E.ON a investit în acest an peste 90 milioane de euro în distribuția de gaze și electricitate din România

de WTA.ro
E.ON a investit în acest an peste 90 milioane de euro în distribuția de gaze și electricitate din România

Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a investit în acest an 428 milioane de lei (peste 90 milioane de euro) în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a electricităţii.
În sectorul gazelor au fost investite peste 202 milioane lei (43 milioane euro), sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de circa 320 km. Totodată, reţeaua a fost extinsă cu peste 110 km (în special branşamente pentru conectarea de noi clienţi).

Valoarea investiţiilor în energia electrică a fost de circa 225 milioane lei (47,6 milioane euro). Au fost realizate lucrări de modernizare în 61 de staţii de transformare, altele patru fiind integrate în SCADA (achiziţie de date şi control la distanţă). Reţeaua electrică a fost modernizată pe o lungime de peste 300 km, inclusiv prin montarea de echipamente telecomandate; au fost înlocuite 220 de posturi de transformare şi au fost integrate în SCADA 11 unităţi. Pentru îmbunătăţirea nivelului de tensiune au fost construiţi 24 km de noi reţele.

Delgaz Grid a obţinut o finanţare europeană pentru o investiţie de peste 31 milioane de lei în judeţul Vaslui. În cadrul proiectului vor fi modernizate staţiile de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni (110/20kV) prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune. De asemenea, vor fi create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA a celor cinci staţii de transformare. Până acum au fost obţinute cofinanţări pentru 9 proiecte a căror valoare totală depăşeşte 170 milioane lei.

Un număr de 14 staţii de încărcare a autovehiculelor electrice, parte a proiectului NEXT – E, finanţat din fonduri europene, sunt deja operaţionale. Compania E.ON Energie România, parte a consorţiului care va dezvolta în România reţeaua de staţii, va instala încă o unitate de încărcare a autovehiculelor electrice la Târgu Mureş. Staţia va deveni funcţională la începutul anului viitor şi va marca finalizarea „autostrăzii electrice Iaşi – Tg. Mureş”. Prin proiectul NEXT -E, în România vor fi instalate 40 de staţii rapide de încărcare a maşinilor electrice (19 de E.ON Energie România, iar 21 de MOL România).

După succesul proiectului pilot de la Frumuşeni, jud. Arad, lansat anul trecut, conceptul „smart village” se extinde în 25 de localităţi din Arad şi Timiş. Administraţiile publice locale vor beneficia de sisteme moderne de iluminat cu un consum redus de energie, de panouri fotovoltaice, staţii de încărcare a maşinilor electrice şi instalaţii de climatizare pentru imobile, în baza parteneriatelor încheiate cu E.ON Energie România.

Ecosistemul inteligent care integrează soluţiile inovatoare ale E.ON de eficientizare a consumului a fost lansat cu succes în acest an în România. Sunt soluţii menite să susţină progresul clienţilor direct din zona lor de confort. Astfel, soluţia de încălzire E.ON Life constă într-o centrală în condensare, acţionată prin intermediul unui termostat smart, de la distanţă şi care permite reducerea consumului cu până la 30%. La acestea se adaugă intervenţiile de urgenţă apărute la instalaţiile electrice sau termice. Aparatele de aer condiţionat de ultima generaţie, la pachet cu servicii tehnice post-montare, reprezintă soluţia E.ON Cool pentru zilele călduroase. E.ON Solar este soluţia care permite producerea energiei electrice din sursă solară, iar E.ON Drive este soluţia de încărcare a maşinilor electrice.

La Mediaş a fost deschis recent un centru de pregătire profesională a angajaţilor care se ocupă de mentenanţa sistemului de distribuţie gaze, un centru similar în domeniul electricităţii fiind funcţional la Suceava. Totodată, sunt dezvoltate programe dedicate tinerilor, în special celor care aleg învăţământul profesional. Compania are parteneriate cu 14 instituţii de învăţământ din ţară care pregătesc instalatori şi electricieni. Un astfel de parteneriat este cel încheiat cu Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Târgu Mureş unde 16 elevi vor deveni, peste trei ani, instalatori gaze. La finalizarea cursurilor aceştia vor putea deveni angajaţi ai Grupului E.ON.

În 2019, prin intermediul programelor START şi Graduate ON au fost angajaţi în companiile E.ON 70 de electricieni şi instalatori, ingineri şi economişti.

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienţi.

De la intrarea pe piaţa din România grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

AGERPRES

Ministrul Agriculturii:Toată zestrea României gestionată de ADS se află într-un Excel pe care oricine poate să îl modifice

Toată zestrea României gestionată de Agenţia Domeniilor Statului se află într-un Excel pe care oricine poate să îl modifice din greşeală sau din rea voinţă, a declarat ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian…

Violeta Alexandru: Creşterea salariului minim a fost decisă la finalul unei susţinute activităţi de analiză, nu din pix

Creşterea salariului de bază minim brut pe ţară a fost decisă la finalul unei susţinute activităţi de analiză şi nu din pix, pe calcule electorale, potrivit ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta…

Virgil Popescu: Am propus ridicarea barierelor de preţ pentru gazele naturale şi energia electrică

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat că a propus ca proiectul de lege de modificare a OUG 114 să conţină prevederi în domeniul energiei precum ridicarea barierelor de preţ la producător „pentru…

Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 2.230 de lei, aprobată de Guvern

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat la 2.230 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2020, de la 2.080 lei în prezent, ceea ce reprezintă o creştere de 7,2 % faţă de luna…

Sesiunea de depunere a cererilor de sprijin pentru crearea de suprafeţe împădurite, prelungită până pe 31 martie 2020

Cea de-a patra sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat pentru crearea de suprafeţe împădurite a fost prelungită până la 31 martie 2020, a anunţat, vineri, Agenţia de…

„Vicecampionii” UE la scăderea producţiei

România a înregistrat în octombrie o scădere a producţiei industriale de 3,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, declin ce ne plasează pe al doilea loc în Uniunea Europeană, la egalitate cu Estonia şi…

Totalul activelor din administrarea sistemului de pensii private a depășit 61 miliarde de lei

Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns la 61,53 miliarde de lei (12,95 miliarde de euro), la 30 septembrie 2019, în creştere cu 24,04% faţă de…

Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice s-a prelungit

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice se prelungeşte…

E.ON a investit în acest an peste 90 milioane de euro în distribuția de gaze și electricitate din România

Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a investit în acest an 428 milioane de lei (peste 90 milioane de euro) în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a electr…

Finanţele au atras vineri 75 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, vineri, 75 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 500 milioane de lei, la o dobândă de 4,12% pe an, printr-o emisiune de…

MFP vrea continuarea programului Tezaur în 2020 şi relansarea Programului Fidelis

Ministerul finanţelor Publice intenţionează continuarea emisiunilor de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, precum şi relansarea Programului Fidelis care va asigura distribuirea…

Cîțu: Este posibilă o a treia rectificare bugetară. Plata pentru cazul Micula ne-a dat peste cap

Executivul ar putea să facă o a treia rectificare bugetară în acest an, pentru a asigura cheltuielile de funcţionare pentru primării, care sunt într-o situaţie disperată, în condiţiile în care plata…

Orban a hotărât ca statul român să plătească datoria către frații Micula

Premierul Ludovic Orban a declarat că ROMATSA riscă să rămână fără bani şi, ca urmare, a luat decizia de a plăti suma pentru care există un titlu executoriu, în baza deciziei Curţii arbitrale ICSID,…

Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute

Leul s-a apreciat cu 0,05 bani în raport cu euro (-0,01%), moneda europeană fiind cotată la 4,7786 lei, faţă de 4,7791 lei joi. Acesta a câştigat teren şi în faţa dolarului american, care a ajuns la…

România, printre statele UE cu cel mai scăzut consum individual în 2018

Bulgaria, Ungaria, Croaţia şi România au avut anul trecut cel mai mic consum individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), potrivit datelor Oficiului…

Citeste mai mult pe aici

Te-ar putea interesa