AUDIO. Incident cu Poliția la Penitenciarul Satu Mare. Mascații nu încap de un jurnalist

de WTA.ro

Incident cu Poliția la Penitenciarul Satu Mare după incendiul în care trei deţinuţi au murit. După plecarea pompierilor, la fața locului au ajuns mascații.

Unul dintre ei s-a apropiat de reporterul PortalSM şi l-a întrebat ce caută acolo. Degeaba i-a spus reporterul PortalSM că este de la presă şi are nevoie de imagini de pe stradă, că reprezentantul Poliţiei l-a forţat să părăsească zona şi l-a urmărit până a ajuns într-un loc de unde nu putea realiza fotografii.

Ulterior, reporterul PortalSM a încercat să ajungă într-un alt unghi de unde avea vizibilitate spre Penitenciar, dar a fost luat din nou în vizor. În tot acest timp a fost ameninţat cu dosar penal de către poliţist. 

Discuţia reporter – poliţist:

Reporter: De acolo nu pot să filmez nimic.

Poliţist: Dar nu mă interesează pe mine! Pune-te în mişcare!

Reporter: Pot să mai fac o poză eventual?

Poliţist: Nu poţi să mai faci nicio poză! Te rog frumos să te pui acuma în mişcare! Nu înţelegi?

Pentru ca tonalitatea discuţiei să fie cât mai autentică, redăm un fragment înregistrat:

 Jurnalistul a fost “condus” până în acest loc:


Reporterul PortalSM a contactat-o pe Paula Gabor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, care i-a spus că poate face o sesizare pe email dacă se consideră neîndreptăţit.

În urma acestui incident, reprezentanţii PortalSM sunt hotărâţi să sesizeze Ministerul Afacerilor Interne. Trebuie precizat faptul că zona nu a fost îngrădită, anterior sosirii mascaţilor mai mulţi reporteri au efectuat fotografii chiar din faţa penitenciarului fără nicio problemă.

Amintim că trei persoane au decedat în incendiul ce a avut loc în această seară la Penitenciarul Satu Mare. Alte două persoane se află în stare gravă.

„Forțele de intervenție: 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 3 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe SAJ. Incendiul a fost lichidat, însă au fost înregistrate 5 victime. 3 persoane decedate și 2 persoane în stare gravă. În acest moment cele 2 persoane sunt transportate la UPU Satu Mare.

Alte 5 persoane au fost evaluate medical la fața locului și nu necesita transport la spital”, transmite ISU Satu Mare.

ACTUALIZARE. Morți la Penitenciarul Satu Mare. Revoltă spontană a deținuților!

 

Te-ar putea interesa