În mod tradițional, de pe masa de Paște nu lipsesc ouăle, mielul, cozonacii și vinul roșu. În plină pandemie de coronavirus, aglomerație nu este însă doar în piețe, ci și la instituțiile financiare.
Startul cumpărăturilor pentru masa de Paște s-a dat inclusiv pentru persoanele de vârsta a treia din Onești.
O mare de vârstnici a dat buzna, luni, 13 aprilie, la instituțiile financiare din Onești, însă pentru mulți masa de Paște s-ar putea să fie mai săracă anul acesta.
Mulți pensionari spun că în cele două ore când au voie să iasă din casă nu apucă să cumpere prea multe pentru că se izbesc de cozi imense, mai întâi la bănci sau CAR-uri, apoi la supermarketuri.
Nu este un secret pentru nimeni faptul că foarte mulți pensionari obișnuiesc să se împrumute în preajma Sărbătorilor, ceea ce explică cozile uriașe de la instituțiile financiare din oraș. După zeci de ani de muncă, pensiile sunt mici și mare parte din bani se duc pe medicamente.
Grav este că mulți pensionari nu respectă distanța minimă de un metru și jumătate.
“Am fost inspirată și am ieșit din casă cu 20 de minute mai devreme, iar la ora 11.00, când am ajuns la magazin, eram doar eu și casierele. Mi-am luat tot ce aveam nevoie”, ne-a spus o pensionară.
Pe bulevardul Oituz, în fața filialei unei bănci polițiștii au încercat în zadar să le explice vârstnicilor că trebuie să respecte distanțarea socială, spre binele lor.
“Cum o da Dumnezeu! E greu, mamaie, dacă nu ai un sprijin! Cu toții facem eforturi pentru a ne adapta acestei situații. Stăm acasă de atâtea zile, iar două ore, cât înseamnă? Nimic! Banii sunt puțini, numai eu știu cum mă descurc”, a oftat o bătrână.
Plata utilităților/serviciilor a condus de asemenea la formarea de cozi de zeci de persoane.