La propunerea “UNU pe Trotuș”, un cuplul din Onești care a venit pe 16 martie din Anglia, iar de a doua zi s-a auto-izolat la domiciliu, relatează pentru cititorii ziarului cum decurge viața între patru pereți. Duminică, 22 martie, s-a împlinit o săptămână de când tinerii din povestea noastră stau închiși în casă.
Nu am făcut publice vârstele și profesiile celor doi, pentru a le proteja identitatea.
Ziua a 5-a de izolare de domiciliu
Ora 8.30. Avem program fix! J Cred că suntem primii pe lista celor de la DSP (glumesc)… aceleași întrebări, dacă a apărut vreun simptom, dacă am luat contact cu cineva, dar, după cum știți, noi STĂM ACASĂ. Nu închidem bine convorbirea cu doamna de la DSP, că și sună telefonul din nou, număr necunoscut (sigur ne sună că nu am achitat facturile și ne dau ultimatum, zic eu!). Răspunde soțul și ce să vezi…poliția, aoleu, panică, ce Doamne am făcut?!!!
Ne roagă să ieșim la fereastră amândoi, să facem“prezența” la domiciliu și apoi să relatăm traseul pe care l-am avut până acasă în ziua în care am ajuns în țară. Ne încurajează și spun că este posibil să ne mai verifice. Eu mi-aș dori din toată inima să înțelegem cu toții că este necesară igiena mâinilor, evitarea zonelor aglomerate, contactul cu alte persoane și, cu atât mai mult, ieșirea din casă. Orice persoană asimptomatică poate fi purtătoare a acestui virus care ne-a schimbat viața radical. Prețuiți-vă sănătatea și nu banii, cu toți banii din lume este posibil să nu o puteți redobândi și o să regretați…regretați că mai aveați multe planuri, idealuri sau vise în viață și nu ați putut să le atingeți.
Revenim. Când am fost rugați de domnii politiști să facem ”prezența”, două persoane mai în vârstă, care se aflau în zonă, pe o bancă, se uitau la noi de parcă eram infractori sau leproși…Doamne, până unde poate duce lipsa de cunoștință a unora! Oameni buni, nu avem nimic, doar prevenim ceea ce ar putea fi…mai bine prevenim decât să stăm la fotosinteză în fața blocului.
– Mai bem și noi cafeluța, dragul meu??
– Cum să nu…măcar acum, când suntem împreună 24 de ore din 24. Poate e cam târziu de cafea, dar se acceptă și ora 12.00.
Ne luăm ceștile de cafea și ieșim la aer, pe balcon, mai vorbim, mai râdem, mai un pic de social media, mai un joc pe telefon și orele zboară, dar parcă devine tot mai greu. Mă uit cu jale la mașina din parcare și îi spun că îmi este dor de ea, să ne plimbăm… “Hai, încă puțin!”, ne încurajăm singuri.
Deja începem să pierdem ușor noțiunea timpului.
Continuăm cu ce am lăsat nefăcut din ziua precedentă, curățenia. Ne apucăm și scoatem tot din dulapurile din bucătărie și ștergem, curățăm tot, să nu ratăm vreun colțișor, dar cam dispare cheful, pur și simplu…Vreau afară!!!….Și totuși rezistăm tentației și stăm în casa… se face deja ora 16.00….să mâncăm ceva, zic. Începem cu un pahar de suc făcut de noi în casă și nu mâncăm prea mult. Mai facem puțină curățenie (cred că n-a rămas loc în casă neatins!), apoi ceva știri la TV, un ceai fierbinte, un pic de muzică și câteva lumânări parfumate, un film bun și… gata ziua!
Ziua a 6-a de izolare de domiciliu
Cele mai citite articole
De aseară vorbisem cu soțul – “eh, mâine e sâmbătă, nu cred că ne mai sună nimeni așa de dimineață și dormim și noi mai mult!” – așa că mai lenevim în pat. Am prins la TV un documentar fain, din 2019, în care se vorbește despre virusul gripal, H1N1, Ebola… Credeam că am scăpat de raportul de dimineață, da’ de unde!
E 9.00 și sună telefonul. Da, da, exact, DSP. Aceeași conversație, ca în zilele precedente. După, parcă ar mai merge o repriză de somn, dar nu te lasă cei de la Poliție. E 10.00, ne cer să ieșim la fereastră să ne vadă, ne întreabă dacă suntem bine (am deschis ochii doar așa cât să nu mă împiedic în drum spre geam), … și înapoi în pat! (am uitat să vă zic că m-a prins dimineața cu ochii în TV, pe documentare de tot felul!)
E aproape două (n.r. – orele 14.00), nu știam ce se întâmplă de sunau telefoanele așa insistent, și al meu, și al soțului. Ne dăduseră rudele disparuți, în timp ce noi dormeam bine- merci. J Ieri rugasem una din rude să ne mai aducă câte ceva și la ora 14.00, din nou room-service… Așa stare de lene cu care ne-am pricopsit acum, cred că niciodată n-am mai trăit!
Primim cumpărăturile, ni le lasă la ușă, dezinfectăm totul, plata o facem prin transfer bancar, totul pentru siguranța și sănătatea noastră. Punem de cafea (merge o cafea, chiar dacă e aproape ora 15.00), dar ne ia și foamea, așa că gătim rapid niște ochiuri, o salată… Chiar nu aveam chef să facem altceva mai complex! Punem rapid și câțiva cartofi congelați la prăjit, gata masa!
Faza e că azi nici pe balcon nu am mai ieșit, nici cu ferestrele deschise prea mult nu am putut sta, s-a răcit, e o vreme mohorâtă care ne displace. Mă întind în pat cu picioarele pe calorifer, e debusolant, nu-mi place starea pe care o am, e ora 16:30, stăm în casă de aproape o săptămână și azi mă bucur cumva ca e frig afară, fiindcă nu văd nici pe alții ieșind. Cu vremea asta mi-a dispărut dorința de a mă mai plimba prin parc. Și totuși mă întristează vremea asta rece, așa că trebuie să fac ceva.
- Dragul meu, hai să dam toate perdelele jos și să le spălăm, să mai schimbăm mirosul din casă! Zis și făcut…hop, jos perdelele, le băgăm pe rând la spălat și apoi, așa ude, hopa sus, înapoi cu ele.
Ora 18.00. Se lasă seara mai devreme parcă, dar mirosul de flori din casa îmi dă o altă stare de spirit. Dau drumul la muzică, îmi schimb hainele ca și cum aș pleca la sală și cu puțin dans, puțina miscare… mă simt deja mai bine.
Printre picături, mai vorbim la telefon cu rudele, toată lumea ne încurajează să rezistăm.
Suntem bine din punct de vedere al sănătății dar, credeți-mă, că nu e ușor să stai închis în casă atâtea zile, parcă ma ia cu amețeli câteodată… Dar STĂM ÎN CASĂ!
Mă uit pe fereastră și plouă destul de tare, hai că e bine ca stăm în casă.
E târziu, dar îmi amintesc că am niște măști de corp cu nămol și, dacă tot am timp liber, ia să mă răsfăț puțin! Între timp, soțul găsește un film, ceva cu viruși, hai că-i bună, am ce visa de-acum.
A trecut cumva repede ziua de astăzi, dar iar ne prinde ora 3 noaptea, de parcă ziua nu am avea timp să ne uităm la TV. Să mai spună cineva ceva!
