FOTO Povestea tragică a luptătorului-simbol al Revoluţiei de la Cluj: i-a întâmpinat pe militari cu pieptul dezgolit: „Trageţi, am o singură inimă!“

Jurnalistul clujean Tiberiu Fărcaş şi-a lansat, în weekend, volumul „Călin Nemeş. Povestea unui revoluţionar” în care încearcă să contureze o imagine completă a unuia dintre personajele-simbol ale Revoluţiei de la 1989. Evenimentul a avut loc în acelaşi loc şi la aceeaşi oră cu momentul, petrecut în urmă cu 30 de ani, în care armata a tras în Călin Nemeş şi ceilalţi revoluţionari care i-au întâmpinat pe militari cu piepturile goale. 

Prima dimensiune despre care ne-a vorbit este cea de personaj boem al oraşului, cunoscut ca recitator talentat în cadrul cenaclurilor studenţeşti, ca prezentator de spectacole cu atestat şi organizator de serate şi audiţii unde se asculta muzică şi se citea poezie. Apoi, am vorbit despre momentul Revoluţiei – 21 decembrie  1989 – când Nemeş şi-a dezgolit pieptul în faţa militarilor veniţi să disperseze protestatarii din Piaţa Unirii şi a încercat să-l dezarmeze pe cel care-i conducea. A fost unul dintre cele mai controversate momente ale Revoluţiei la Cluj-Napoca, având în vedere că organele de anchetă din Români nu l-au considerat vinovat de nimic pe căpitanul care conducea militarii care au ucis 12 persoane şi au rănit 26. 

Ultima dimensiune se referă la perioada de după Revoluţie, când Nemeş, dezamăgit fiind de faptul că autorităţile din acea vreme nu au început să-i judece pe cei vinovaţi de victimele din 1989, s-a sinucis.  

„Aş spune Nemeş prezentatorul de spectacole cu atestat. Avea atestat de prezentator liber- profesionist, de aceea Judeţeana de partid a vrut pe 16 decembrie să-i dea un premiu pentru activitatea artistică. El prezenta concerte de rock şi de jazz, dar mai cu seamă era foarte implicat în cenacluri studenţeşti. Eu aveam 19 ani în 1989 şi am frecventat concertele pe care le-a prezentat el. În pauze, el mai şi recita poezii. Carisma lui m-a cucerit atât pe mine cât şi pe mulţi alţii dintre cei care mi-au dat mărturii privind personalitatea lui Călin Nemeş, inclusiv pe profesoara lui de Limba română, care mi-a povestit cum i-a dat nota 10 la Bacalaureat, impresionată de cunoştinţele lui privind lirica eminesciană. A făcut liceul „Emil Racoviţă” la seral, deoarece în paralel muncea ca actor-mânuitor de păpuşi la Teatrul Puck. Provenea dintr-o familie cu puţine posibilităţi materiale. Îmi povestea profesoara cât era de timid, de sensibil…

FOTO1: Călin Nemeş (stânga) era un personaj boem care frecventa, alături de alţi intelectuali ai vremii, localurile „Arizona”, „Pescarul” şi braseria Conti. 

El a declarat despre atestat într-un interviu acordat lui Emil Hurezeanu, în care povesteşte cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat la Revoluţie. Nemeş povesteşte că atunci când a fost chemat la Judeţeana de partid să fie informat că va primi un premiu, a aflat de la cineva de acolo că la Timişoara e „tărăboi mai mare decât la Braşov”. Atunci a mers acasă, a luat un radio „Monica”, pe care l-a reparat în 2 ore, şi a ascultat nonstop Europa liberă. 

Acesta era Călin Nemeş al cafenelelor, de la „Arizona” la „Pescarul” şi „Conti” (nume de localuri din centrul oraşului-nr), al întâlnirilor hippie, el organiza serate şi audiţii underground la el acasă, la prieteni sau la cele câteva cluburi din oraş, cum ar fi Victoria, şi mai ales în căminele Haşdeu şi Observator, exista şi un cenaclu numit Observator. Se asculta muzica anilor 70 în general, lui îi plăcea Beatles foarte mult, recita din John Lennon. La întâlnirile cenaclului, el făcea pantomimă, umor, recita foarte fain din Eminescu şi din alţi mari poeţi români şi internaţionali. Recita foarte bine, că avea voce baritonală. A fost meteoric şi la cenaclul Flacăra.” 

În jurul orei 15.00, armata ajunge în Piaţa Unirii (Piaţa Libertăţii atunci) pentru a dispersa oamenii adunaţi în centrul oraşului. FOTO: Răzvan Rotta. 

„Nemeş, care ieşise de la repetiţii de la Teatrul de păpuşi Puck, l-a auzit, în 21 decembrie, la ora 12 şi ceva pe criticul Valentin Taşcu strigând „Victorie” din redacţia Tribuna (aflată chiar în Piaţa Unirii, deasupra librăriei Universităţii, la câţiva paşi de locul unde Nemeş a fost rănit-nr). Era momentul în care s-a întrerupt emisia la TVR. Atunci Nemeş şi-a dat seama că era ceva legat de Timişoara şi a abandonat programul pe care-l avea în ziua aceea şi a început să-i roage pe oameni să vină alături de el să conteste dictatura comunistă. El explică în interviul menţionat că a coagulat 15-20 de persoane în zona statuii lui Matei Corvin, cărora le-a cerut să meargă pe trotuarul de vis-a-vis de librăria Universităţii. Au mai rămas vreo 6 persoane care au început să strige: „Jos, Ceauşescu!”, „Jos dictatura ceauşistă”. Multora le era frică, se aşteptau să vină Miliţia şi Jandarmeria. Au fost foarte şocaţi când au văzut că vine armata. Erau toţi conştienţi că dacă venea Securitatea cu bastoane şi cu scuturi, vor fi bătuţi, dispersaţi, arestaţi.  Lui Nemeş nu i-a venit să creadă că a venit Armata pentru care avea un anumit respect, pentru că el avea armata făcută la 27 de ani. Atunci când a luat decizia să-şi dea jos puloverul în faţa soldaţilor care îndreptau armele împotriva protestatarilor, au mai venit câţiva oameni alături de ei. „Trageţi, am o singură inimă”, le-a spus Nemeş soldaţilor. În pozele lui Răzvan Rotta se văd vreo 8-9 oameni, dintre care 4-5 cu pieptul dezgolit”. Nemeş avea 29 de ani.  

Pictorul Ladiu, cu spatele,  şi actorul Călin Nemeş, încep să îşi arunce hainele pe jos. Deşi mesajul celor doi artişti este paşnic, militarii privesc îngroziţi scena. FOTO: Răzvan Rotta.

Fărcaş susţine că momentul altercaţiei între Călin Nemeş şi căpitanul Carp Dando este unul dintre cele mai controversate, având în vedere că există mai multe variate cu privire la ceea ce s-a întâmplat în documentele oficiale: „Raportul Comisiei Senatoriale de Investigare a Evenimentelor din 1989 spune un lucru, sentinţa în dosarul procesului de la Cluj spune altceva. Unii spun că Nemeş ar fi încercat să-i ia pistolul. Alţii spun că Matiş (Lucian Matiş – prietenul lui Călin Nemeş care a murit în 21 decembrie după ce a fost împuşcat în timp ce protesta alături de Nemeş-nr) ar fi sărit în spatele lui Dando. În orice caz a fost o altercaţie, lui Carp Dando a încercat să i se ia pistolul. Un soldat l-a împuşcat în spate pe Nemeş, Carp Dando a fost, de asemenea, rănit în picior. Oricum, s-a tras fără fără avertisment la comanda căpitanului Carp Dando, uletrior maior.  Au murit aici 12 persoane şi 26 au fost rănite. Inclusiv un băiat de 6 ani a fost împuşcat.”

Dintr-o dată panica începe să cuprindă mulţimea. Se aud focuri de armă. Militarii au tras fără milă în oamenii neînarmaţi. Comandatul care a dat ordinul, Carp Dando, este în libertate pentru lipsă de probe. FOTO: Răzvan Rotta.

Călin Nemeş povesteşte într-un interviu ce i-a fost luat de Emil Hurezeanu în 1992 şi publicat în Suplimentul Plus al Revistei 22, în 1996, cum a trăit el momentul:

„A treia variantă era să lupt eu, ori singura armă pe care o aveam eu era arma psihică şi aici fac o trimitere poate prea îndepărtată, dar este un dicton, o idee creştină a lui Isus, atunci când eşti lovit să întorci şi celălalt obraz, după părerea mea acest dicton reprezintă nu o formă de apărare, ci de atac, atacul psihic. Altfel omori, după părerea mea, un om care fuge, unul care se luptă cu tine şi altfel omori un om care zice: „hai omoară-mă”. În acest din urmă caz ai o reţinere o fracţiune de secundă. Nu am stat să reflectez, însă ulterior m-am gândit: „dom le dacă vor să mă împuşte, să-i ajut să nu-mi găurească haina, costă bani, nu? Şi mi-am ridicat puloverul, mi-am desfăcut haina şi am rămas cu pieptul gol. Soldaţii au armat pistoalele mitralieră. Când m-au văzut cei cu care eram, vreo 10-15 persoane mi s-au alăturat cu pieptul dezvelit. Mi-am adus minte de ceva, pentru că ofiţerul care stătea în faţa liniei de soldaţi avea în mână un revolver. Când m-a văzut, eu fiind cel mai în faţă, a îndreptat revolverul spre mine, şi atunci mi-am adus aminte de răscoala din 1907, când soldaţii nu puteau să tragă în oameni, iar ofiţerii dădeau exemplu, făcând ei chestia asta. Mi-am zis: „dacă îl opresc pe ăsta, nu o să se întâmple nimic, soldaţii nu o să tragă. Am sărit să împing mâna cu arma respectivă. Ori în secunda în care am sărit, am simţit şocul împuşcării. Se pare că unul dintre soldaţi m-a împuşcat şi am căzut în totală inconştienţă. (…) Când au venit salvările, eu n-am avut nicio reacţie. În timp ce eram inconştient unul dintre soldaţi m-a lovit cu piciorul în cap, mi s-a povestit după aceea, dar eu n-am avut nicio reacţie. Cineva m-a văzut acolo, fata corespondentului de la România libera, care a văzut că nu mişc când am fost lovit în cap a crezut că sunt mort. Astfel, am fost primul mort oficial în România liberă. Apoi, am fost transportat la spital”. A fost rănit deasupra rinichiului drept. A stat aproape 3 luni internat în spital. Căpitanul Carp Dando a fost scos de sub urmărire penală şi avansat în grad mai târziu. 

12 persoane au fost ucise în Piaţa Unirii în 21 Decembrie. FOTO: Răzvan Rotta

FOTO: Oamenii nevinovaţi au fost împuşcaţi cu cruzime. FOTO: Răzvan Rotta

În sentinţă se arată o altă variantă: „postat în faţa dispozitivului, arătându-şi pieptul, tânărul Nemeş Călin a cerut militarilor să tragă asupra sa. Cu pistolul în mâna, orientat vertical, căpitanul Carp Dando a atenţionat grupul în care se afla Nemeş să nu se apropie de dispozitivul militar. Ripostând, Nemeş l-a apucat pe ofiţer de reverele mantalei, după care, luptându-se au căzut împreună pe carosabil. Concomitent, o altă persoană din grup a încercat să smulgă pistolul mitralieră de la unul dintre militarii din dispozitiv. În aceste condiţii, un alt miliar în termen, temându-se că vor fi dezarmaţi, a strigat să se tragă, moment în care militarii au tras două-trei rafale de armă atât plan orizontal, cât şi în plan vertical. În urma acestor rafale, persoana care a încercat să smulgă pistolul mitralieră din mâna militarului în termen a fost împuşcată mortal şi în cădere agăţându-se de armă a declanşat foc înspre locul unde Nemeş Călin se lupta cu căpitanul Carp Dando. În timpul focului necontrolat, cei doi au fost răniţi prin împuşcare”. 

FOTO: Nemeş a fost foarte activ după 1989. A participat la manifestările anti-feseniste, cerând în special declanşarea procesului celor care au tras în popor

„Al 3-lea  moment controversat este sinucidere din 8 iulie 93. Motivul oficial este dezamăgirea lui provocată de faptul că nu a existat un proces al Revoluţiei, nu au fost condamnaţi vinovaţii şi nu s-a aflat adevărul. Există bârfe de can-can care ar fi spus că ar fi sinucidere ar fi fost cauzată de probleme de ordin personal în căsnicie. Nimeni nu-şi asumă o declaraţie publică clară pe tema asta, cert e că s-a spânzurat în jurul orei 12.30, în 8 iulie, şi a fost găsit de soţie în casa lor din Andrei Mureşanu pe care au primit-o de la Primărie după 89, în baza certificatului de revoluţionar”, povesteşte Fărcaş. 

După Revoluţie, Nemeş a intrat la facultate unde şi-a dorit la regie, apoi s-a transferat la actorie, la  clasa Melaniei Ursu. În 1991, Nemeş a jucat în rolul principal din filmul regizorului Nicolae Mărgineanu – „Undeva în Est”. În paralel , Nemeş a lucrat la Teatrul de Păpuşi din Cluj-Napoca.

„Nemeş a fost foarte activ după 1989. A participat la manifestările anti-feseniste, cerând în special declanşarea procesului celor care au tras în popor. A participat activ la „golaniadă”. A vorbit în public la numeroase mitinguri de protest. Era foarte prezent în mass-media, cu articole, interviuri. Era un personaj incomod pentru autorităţile FSN-iste. Nemeş a ajuns să trăiască o dezamăgire profundă deoarece schimbările aşteptate nu s-au realizat. Avea o apăsare şi din cauza faptului că cel mai bun prieten al lui Lucian Matiş, care avea şi el un copil, a murit la Revoluţie la câţiva metri de el. Cu siguranţă l-a afectat foarte tare faptul că nu s-a aflat adevărul. Vedem că au trecut 30 de ani de la Revoluţie şi abia acum a început dosarul Revoluţiei”, povesteşte Fărcaş. 

Într-un articol publicat de România liberă, în 1991, Călin Nemeş arăta că atunci când vor muri, oamenii din generaţia lui se vor întâlni cu tinerii căzuţi la revoluţia din 1989: „Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”.

L-am întrebat pe Tiberiu Fărcaş ce l-a impresionat cel mai tare din documentarea vieţii lui Călin Nemeş: 

Cel mai mult m-a impresionat curajul lui Călin Nemeş de a ieşi în faţa plutonului de militari şi determinare de a lupta împotriva dictaturii, nevoia lui de a  nu tăcea, de a protesta, de a face  ceva concret împotriva lui Ceauşescu, a dictaturii comuniste care sufoca România în ultim hal. El a vrut să organizeze ceva în Clujul letargic în care nimeni nu se solidariza  cu Doina Cornea. Într-un Cluj în care disidenţa era reprezentată doar de Doina Cornea, care era izolată. În 21 decembrie, până în jurul orei 12.30, nu prea se întâmpla nimic în Cluj, erau discuţii intelectuale, dar nimeni nu făcea nimic împotriva regimului.

FOTO: Călin Nemeş rămâne în istorie drept un model de curaj şi implicare. FOTO: Arhiva personală

Fiica lui Nemeş, Patricia locuieşte la Bruxelles şi a trimis o scrisoare autorului volumului: 

„Nu există o bucurie mai mare decât ceea ce faceţi pentru tata şi vă mulţumesc. Voi, prietenii lui, la fel ca el, sunteţi un exemplu pentru noi, cei mai tineri. În timpul Revoluţiei, după ce a început la Timişoara, tata nu a suportat nedreptatea şi atunci s-a decis să facă ceva pentru morţii nevinovaţi, împotriva sistemului corupt, comunist, de care aveam atunci parte (…) Sistemul era prea corupt pentru ca armata să îşi permită să nu acţioneze la anumite ordine, astfel tata a fost împuşcat, dar Revoluţia a continuat şi s-a răspândit în celelalte oraşe, până când Ceauşescu a căzut şi ne-am luat ţara înapoi. Eu îl iubesc pe tata mai mult decât viaţa şi a fost, este şi va fi întotdeauna eroul meu”.

Volumul „Călin Nemeş. Povestea unui revoluţionar” reconstituie viaţa revoluţionarului şi actorului Călin Nemeş din mărturii, arhive, articole din presa vremii, interviuri cu prietenii apropiaţi, regizori, actori, muzicieni, dicţionarul revoluţiei române. Are cinci capitole plus anexe cu documente oficiale cum ar fi sentinţa finală a Revoluţiei Clujene, rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei care a debutat în 29 noiembrie, fotografii, poezii de Nemeş şi dedicate acestuia de Nichita Stănescu de exemplu, amintiri şi fotografii de arhivă inedite cu Călin Nemeş. De asemenea conţine o cronologie a Revoluţiei.  Nu sunt ocolite nici aspecte controversate din viaţa lui Nemeş, momentul declanşării Revoluţiei clujene anticomuniste din Piaţa Libertăţii sau sinuciderea actorului.

Cartea a apărut la editura „Ecou Transilvan”, are 201 pagini şi costă 30 de lei. 

Autorul cărţii, Tiberiu Fărcaş, 49 de ani, este jurnalist freelancer la Clujulcultural.ro. Cu 24 de ani de experienţă în presă, Tiberiu Fărcaş este autorul volumelor ”Colosul cu picioare de hârtie. O istorie scrisă şi ilustrată a presei scrise. Cluj-Napoca 1989-2010” şi coautor ”Cluj contra Cluj. Istoria derby -urilor dintre Universitatea Cluj şi CFR 1907 Cluj”. De asemenea, este autor a mii de articole în diverse publicaţii şi site -uri, dar şi a unor studii despre istoria Clujului, în volumele ”Poveşti despre Cluj”.

Citeşte şi