Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Negru Vodă au descoperit un autoturism, în valoare de 90.000 de lei, căutat de autorităţile din Germania.
Evenimentul s-a petrecut vineri, 3 ianuarie, în jurul orei 20.00. La Punctul de Trecere al Frontierei Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în România.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că maşina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania.
„Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziţionat maşina fără să ştie că aceasta ar fi fost căutată de către autorităţi.
Autoturismul, în valoare de 90.000 de lei, a fost indisponibilizat, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Poliţia de Frontieră.
Cele mai citite articole
Pe aceeaşi temă:
Al şaselea algerian fugit de pe un vapor din Portul Constanţa a fost prins
Citeste mai mult pe aici