Amurg violet este o poezie scrisă de George Bacovia și face parte din volumul intitulat “Plumb”, publicat în anul 1916. Poezia a apărut prima dată, în revista “Arta”, în anul 1904.
- Poezie se remarcă în lirica lui Bacovia prin cromatică și numeroase simboluri ce fac trimitere la stările sufletești ale eului poetic.
- Creația lui George Bacovia reprezintă expresia simbolismului de esență, iar starea poetică ajunge la cititor ca trăire sufletească.
- Universul liric al lui George Bacovia se conturează din peisaje interioare controlate de ideea morții și a neîncrederii în lumea înconjurătoare.
- Simbolul cromatic “violet” subliniază obsesia impresionantă a unei realități halucinante în care eul poetic se singularizează.
George Bacovia – Poet simbolist al literaturii române
George Bacovia este cel reprezentativ simbolist al liricii românești din perioada interbelică. Autenticitatea sa se observă prin viziunea sa inspirațională legată de obsesia morții și dezintegrarea naturii.
În tematica legată de obsesia morții, se încadrează volumele de poezii:
- “Plumb” (1916);
- “Scântei galbene” (1926);
- “Cu voi…” (1930);
- “Comedii în fond” (1936);
- “Stanțe burgheze” (1946).
Fiecare anotimp surprins de poet este rezultatul propriei imaginații, natura aduce cu sine elementele trecerii timpului.
George Bacovia reprezintă creatorul unui poem de atmosferă. Influențele de natură simbolistă se remarcă la poetul Bacovia, prin:
- Preferința pentru satanic;
- Ambianța de nevroză;
- Conceptul de moarte;
- Cromatică sumbră;
- Gustul pentru muzică.
Poemele bacoviene sugerează ideea că realitatea halucinantă a orașului distruge în inima ființei umane speranța și bucuria de a trăi.
Poetul simbolist, George Bacovia ne-a lăsat ca moștenire activitatea sa literară de mare excepție și a reușit să emoționeze prin autenticitatea creațiilor sale și prin modul în care și-a expus emoțiile și stările interioare prin poezie.
Particularitățile poeziei simboliste Amurg violet
- Poezie scrisă de: George Bacovia
- Curentul literar: Simbolismul
- Anul apariției poeziei: 1904
- Volumul de poezii: Poezia a apărut prima dată în revista “Arta” și aparține volumului intitulat “Plumb”
- Tema poeziei: Căderea psihică a eului poetic generată de societatea halucinantă din care face parte; sfârșitul de toamnă degradant.
Amurg violet
Amurg de toamnă violet…
Doi plopi, în fund, apar în siluete
– Apostoli în odăjdii violete –
Orasul e tot violet.
Amurg de toamnă violet…
Pe drum e-o lume lenesă, cochetă;
Multimea toată pare violetă,
Orasul tot e violet.
Amurg de toamnă violet…
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.
Curentul literar – Simbolismul
Simbolismul reprezintă un curent literar, născut în Franța ca răspuns împotriva romantismului, punând în evidență conceptul de poezie modernă.
Simboliștii consideră că fiecare lucru existent în lume îi este asociat o stare ce poate fi descrisă prin simboluri.
Poeții simboliști preferă să transmită emoțiile prin imagini ușor abstracte. Principalele teme abordate de simboliști sunt:
- Condiția poetului dezamăgit;
- Societatea sufocantă;
- Natura decăzută;
- Singurătatea;
- Moartea;
- Evadarea din cotidian.
Simbolismul lui George Bacovia se remarcă printr-o retorică specifică, în care cuvintele cheie ajung să definească întregul său univers literar.
Fiind cel mai important poet simbolist din literatura română, ajunge în ipostaza poetului vizionar ce își scrie propria dramă în creațiile sale. Lirica bacoviană surprinde:
- Decădere psihică;
- Stări depresive;
- Nevroză;
- Singurătate.
Poeziile sale sunt create din durere și chin, dar sunt sincere și de o frumusețe unică.
Poezia Amurg violet – Tema textului poetic
- Tema poeziei este reprezentată de natură, mai exact de ilustrarea unui moment al zilei – amurgul.
- Ca substanță, poezia surprinde concepția poetului despre lume și viață, fiind generată de zbuciumul său interior.
- Tema se încadrează în cromatica specifică curentului simbolism și prezintă căderea psihică a eului poetic.
- Eul liric este blocat în această stare deprimantă din cauza halucinațiilor provocate de contactul cu realitatea socială.
- Ideea poetică subliniază nivelul de tristețe al poetului, intensificat de imagini și situații inexistente și devine din ce în ce mai chinuit spiritual, fără a percepe vreo cale de evadare.
Poemul are două versuri ca element cheie simbolist:
- “Orasul e tot violet.”;
- “Amurg de toamnă violet…”
Motivele literare ce susțin tema centrală a poeziei sunt:
- Orașul părăsit;
- Plopi singuratici;
- Parcul solitar.
Poezia Amurg violet – Semnificația titlului
Titlul este unul ce se repetă la începutul fiecărui catren, fiind o metaforă simbol. „Amurgul” poate avea două semnificații:
- În sens propriu – reprezintă semiîntunericul, ce se lasă după apusul soarelui;
- În sens figurat – subliniază starea de nesiguranță și așteptarea sfârșitului existenței.
Culoarea “violet” este laitmotivul poeziei și contribuie la ideea de moarte sau declinul existențial.
Etapa crepusculară a zilei (amurgul) subliniază sugestia declinului și reprezintă timpul unui univers ce se îndreaptă către mormânt, sub marca fatalității de plumb.
Structura compozițională a poeziei Amurg violet
Poezia este construită din trei strofe, realizate în baza simetriei. Fiecare catren debutează cu versul “Amurg de toamnă violet…”, un timp fixat din zi și dintr-un anotimp și se termină cu versul “Orașul tot violet.” ce indică mediul închis și lipsit de viziune .
În viziunea lui Bacovia, repetiția și utilizarea obsesivă a laitmotivelor nu evidențiază doar ideea poetică, ci încifrează semnificațiile cheie, în care se regăsesc sensurile de bază ale existenței umane.
I Strofă
- Prima strofă domină prin imaginea plopilor ce devin elemente personificate “Doi plopi, în fund, apar în siluete”.
- În textul poetic ei apar metaforic ca “apostoli în odăjdii violete” ce induc ideea de ritual al înmormântării.
- Tabloul conturat în prima strofă are ca motiv literar și simbolic – plopul.
- Acesta se află printre puținii copaci ce se regăsesc în universul poetic al lui Bacovia. Semnificația acestuia în textul poetic este exclusiv pentru înălțimea sa și sugerează ideea de a tinde spre înalt.
- Versurile refren confirm paralelismul sintactic ce efectuează tehnica învăluirii în obsedant, fiind halucinantă la nivelul muzicalității discursului liric.
- De la aspectul general al orașului “violet” se trece la planul particular.
II Strofă
- Strofa a doua surprinde starea halucinantă prin versurile simbol ale poeziei “Amurg de toamnă violet” și “Orașul tot e violet”.
- Eul poetic privește universul într-o stare de apatie și lipsă totală de optimism.
- Lumea este caracterizată prin două epitete stilistice: “leneșă”- fără nicio inițiativă, dar “cochetă” – artificială.
- Versul “Mulțimea toată pare violetă” semnifică o extensie decăzută a teluricului.
- Lumina amurgului se reflectă asupra întregii lumi, epitetul cromatic “violet” invadând toate registrele lexicale.
III Strofă
- În ultima strofă, discursul este interiorizat, fiind proiectat într-un univers marcat de halucinație. Verbul la persoana I “văd” indică prezența eului poetic.
- Din versul “Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete”, turnul reprezintă un spațiu al izolării, fiind un punct de legătură între pământ și cer.
- Imaginea poate fi considerată apocaliptică deoarece nu indică o referire istorică a rădăcinilor strămoșești “Străbunii trec în pâlcuri violete,” și sugerează un univers ireal și amăgitor.
- Eul liric este resemnat în fața inevitabilei morți, subconștientul său este asociat cu planul exterior, totul fiind dominat de fiorul morții.
- Moartea domină atât pe plan vertical cât și pe cel orizontal lumea, aceasta fiind în pragul declinului.
- Atmosfera poeziei este una simbolistă, fiind dată de laitmotivele simbol “amurg” “violet” și sugestia cuvintelor ce induc ideea de obsesie și halucinație.
- Atât conceptul de amurg cât și cel al anotimpului toamna induc ideea de prăbușire și decădere.
- În viziunea lui George Bacovia, moartea este așteptată, fiind unicul leac pentru boala existențială de care suferă acesta.
Limbajul expresiv al poeziei simboliste Amurg violet
- În primele două secvențe se observă lirismul obiectiv, în care eul poetic este nepăsător față de imaginile pe care le conturează cu o lipsă de claritate.
- În ultima secvență lirică, lirismul este subiectiv, dat de prezența eului liric.
- Metafora simbolistă “Apostoli în odăjdii violete” ilustrează o imagine ireală susținută de elementul naturii “doi plopi”.
- Universul este conturat prin intermediul epitetului dublu “lume, leneșă, cochetă.”
- Limbajul artistic este susținut de prezența figurilor de stil și al simbolului cromatic “violet”.
- Fiind liberă de orice constrângere, poezia Amurg violet reușește o ușoară apropiere de muzicalitate, din punct de vedere prozodic.
Violetul reprezintă un element cromatic ce sugerează ideea de:
- Halucinație;
- Monotonie;
- Moarte.
Particularitățile artistice ce susțin simbolistica poeziei sunt:
- Incertitudinea la nivelul semantic;
- Înclinație pentru sugestie și muzicalitatea versurilor;
- Ilustrarea simbolică a planului real.
Concluzii
- Creația lui George Bacovia este expresia liricii simboliste, în care se regăsesc temele și simbolurile specifice acestei mișcări literare.
- Poemul se remarcă în lirica lui Bacovia prin cromatică și numeroase simboluri ce fac trimitere la stările sufletești ale eului poetic.
- Poezia sugerează ideea că realitatea halucinantă a orașului distruge în sufletul omului speranța și bucuria de a trăi.
- Tema se încadrează în cromatica simbolismului și prezintă căderea psihică a eului poetic, generată de realitatea socială halucinantă.
- Ideea poetică subliniază nivelul de tristețe al poetului, intensificat de imagini și situații inexistente și devine din ce în ce mai chinuit spiritual, fără a sesiza vreo cale de evadare.
- Culoarea “violet” este laitmotivul poeziei și contribuie la ideea de moarte sau declinul existențial.
- Autenticitatea operei Amurg violet se observă prin viziunea inspirațională a poetului legată de obsesia morții și dezintegrarea naturii.
- Limbajul artistic este susținut de prezența figurilor de stil și al simbolului cromatic “violet”.
- Atmosfera funebră are corespondență cu starea interioară a eului poetic, condamnat la o existență lipsită de speranță și vitalitate.
- Eul liric este resemnat în fața inevitabilei morți, subconștientul său este asociat cu planul exterior, totul fiind dominat de fiorul morții.
