Comparaţie: ce însemna să faci Armata în anii ’80 şi ce înseamnă azi. Cum erau înjosiţi tinerii înainte de ’89

Concret, în primul rând au dispărut celebrele „sectoare” în grupul sanitar pe care recruţii erau obligaţi să le facă de către un caporal cu atitudine de general. Adică recrutul era pus de către respectivul  „căprar” să cureţe cu lama de ras sau cu periuţa de dinţi buda turcească din cazarmă.  Timp de câteva ore, preferabil noaptea, departe de ochii ofiţerilor. 

Chiar dacă aveau norocul să nu intre pe mâna unui astfel de gradat, recruţii din perioada ceauşistă aveau oricum o viaţă grea. În primul rând echipamentele primite de aceştia la încorporare, uniforma şi bocancii, erau unele purtate de încă alte câteva generaţii de militari. Subofiţerului de intendenţă îi era aproape imposibil să nimerească măsurile şi astfel încât marea majoritate a recruţilor se trezeau cu uniforme prea mari sau prea mici. 

Apoi, înainte de 1989, cei care erau încorporaţi, adică toţi cei care aveau 18 ani şi erau relativ sănătoşi, nu prea făceau un serviciu militar în adevăratul sens la cuvântului. După o scurtă perioadă de instrucţie în care se bătea pasul de defilare, se învăţa modul în care se foloseşte arma şi se mergea la o tragere la care fiecare militar primea câteva cartuşe din motive de economie, majoritatea recruţilor treceau la adevărata „militarie”: muncile agricole şi „atacarea” pe post de salahori a marilor şantiere ale patriei.

Condiţiile de muncă erau oribile (în trei schimburi, pe ger sau caniculă) şi chiar periculoase. Numai la şantierul „Casei Poporului”, conform unor surse, ar fi murit zeci de militari în termen. Practic, soldaţii erau pentru regimul socialist mână de lucru aproape gratis. Spunem aproape gratis pentru că fiecare militar în termen, din cei aproximativ 300.000 cât număra fiecare contingent, primea o soldă lunară de 35 de lei, adică 10 pachte de tigarete „Carpaţi” fără filtru, tot atâtea bilete la film sau cinci beri într-un birt de cartier. 

Serviciul militar dura cel puţin 9 luni pentru TR-işti cei care după liceu reuşeau să intre la facultate sau un an şi patru luni pentru ceilalţi. Cu o singură excepţie, cei care aveau ghinionul să fie recrutaţi la Marina Militară sau Batalionul de Infanterie Marină, care aveau parte de doi ani de armată pe muchie. 

Trebuie spus că pe timpul serviciului militar recruţii erau cazaţi în dormitoare care puteau ajunge lejer şi până la 80 de paturi, iar masa se lua în cantine cu o igienă cel puţin îndoielnică. Norma de hrană consta, dimineaţa, într-o mâncare de cartori sau marmeladă şi ceai. La prânz, militarii primeau o zeamă cu origini discutabile, probabil legume, şi o mâncare de fasole care nu de puţine ori era plină de gărgăriţe minuscule, dar deloc apetisante. Alternativa era o varză călită asezonată deseori cu o carne de oaie. Masa de seară se limita, deseori, la un pilaf cu aspect de ipsos gata de folosit la finisaje din construcţii. Ofiţerii aveau regim de masă separat, erau serviţi la popotă şi aveau un bucătar dedicat, care cu puţin noroc la aprovizionare putea pune pe masa comandanţilor şi o friptură, din când în când. 

Ultima încorpoare obligatorie a avut loc în anul 2006, iar de atunci serviciul militar s-a profesionalizat după modelul NATO. În primul rând, Armata Română şi-a redimensionat ajungând la un efectiv de 70.000 de militari profesionişti. 

Viaţa de zi cu zi a militarilor s-a schimbat radical în comparaţie cu ce se întâmpla în Armata Română înainte de ’89 şi câţiva ani după. În prezent, în prima parte, serviciul militar se axează intensiv pe instruire după care se rezumă, în general, la antrenamente sau aplicaţi pe care militarii noştri le fac separat sau împreună cu cei aliaţi în poligoane din România sau din alte ţări NATO. O parte din militari, cei mai bine pregătiţi, pleacă în teatrele externe de operaţii unde execută misiuni sub drapel NATO sau ONU. La această oră astfel de militari români se află în teatre de operaţii din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.

Şi viaţa în cazarmi (al căror număr s-a micşorat serios pe măsură ce şi personalul s-a împuţinat) s-a trasformat radical. La recrutare militari primesc echipament modern de tip NATO, iar uniforma este croită din materiale speciale de tip ripstop. Recent, au fost ceva probleme legate de decolorarea rapidă a acestora în soarele din Afganistan, dar conducerea MApN a promis rezolvarea lor. La fel, bocancii pe care îi primesc recruţii sunt şi ei unii moderni, model aliat. 

De obicei, masa militarilor nu mai este produsă „în casă”, ci este livrată de firme de catering. Foarte important, în prezent, conform standardelor aliate, nu mai există diferenţe între hrana militarilor şi ce a ofiţerilor. Au la dispoziţie aceleaşi feluri de mâncare, atent calculate din punct de vedere al caloriilor. În plus, masa este servită de ofiţeri şi de restul gradaţilor sau militarilor în aceeaşi cantină. 

În general, pe timp de pace, militarii nici măcar nu mai locuiesc în cazărmi. După terminarea programului ei pleacă acasă ca orice angajat. Sunt execeptaţi de la această regulă cei care sunt de serviciu sau de gardă. 

Cât despre beneficii financiare nici măcar nu se poate face o comparaţie între militarul de azi şi cel din vremurile apuse. Salariul unui soldat profesionist (cel mai mic grad din Armata Română)  este, de la 1 ianuarie 2019, de 3.313 lei brut, adică 1.871 de lei net. La aceste venituri, lunar, se adaugă şi norma de hrană, un venit neimpozabil, acordat în funcţie de zilele lunii respective, de aproximativ 1.000 lei lunar. În plus, când pleacă în concediu militarii 1.450 de lei din partea MApN.

Tot la capitolul beneficii materiale pot fi încadrate din şi diurnele duble pe care militarii le încasează în comparaţie cu alţi bugetari. Astfel dacă pleacă la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă angajatul beneficiază, pe perioada executării acestor tipuri de misiuni, de suma zilnică de 85 de lei. În fine, militari mai au compensate, parţial, chiriile sau ratele locuinţelor închiriate sau cumpărate pe credit imobiliar.