„Cercetarea la faţa locului s-a terminat încă de ieri şi s-a stabilit cu certitudine că maşina condusă de ministru a părăsit sensul de mers şi a intrat în maşina care circula regulamentar, iar din păcate conducătorul auto care a decedat nu a avut o reacţie sau poate nu a avut nici unde să tragă dreapta pentru a evita coliziunea”, a declarat, vineri, la Digi 24, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu.
Acesta a explicat că, deocamdată, nu se cunoaşte motivul pentru care maşina a intrat pe sensul opus.
„Nu se ştie din ce motiv a părăsit maşina ministrului banda pe care circla, sunt mai multe ipoteze, probabil că în câteva zile vom afla ce s-a întâmpla
Acesta a explicat că Daniel Chiţoiu este internat la Spitalul Floreasca, dar că în două-trei zile va putea fi externat şi va fi audiat.
Joi, un accident grav s-a produs pe DN 7, în judeţul Argeş. Un bărbat de 82 de ani a murit pe loc şi trei persoane au fost rănite, între care fostul ministru Daniel Chiţoiu. Ulterior, o femeie de 73 de ani a murit la spital.
Citeşte şi:
Citeste mai mult pe aici