Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă România oferă sfaturi oamenilor pentru a reduce riscul de infecţie cu virusul din China. Bilanţul deceselor confirmate a ajuns la 41 şi peste 1.300 de persoane au fost infectate la nivel mondial.
Serviciul de Ambulanţă România: ”Evită contactul neprotejat cu animalele vii”. Cum reducem riscul de infecţie cu virusul din China
„Redu riscul de infecţie cu coronavirus:
– Curăţă mâinile cu apă şi săpun sau cu o soluţie pe bază de alcool.
– Acoperă-ţi nasul şi gura cu un şerveţel sau cu pliul cotului când tuşeşti şi strănuţi. Evită contactul direct cu persoanele care au simptome de răceală sau gripă.
– Găteşte bine carnea şi ouăle.
– Evită contactul neprotejat cu animalele vii (sălbatice şi domestice)”. Sfaturile sunt într- o postare pe pagina de Facebook a Serviciului de Ambulanţă România.
Măsuri și în două aeroporturi din România
În vederea informării publicului privind pericolul reprezentat de noul coronavirus (2019-nCoV), la Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti au fost instalate, din seara zilei de 23 ianuarie, afişe în limbile română, engleză şi chineză.
De asemenea, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a anunţat, joi, luarea primelor măsuri privind coronavirusul din China şi anume lipirea unor afişe informative în terminalele de sosiri şi plecări şi distribuite flyere pasagerilor.
China a confirmat sâmbătă că 41 de oameni au murit până acum din cauza noului coronavirus care a infectat peste 1.300 de persoane la nivel mondial, în timp ce autorităţile medicale din întreaga lume lucrează pentru a preveni o pandemie globală, relatează Reuters.