Vadim Benyatov, fost bancher la Credit Suisse Group AG, care în 2006 a fost arestat în România şi ulterior condamnat în dosarul privatizărilor strategice, a dat în judecată grupul bancar elveţian pentru despăgubiri în valoare de 68 milioane sterline (89,5 milioane dolari), susţinând că din cauza condamnării sale în România nu mai poate să se angajeze nici măcar la Uber.
În cursul audierilor, care au avut loc luni la un tribunal din Londra, avocaţii băncii au cerut respingerea solicitării, apreciind că Benyatov nu are şanse de câştig.
Vadim Benyatov a fost arestat în România în anul 2006, când lucra pentru Credit Suisse Group AG, în dosarul cu privire la privatizarea companiilor de utilităţi. În documentele trimise instanței, Benyatov susţine că într-o dimineaţă a fost scos din camera sa de la hotelul Hilton din Bucureşti şi închis într-o celulă de arest alături de doi dealeri de heroină şi un hoţ recidivist. Ulterior, Benyatov a fost eliberat din închisoare şi plasat în arest la domiciliu în Bucureşti.
După nouă ani de proceduri juridice, Vadim Benyatov a fost demis de Credit Suisse în anul 2015, după condamnarea sa de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) din România. În prezent, Benyatov trăieşte în Los Angeles, după ce a fugit din Europa în același an, atunci când a fost emis un mandat european de arest pe numele său.
Vadim Benyatov a dat în judecată Credit Suisse susţinând că banca nu a venit în ajutorul său în timpul procedurilor legale din România. Acesta spune că, din cauza condamnării sale în Româna, nu poate obţine permis de muncă din partea organismului de supervizare a pieţelor financiare americane (Securities and Exchange Commission-SEC) sau a celui din Marea Britanie (Financial Conduct Authority).
„Nu pot să lucrez. Oricine caută pe internet cu numele meu poate vedea că am fost condamnat în România. Din când în când numele meu face valuri în România. Sunt obligat să declar orice condamnări atunci când aplic pentru un loc de muncă. Nu pot să devin nici măcar şofer la Uber, având în vedere cazierul meu, darmite să lucrez ca profesionist în finanţe, poziţie pentru care este nevoie de aprobarea SCE sau FCA”, susţine Benyatov în documentele depuse la tribunalul londonez.
În replică, Credit Suisse susţine că a avut grijă în mod adecvat de Vadim Benyatov, plătindu-i avocaţi şi continuând să îi plătească salariul, în pofida faptului că era în închisoare. Banca elveţiană apreciază că solicitările de despăgubiri formulate de Benyatov sunt lipsite de fundament.
În martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, acuzaţi de aderare la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În ianuarie 2015, foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul privatizărilor strategice. În acelaşi dosar, consultantul internaţional Vadim Benyatov a fost condamnat la 4,6 ani închisoare pentru spionaj.
Acuzaţiile se referă la privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, pentru vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul Ministerului Economiei, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii SA.
Deficitul bugetar pe 2019 se va cifra în jurul valorii de 4%, iar execuţia va fi îmbunătăţită pe partea de cheltuieli, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu. El a anunţat că va merge cu…
Sebastian Ioan Burduja a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban publicată marţi în Monitorul Oficial. Totodată, premierul a…
Administraţia românească digitală este absentă, în momentul de faţă, consideră fostul ministru al Comunicaţiilor Alexandru Petrescu. „Este o perioadă, din perspectiva comunicaţiilor româneşti…
România a lansat iniţiativa cetăţenească europeană „Salvaţi albinele şi fermierii”, prin care se urmăreşte strângerea unui milion de semnături de susţinere la nivelul UE, până în septembrie 2020, ast…
Vadim Benyatov, fost bancher la Credit Suisse Group AG, care în 2006 a fost arestat în România şi ulterior condamnat în dosarul privatizărilor strategice, a dat în judecată grupul bancar elveţian…
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a semnat la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, împreună cu ministrul de resort Ion Ştefan, contractul de finanţare pentru proiectul „Revitalizare…
Leul s-a depreciat în raport cu euro, cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,7787 lei, în creştere cu 0,10 bani (+0,02%) faţă de cotaţia din şedinţa anterioară, când moneda…
MedLife anunţă achiziţionarea pachetului integral de acţiuni al Spitalul OncoCard Braşov, unul dintre cele mai mari centre private de diagnostic şi tratament oncologic din România, potrivit unui comunicat al…
Mai mult de jumătate (55%) dintre conexiunile la Internet mobil înregistrate în România, la jumătatea anului 2019, sunt 4G, iar două treimi dintre utilizatori nu îşi limitează navigarea pe internetul mobil,…
Deficitul comercial al României a ajuns a 14,023 miliarde de euro în primele zece luni ale anului, cu 2,180 miliarde de euro mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al…
Programele de finanțare a start-up-urilor din fonduri europene continuă, atât pentru antreprenorii din România, cât și pentru diaspora. Actualul guvern continuă, practic, tot ce s-a făcut în ultimii patru ani,…
Restanţa medie, pe cap de locuitor, la plata ratelor bancare echivalează cu 12% din salariul mediu lunar net, cifrat la 3.116 lei. Judeţele cu cele mai mici niveluri au şi cele mai reduse volume la creditare şi…
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele 10 luni ale acestui an a scăzut cu aproape 21% faţă de perioada similară din 2018, ajungând la 11.871, conform datelor publicate de Oficiul Naţional…
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a reluat procesul de întocmire a proiectului pentru amenajarea adăposturilor pescăreşti şi speră ca în perioada de programare viitoare cel mai târziu…
Citeste mai mult pe aici