul «cetăţii asediate» pentru a-i atrage în capcană pe cetăţenii nostalgici şi patriotarzi.
DEMOCRAŢIE ÎN ONLINE ŞI ÎN OFFLINE
FOTO AFP
Democraţia, prin libertăţile sale, a devenit pentru actualitatea românească un soi de măr al discordiei: dreptul la vot şi dreptul de a te stabili în altă ţară. Poate împovăraţi de greul tranziţiei, poate din cauza frânelor pe care politica le pune evoluţiei societăţii, mulţi dintre milenialii rămaşi în ţară s-au gândit să crească numărul diasporei: „M-am gândit mult dacă să plec din ţară. Prima dată a fost după ce am terminat liceul, dar am rămas. Apoi, după ce am terminat facultatea. Mereu, în perioadele-cheie ale vieţii mele. Să pleci din ţară a devenit, cumva, parte a planului de maturizare a generaţiei mele“, mărturiseşte Laurenţiu Ion.
Pe de altă parte, Hash chiar a încercat pentru o perioadă traiul în străinătate. Oportunitatea oferită de Erasmus de a sta un an în Spania l-a convins că a fi departe de casă nu este pentru el: „Aşa mă luase un dor de casă că după patru luni de stat în Spania începeam să caut pe Google imagini cu Deva. Deşi era tentant din punct de vedere financiar, mi-am dat seama că dacă vrei, poţi să trăieşti bine-mersi şi în România şi să ai un stil de viaţă nemţesc“.
The new cool thing in town
În ceea ce priveşte dreptul la vot, responsabilizarea şi comunicarea sunt cuvintele-cheie, susţinute de media. „Este vital să votezi. Şi sper că odată cu cele două tururi de alegeri de anul acesta au înţeles cât de multe se pot schimba în România dacă fiecare îşi dă minimum de interes“, spune Hash. În completarea lui vine ideea responsabilizării, susţinută de Laurenţiu Ion: „Aşa cum avem datoria de a vota, la fel avem şi datoria de a-i responsabiliza pe cei din jurul nostru: familie, prieteni, colegi. Apoi, e mass-media, care a ajutat mult la informarea şi responsabilizarea oamenilor. It’s the new cool thing in town, ne-ar fi ruşine să recunoaştem că nu am votat“.
Cheia unei societăţi sănătoase, în ceea ce priveşte votul, este informarea periodică, susţinută prin campanii, spune Doru Ţuinea. „Responsabilitatea cetăţenească a exercitării dreptului de vot cred că nu este pe deplin înţeleasă la nivelul întregii societăţi româneşti. Nu sunt de acord cu votul obligatoriu, dar cred că statul prin toţi reprezentanţii lui trebuie să desfăşoare campanii periodice de informare a cetăţenilor cu privire la importanţa votului într-o societate democratică. Doar printr-o prezenţă masivă a cetăţenilor la vot democraţia funcţionează. Altfel, aleşii n-au cum să pretindă că reprezintă şi exercită puterea poporului“.
Inteligenţă artificială, fake news, noile media
În comunism exista un singur post de televiziune, un singur post de radio şi câteva ziare, controlate de stat. Lucrurile de care ne bucurăm azi erau atunci clandestine – de pildă, muzica era trasă pe bandă în intimitatea casei de pe casete aduse din străinătate. Globalizarea ne permite să avem acces la surse nelimitate de informare, dar peste toate, stă ameninţarea ştirilor false. Cum le facem faţă şi cum le punem în favoarea noastră? „Trebuie, în primul rând, să înţelegi magnitudinea acestor surse de informare“, spune Laurenţiu Ion, „generaţia părinţilor mei cred aproape tot ce văd pe internet. Noi, în schimb — millennials, suntem mai sceptici şi, prin urmare, mai selectivi cu informaţia. E un subiect complicat, poate cel mai îndemână sfat pe care l-aş da ar fi să navigăm proactiv pe internet şi printre canalele de televiziune, să nu acceptăm informaţia de oriunde şi, când e cazul, să o validăm abia după ce am găsit-o în cel puţin alte trei surse de încredere“.
În unele colţuri ale lumii se implementează deja inteligenţa artificială, pe când în România chiar şi pregătirea pentru joburile viitorului e cam precară. Doru Ţuinea spune că responsabilitatea cade pe umerii instituţiilor de învăţământ: „Să-şi adapteze oferta educaţională în conformitate cu evoluţiile societăţii globale în ansamblul ei“. Mihai Hash adaugă faptul că „vom trăi nişte vremuri tare interesante. Vremuri în care nu vom mai avea o singură carieră pentru tot restul vieţii, cum au avut părinţii noştri. Trebuie sa ne pregătim să schimbăm carierele şi să fim suficient de versatili încât să ne adaptăm noilor tehnologii. Este o carte foarte interesantă pe acest subiect, a lui Yuval Noah Harari, «21 de Lecţii Pentru Secolul 21»“.
Generaţia Y speră la fericire
„Nu am plecat din cauza unor lipsuri, ci mai degrabă datorită oportunităţilor din America“
„Pe vremea lui Ceauşescu“
Generaţie, optimism este numele tău
Poate că entuziasmul sau poate că optimismul îi face pe cei mai tineri să nu fie de acord cu scenariile sumbre pentru viitor. „Contrar spiritului general, sunt nemaipomenit de optimist! Pentru că am avut ocazia să discut şi să cunosc atât de mulţi tineri români geniali în domeniilor lor, cred cu tărie că România se îndreaptă spre un viitor total diferit faţă de realitatea în care am trăit. Prezic că dacă vom reuşi să păstrăm această speranţă în rândul liderilor tineri ai ţării, în rândul celor care pot oferi un exemplu pozitiv de schimbare, ne menţinem şansele de a ne număra printre ţările-model ale lumii. Cel mai bun mod de a inspira este prin exemplu, indiferent dacă eşti cunoscut sau nu“, spune Sebastian Dobrincu. Prin exemplu, dar şi prin organizare şi planificare, mai adaugă Tudor Vişan-Miu: „O renaştere naţională în baza unui proiect de ţară clar va duce la o primăvară românească“. iGeneration?
Citeste mai mult pe aici
