Moneda naţională s-a apreciat, marţi, cu 0,12 bani în raport cu euro (-0,03%), moneda europeană fiind cotată la 4,7769 lei, faţă de 4,7781 lei luni.
De asemenea, leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,2831 lei, în scădere cu 0,47 bani (-0,11%), faţă de cursul de luni, de 4,2878 lei/dolar.
Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, cu 0,15 bani (-0,03%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,3607 lei, comparativ cu 4,3622 de lei/franc, luni.
Gramul de aur s-a ieftinit cu 0,05 bani, până la 203,6828 lei, de la 203,6833 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. AGERPRES
Moneda naţională s-a apreciat, marţi, cu 0,12 bani în raport cu euro (-0,03%), moneda europeană fiind cotată la 4,7769 lei, faţă de 4,7781 lei luni. De asemenea, leul a câştigat teren şi în faţa…
Hidroelectrica va finanţa cu peste 5,3 milioane de lei (fără TVA) modernizarea staţiei electrice de 110 KV aparţinând CHE Brădişor, parte a amenajării hidroenergetice Lotru, a anunţat, marţi, compania…
Propunerea legislativă privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 a primit raport favorabil din partea Comisiei pentru buget – finanţe a Camerei…
La începutul lunii noiembrie, din cele 31 de miliarde de euro alocate României de către Comisia Europeană în cadrul exerciţiului financiar 2014-2020, în ţară intraseră 9,98 miliarde de euro, ceea ce reprezenta …
Două companii din industria feroviară românească au depus oferte la licitația pentru tramvaie de 18 metri organizată de STB, scrie Antena 3. Prima vine de la ofertantul unic Electroputere VFU Pașcani,…
Cele mai citite articole
Antreprenoriatul autohton se luptă cu multe probleme, generate şi de contextul internaţional, dar şi de realităţile potrivnice din ţară, acestea din urmă ducând inevitabil către birocraţie şi legislaţia…
Bank of China, a patra cea mai mare instituție bancară din lume, şi-a deschis ieri oficial operațiunile în România, printr-un eveniment de lansare a sucursalei de la București, care a avut loc la Palatul…
Volkswagen AG nu ia în considerare alte ţări în afară de Turcia pentru noua sa fabrică multibrand, evaluată la 1,3 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari), au declarat surse care au dorit să-şi păstreze…
Grupul israelian AFI Europe, proprietarul celui mai mare mall din România, a semnat achiziția portofoliului de pe piața locală, format din patru clădiri de birouri, al NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor…
Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în primele 10 luni ale acestui an, faţă de perioada similară din 2018, cu 8,1% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile…
Cele mai importante proiecte concepute pentru a se finanța prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) sunt continuate de actualul guvern. Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a semnat…
Tranzacţia prin care Profi Rom Food SRL intenţionează să preia 18 spaţii comerciale aflate sub controlul unic al companiei Pram Maya SRL a fost autorizată de Consiliul Concurenţei. „Consiliul Concurenţei a…
Citeste mai mult pe aici