139
În filmare se vede o explozie după ce o rachetă loveşte maşina în care se aflau generalul iranian Qassem Soleimani, şeful Forţei Quds al Gardienilor Revoluţiei, şi bunul său prieten Abu Mahdi al-Muhandis, ambii ucişi în bombardament.
VIDEO cu momentul atacului convoiului în care se afla Soleimani:
Pentagonul a rămas vag în legătură cu operaţiunea în sine, atunci când a admis într-o declaraţie că a efectuat această acţiune la ordinul preşedintelui Donald Trump. Dar, potrivit mai multor surse mass-media americane, maşina în care se afla Soleimani a fost lovită de una dintre cele patru rachete ghidate americane lansate de o dronă Reaper.
Generalul Qassem Soleimani, 62 de ani, a fost ucis vineri dimineaţă într-un atac aerian american, în timp ce călătorea, împreuna cu alti militanţi, pe aeroportul internaţional din Bagdad.
Pentagonul a declarat că „preşedintele Donald Trump a ordonat armatei americane să ia măsuri defensive decisive pentru a proteja personalul american din străinătate, omorindu-l pe Quasem Soleimani, şeful forţelor de elită Quds ale Gărzii Revolutionale Iraniene, considerate organizatie teroristă de către Statele Unite”.
Au fost înregistrate multe reacţii la moartea generalului iranian. Liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Hamenei a ameninţat cu „represalii serioase”. Preşedintele iranuian Hassan Rohani a spus că uciderea Soleimani va fi răzbunată şi va determina Teheranul să fie şi mai hotărît „să reziste expansionismului american şi să apere valorile islamice”.
Mii de iranieni au ieşit pe străzile din Teheran şi ale altor oraşe din ţară după uciderea celui mai titrat comandant militar iranian într-un raid american la Bagdad. În plus, Iranul a desfăşurat avioane de vânătoare F-14 la graniţele ţării.
”America trebuie să ştie că atacul său criminal împotriva generalului Soleimani a fost cea mai gravă eroare a sa (…) America nu va putea evita consecinţele acestui calcul greşit”, afirmă într-un comunicat Consiliul suprem iranian de securitate naţională. ”Aceşti criminali vor suferi o răzbunare dură (…) la locul şi momentul potrivit”, se mai arată în acelaşi text, conform căruia Washingtonul ”va fi responsabil pentru consecinţele ce decurg din fiecare aspect al acestei acţiuni criminale”.
Cele mai citite articole
Citeste mai mult pe aici