Despre implicarea regizorului Sergiu Nicolaescu în desfăşurarea evenimentelor din decembrie 1989 s-au scris volume întregi. Umăr la umăr cu prolificul cineast au stat şi componenţii echipei de cascadori pe care regizorul a înfiinţat-o la Buftea. Cei mai mulţi dintre aceştia au acţionat în acele zile în clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român. Printre ei s-a numărat şi regretatul Nelu Crăciun, cel care s-a aflat acolo între 22 şi 25 decembrie, fiind chiar omul care a organizat paza etajelor I şi II. „Weekend Adevărul“ publică astăzi mărturiile pe care cascadorul i le-a încredinţat colegului său Ştefan Brandeş-Lăţea cu privire la controversatele evenimente pe care le-a trăit.
„Când a început să se tragă, am fugit şi eu“
„Ştiam tot ce s-a întâmplat la Timişoara, deoarece la hotelul «Nord 2» răspundeam de luminile folosite la spectacolul artistic, iar hotelul se afla în apropierea gării, aici cazându-se numeroşi timişoreni. În paralel, postul de radio «Europa Liberă», prin ştirile transmise, nu făcea decât să confirme cele aflate. În joia când Ceauşescu a organizat mitingul care avea să-i fie fatal mă aflam în sala de jocuri mecanice aflată în Piaţa Amzei. Pe la prânz am auzit strigătele mulţimii dinspre hotelul «Bucureşti», dar nu le-am dat atenţie, fiindcă ştiam că se desfăşoară un miting oficial. M-am alarmat în jurul orei 16.30, când trupe de grăniceri au apărut în Piaţa Amzei şi când pe străzi maşini de pompieri încercau să disperseze lumea curioasă cu jeturi de apă. Jetul era aşa de puternic încât dobora oamenii la pământ. Am salvat-o în ultima clipă pe o studentă la Biologie care, lovită de jetul de apă, a căzut pe caldarâm în timp ce spre ea se îndepta un transportor blindat. Am încercat să intru cu ea la biblioteca «Mihail Sadoveanu», dar soldaţii nu ne-au lăsat. Am dus-o la florăria din Piaţa Amzei şi, văzând că se simte mai bine, am lăsat-o în grija doamnei care vindea acolo, continuându-mi drumul spre Universitate. Aici lumea începea să se strângă şi se strigau lozinci: «Jos Ceauşescu!», «Jos analfabeta!», «Pentru Timişoara!». Am scandat alături de ei, în timp ce armata ne împingea metru cu metru. Eu m-am aflat pe partea cu Intercontinentalul, spre ambasada americană. Când a început să se tragă, am fugit şi eu ca toată lumea“, povestea Nelu Crăciun în paginile cărţii „Am fost cascador“, scrisă de colegul său.
„Soldaţii ne făceau semne că ei personal nu vor trage“
A doua zi, Crăciun a ieşit din nou în stradă, alături de colegul său Constantin Păun şi câţiva actori ai Teatrului „Nottara“, în frunte cu Mircea Diaconu. „Am început să dialogăm cu militarii de pe blindate. În spatele acestora se aflau trupele USLA. Ofiţerii nu răspundeau cu nimic la interpelările noastre, dar soldaţii ne făceau semne că ei personal nu vor trage. Soldaţii erau foarte speriaţi şi când din greşeală am atins bocancul unuia dintre ei, acesta a tresărit speriat. I-am spus că suntem români amândoi şi că trebuie să avem încredere unul în altul. Atunci rândul de oameni a fost spart de coloana de muncitori care venea dinspre Piaţa Romană. Doi aşa-zişi mecanici de bord încercau să ne determine să mergem spre aeroport, spunând că avionul prezidenţial aşteaptă cu motoarele pornite. Nu am avut încredere în ei, gândindu-ne că este o provocare, dar peste patru zile pe unul dintre ei aveam să-l întâlnesc în sediul fostului CC. Pe la orele 11.00 la un radio portabil am auzit primul comunicat cu privire la moartea generalului Milea. După al doilea comunicat, lumea a fost brusc absorbită spre Calea Victoriei. Am sărit unul în braţele celuilalt. Ciorchini de oameni se urcaseră pe blindate strigând cu bucurie. Cu unul dintre blindate am ajuns până pe strada Boteanu, în apropierea CC-ului. Soldaţii au refuzat să meargă mai departe, spunând că libertatea lor de acţiune este limitată. Am luat steagul purtat de un cetăţean care dorea să urce pe transportorul blindat şi cu un cuţit i-am decupat stema. Cu el în mână am înaintat în mulţime până în faţa intrării principale a CC-ului. Un tehnician de la telefoane, pe nume Piţigoi, s-a urcat pe umerii oamenilor şi a smuls stema de pe CC. Lumea a încercat să intre în clădire, dar intrarea era blocată. Două elicoptere zburau deasupra pieţei. Unul a aruncat manifeste deasupra terasei şi a localului «Cina». Date din mână în mână au ajuns şi la mine. Cele scrise îndemnau la calm şi ordine. Cel de-al doilea rând de apeluri a fost aruncat în zona Academiei, dar nu mai trezea nimănui interes“, mai povestea cascadorul.
Cascadorii în Comitetul Central
După fuga elicopterului prezidenţial, Nelu Crăciun a intrat în clădirea Comitetului Central, alături de cascadorii Ovidiu Păulescu, Nelu Caragea şi Constantin Păun, dar şi de actorii Mircea Diaconu, Diana Lupescu şi Ernest Maftei. „Am urcat pe scara principală şi am făcut imediat la stânga, ajungând la Cabinetul 1. Aici am găsit abandonate multe arme, puşti mitraliere, pistoale şi mitraliere. Încărcătoarele erau puse separat. Am pus tot armamentul într-o mochetă şi Ovidiu Păulescu l-a luat sub pază. Mulţimea a ieşit la balcon. În stânga era o uşă şi am intrat în Cabinetul 1. Încăperea era modestă şi pe peretele central se afla lucrarea plastică reprezentând «Intrarea voievodului Mihai în Alba Iulia», iar pe ceilalţi pereţi lucrări de Luchian şi Andreescu. Pe birou se afla un suport şi o trusă care păreau din aur masiv.
FOTO Fototeca online a comunismului
Pe o etajeră separată se afla un ceas elveţian cu o cupolă de cristal pe care unul dintre cei intraţi a vrut să-l spargă cu patul armei, dar l-am împiedicat. În dulapul din încăpere am băgat suportul, mapa, trusa şi ceasul, pentru a le feri de furia mulţimii. În partea stângă a încăperii existau două uşi mascate cu yale Lzet cu cheile în broaşte. Am închis uşile, am împins biblioteca peste ele şi biblioteca am blocat-o cu dulapul. Ovidiu Păulescu a venit la mine să mă întrebe ce facem cu armele. Am intrat împreună în sala de primire oficială şi am tras o banchetă într-o parte. Bancheta s-a răsturnat şi din ea au căzut arme, muniţie şi staţie de radio-emisie Motorola. Ovidiu Păulescu a luat în grija lui şi aceste arme, iar eu m-am înarmat cu un pistol Parabelum şi trei încărcătoare“, dezvăluia, în continuare, Nelu Crăciun.
Cele mai citite articole
Cascadorul s-a îndreptat apoi către Cabinetul 2, cel ocupat de Elena Ceauşescu: „Pe birou erau gravate pe o placă groasă de cristal toate titlurile oficiale, alături de numele ei. Peste tot existau împrăştiate cutii de parfumuri renumite. Dintr-o ramă aflată pe birou ne zâmbea un copil îmbăcat în costum de «Şoim al patriei». În casete de piele se aflau sute de fotografii. Aproape de ieşirea din camera de oaspeţi intimi am găsit o placă aurită de mărimea unui plic mediu dăruită de tinerii de la Metrou. În locuri diferite din cele două cabinete au fost găsite multe obiecte preţioase. M-a impresionat deosebit o sabie de Toledo cu mânerul de aur şi teaca bogat ornamentată cu rubine. Sabia îi fusese dăruită lui Ceauşescu de către Yasser Arafat. Printre albume de artă am găsit o ediţie de Eminescu de format mic, tipărită pe o hârtie fină, care avea marginile aurite. Mi-am oprit-o ca amintire. Sabia aflată într-o casetă de pluş, sceptrul prezidenţial, precum şi decoraţii valoroase, toate din aur, au fost inventariate şi au trecut prin mâna mea“.
Dumitru Mazilu părea băut
Ulterior, Nelu Crăciun a hotărât că este momentul să organizeze şi un serviciu de pază, pentru a ţine deoparte curioşii. „Pe 22 decembrie, în jurul orei 16.00, făcusem ordine şi puseserăm oameni de pază la uşi când şi-a făcut apariţia generalul de Securitate Iulian Vlad. Momentele erau neclare, oamenii de bine nu puteau fi deosebiţi de oportuniştii care mişunau peste tot. (…) Încercam să lămuresc oamenii să nu distrugă nimic, fiindcă toate lucrurile ne aparţin nouă, poporului, când pe neaşteptate pe coridorul de la etajul I s-a deschis focul în interiorul clădirii. S-au tras şase-şapte focuri şi au căzut primii morţi şi răniţi. Lumina de pe coridor s-a stins şi lumea a intrat în panică. Am dus răniţii la maşinile Salvării de afară. Ceva mai târziu, după ce s-a potolit panica, din balcon avea să vorbească Dumitru Mazilu, care, sincer vorbind, mi-a lăsat impresia unui om băut. Atunci nu ştiam cine este şi cei din jur mi-au spus că este un disident. (…) Mazilu m-a desemnat pe mine să organizez apărarea etajului II şi tot el a dat ordin să se facă legitimaţii pentru fiecare dintre noi. (…) Faptul că unul dintre cei care aveau arme s-a autoaccidentat m-a făcut să fiu foarte vigilent cu încredinţarea armelor unor oameni pe care nu-i cunoşteam. Am dat arme tuturor cascadorilor, fiindcă la filme acumulaseră o experienţă imensă. Pe la orele 19.00 a început contra noastră un tir precis şi îngrozitor. Se trăgea scurt şi de peste tot, din Muzeul de Artă, din clădirea Bibliotecii Universitare, din blocul Romarta şi din cel vizavi de hotelul Athénée Palace, unde la parter se afla magazinul IDMS. Deşi nu aveam binocluri, gloanţele trasoare ne indicau de unde se trage. Cel mai mult s-a tras în zona Cabinetului 2, care era luminată. Nu s-au tras rafale, ci focuri ţintite perfect“, mărturisea cascadorul.
Nelu Crăciun (dreapta, sus), alături de colegii săi cascadori pe platourile de filmare de la „Burebista“, în aprilie 1980
Nelu Crăciun părăseşte clădirea Comitetului Central
După mai multe zile extrem de tensionate, cascadorul Nelu Crăciun a hotărât să plece totuşi acasă: „Pe data de 25 decembrie am plecat acasă, fiindcă eram îngrijorat de soarta familiei, iar mizeria fizică în care mă găseam îmi crea o stare de nervi excesivă. În interiorul CC-ului apa nu mai curgea, canalizarea se înfundase şi cada prezidenţială devenise WC, iar mochetele musteau de urină. A doua zi, la CC, într-o bună tradiţie comunistă, ni s-au dat diplome şi adeverinţe de revoluţionar semnate de Ion Iliescu şi tipărite în fostul sediu CC al UTC“. În perioada următoare, cascadorul a fost repartizat la Primăria Capitalei, acolo unde s-a ocupat cu distribuirea ajutoarelor alimentare către populaţie, după care a revenit în cinematografie.
Distribuit în „Mihai Viteazul“ şi „Burebista“
Printre filmele în distribuţia cărora a fost inclus şi cascadorul Nelu Crăciun se numără „Mihai Viteazul“ (în regia lui Sergiu Nicolaescu), „Burebista“ (în regia lui Gheorghe Vitanidis), dar şi „Lacrima cerului“ (în regia Adrian Istrătescu Lener), în care a avut chiar unul dintre rolurile principale, alături de actorul Şerban Ionescu.
Citeste mai mult pe aici
