Către Galateea este o poezie scrisă de Nichita Stănescu și face parte din volumul intitulat “Dreptul la timp”, publicat în anul 1965. Volumul de poezii oferă o nouă perspectivă în lirica lui Nichita Stănescu despre creație și moarte, analizând ipostaza timpului.
- Poezia reprezintă o artă poetică neomodernistă și prezintă viziunea poetului despre creație și dragoste prin inversarea legăturii dintre creator-creație.
- Poetul consideră că opera este cea care pune în valoare artistul.
- Fiind o poezie ce se încadrează neomodernismului, limbajul artistic este unul ambiguu și mitul este reinterpretat.
- În universul poetic al lui Nichita Stănescu sunt tratate idei ale liricii universale, remarcându-se prin modificarea permanentă a perspectivei poetice.
- În viziunea poetului, poezia este o cale de a cunoaște universul.
Nichita Stănescu – Poet reprezentativ pentru lirica română neomodernă
Creația lui Nichita Stănescu a reprezentat o reîntoarcere la lirism cu un nou limbaj expresiv care revoluționează poezia. Din creațiile moderniste din perioada interbelică, se întâlnesc în neomodernismul lui Nichita Stănescu:
- Transpunerea realității în cuvinte;
- Câmpul lexical al poetului Arghezi;
- Ermetismul specific lui Ion Barbu;
- Chemarea vizionară a lui Blaga.
Toate aceste particularități marcate de o sensibilitate poetică, redefinește poezia lui Nichita Stănescu. Poemul Către Galateea este definitorie pentru etapa de maturitate a liricii stănesciene în care cunoașterea reprezintă o conștientizare a legăturii și a esenței umane.
Structura poemului stănescian prezintă uneori discontinuitate deoarece el reprezintă propriul sine ce se descoperă.
Fiind o ars poetica se redă atât concepția despre creație cât și despre rolul artistului. În poezie, are loc o inversare a rolurilor, mai exact artistul este cel creat din poezie.
Poezia Către Galateea – Particularitățile poeziei neomoderniste
- Poezie scrisă de: Nichita Stănescu
- Curentul literar: Neomodernismul
- Anul apariției poeziei: 1965
- Volumul de poezii: Poemul este inclus în volumul intitulat “Dreptul la timp”
- Tema poeziei: Creatorul în raport cu propria creație.
Către Galateea
Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape –
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea…
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile – mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele – umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.
Curentul literar – Neomodernismul
Neomodernismul reprezintă o mișcare literară ce a apărut ca o continuare a modernismului apărut în secolul XX și se remarcă prin următoarele trăsături:
- Ambiguitatea limbajului și implicit al înțelegerii mesajului poetic;
- Perspectivă poetică modernă conturată prin intermediul simbolurilor și al semnificațiilor;
- Tehnici moderne privind procedeele artistice: sugestia, ingambamentul;
- Versificația bazată pe versul modern.
Lirica lui Nichita Stănescu se încadrează în curentul neomodernism prin:
- Temele abordate legate de sensul existențial;
- Limbajul ambiguu ce tinde spre o abstractizare a ideilor poetice;
- Reinterpretarea miturilor într-o manieră ludică și ușor ironică.
Creația poetului se regăsește la limita superioară a curentului modernist. Poezia ajunge în ipostaza jocului, în care scopul este înțelegerea lumii și integrarea în aceasta.
Nichita Stănescu este cunoscut atât prin valoarea creației sale cât și prin personalitatea sa remarcabilă în literatura românească din ultimele decenii ale secolului XX.
Poezia Către Galateea – Tema textului liric
Tema creatorului și a creației sale este tratată prin intermediul rugăciunii și al legăturii dintre om și natură.
Cele mai citite articole
Poetul reinterpretează mitul despre creație și sunt evidențiate trei motive simbol în textul liric:
- Dragostea;
- Creația;
- Suferința.
Viziunea despre lume pe care o comunică această poezie, demonstrează interesul poetului pentru problema poeziei și ce reprezintă aceasta.
Imaginarul poetic transpune realitatea într-o perspectivă artistică specifică liricii stănesciene a cărui interpretare constă în expresivitatea cuvintelor și a sensibilității poeziei.
Poezia Către Galateea – Semnificația titlului
- Titlul Către Galateea are ca semnificație legătura ideatică a poemului cu legenda mitică. Galateea semnifică creația lirică, fiind creatoare de cunoaștere.
- Această poveste este despre Pygmalion ce a creat o statuie cu numele de Galateea și de care s-a îndrăgostit. Zeița Afrodita văzând acest lucru, a dat viață acestei statui, iar Pygmalion și-a îndeplinit dorința de a se căsători cu aceasta.
- Din titlu este surprinsă tema poemului ce asociază într-o manieră artistică iubirea cu creația.
- Galateea reprezintă simbolul vieții și este utilizată de eul poetic pentru a poziționa în timp creatorul, în vederea împlinirii prin cunoaștere.
- Nichita Stănescu preia poziția celui nenăscut ce aspiră la întrupare, iar acest lucru este indus de titlul Către Galateea.
- Prin naștere, poetul o privește simbolic, o împuternicire ca poet.
Structura compozițională a poeziei Către Galateea
Poemul este construit din trei secvențe lirice ce sunt asociate celor 3 strofe, în care fiecare începe cu verbul “știu” și este finalizată cu o rugă “mă rog de tine”.
I secvență lirică
- Prima strofă începe cu o adresare a sinelui liric având o atitudine atotștiutoare “Îți știu”, fiind urmată de cuvântul “toate” ceea ce sugerează omnisciența acestuia.
- Cunoașterea este efectuată treptat de la reflectare prin simțuri până la substanță.
- Apare motivul inelului ce subliniază că atât artistul cât și creația au esențele îngemânate.
- Odată realizată creația, preia ipostaza dominatoare asupra artistului ce este fascinat de supremația ei. Această idee este sugerată de versurile “şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre/şi mă rog de tine,”.
II secvență lirică
- A doua strofă începe cu același vers ce sugerează omnisciența eului poetic “Știu” și implică de o ipostază totală a cunoașterii “Ştiu tot ce e mai departe de tine, /atât de departe, încât nu mai există aproape -”.
- În această secvență lirică, iubita-creație este supusă procesului de generalizare pentru întreaga lume. Aceasta cuprinde atât conceptele deja cunoscute cât și pe cele ce nu s-au inventat încă.
- Această idee este subliniată în versurile “după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea…/şi tot ce e dincolo de ele,”.
- Se reia rugăciunea cu genunchiul “De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun /pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.” sugerând sacrificiul și chinul eului poetic în ceea ce privește dreptul la timp, ajutat de creație.
III secvență lirică
- În ultima strofă, se remarcă anticiparea cunoașterii de către eul poetic prin versul “Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine”. Această atitudine superioară provine de la ideea că eul ajunge să cunoască creația în substanța ei.
- El poate percepe “Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi” și poate deduce “sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui”.
- Incluzând planul exterior celui interior, natura ajunge element al creației “copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,/râurile – mişcătoare umbre ale sângelui tău,” fiind proiectată în nemurire.
- Pietrele preiau suflul uman și trăsăturile creatorului în ruga pentru dreptul la timp. Această idee este subliniată de versurile „şi pietrele, pietrele – umbre de piatră ale genunchiului meu,/pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine”.
- Pietrele simbolizează trăinicia creației iar genunchiul reprezintă simbolul rugăciunii. Prin acest simbol se arată respectul față de artă.
- Rugăciunea poetului se adresează propriei creații și aspiră la o naștere ca artist în aceeași manieră cum el oferise viață. Această rugă este sugerată de ultimul vers al poeziei “naşte-mă. Naşte-mă.”
Limbajul artistic și expresivitatea în poezia Către Galateea
Viziunea neomodernistă a textului se datorează sugestiei conturate de trăsăturile creației, oscilând între planul concret și cel abstract prin:
- „timpurile”;
- „umbra”;
- „tăcerile”;
- „inelul”.
Laitmotivul ce termină fiecare secvență lirică “naște-mă” crează o stare tensionată în momentul rugăciunii către propria creație, fiind unica ce îl poate plasa într-un timp al artei.
Ambiguitatea limbajului este dată de lirismul subiectiv (eul liric omniscient), aspect ce plasează poezia în neomodernism.
Lirismul este subiectiv prin prezența mărcilor eului liric:
- Verbe și pronume la persoana I singular – „mi-l pun”, „-mi îndoi”;
- Invocații retorice – „mă rog de tine”, „naște-mă.”
Expresivitatea versurilor este realizată de verbele ce exprimă atitudinea constantă a artistului față de creație:
- “știu”;
- “îngână”;
- “am răbdare”;
- “există”;
- “mă rog”.
Figurile de stil susțin limbajul ambiguu al versurilor prin:
- Metafore simbolice: “Galateea”, “genunchiul pietrelor”, “umbre de piatră”, “umbre de lemn”;
- Enumerația: “toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile”, “umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău”;
- Epitete: “mișcătoare umbre”.
Prozodia este specifică curentului neomodernism prin:
- Versurile inegale;
- Rima albă datorită ingambamentului (ideea poetică este continuată de următorul vers);
- Măsura variabilă, de la 21 la 3 silabe.
Concluzii
- Poemul Către Galateea reprezintă o artă poetică în care poetul elogiază creația și iubirea, fiind singurele ce vor dăinui pentru eternitate.
- În universul poetic al lui Nichita Stănescu sunt tratate idei ale liricii universale, remarcându-se prin modificarea permanentă a perspectivei poetice.
- În viziunea poetului, poezia este o cale de a cunoaște universul.
- Poezia Către Galateea este definitorie pentru etapa de maturitate a poeziei lui Nichita Stănescu în care cunoașterea reprezintă o conștientizare a legăturii și a esenței umane.
- Titlul Către Galateea are ca semnificație legătura ideatică a poemului cu legenda mitică.
- Galateea semnifică creația lirică, fiind creatoare de cunoaștere.
- Imaginarul poetic transpune realitatea într-o perspectivă specifică liricii stănesciene a cărui interpretare constă în expresivitatea cuvintelor și a sensibilității poeziei.
- Este creată legătura interdependentă dintre artist și operă, frumusețea creației fiind datorată de talentul artistului așa cum arta depinde de eternitatea artistului.
- Sensul mitului indică faptul că iubirea și durerea artistului însuflețesc creația.
