(GALERIE FOTO) Încă o zi de AGLOMERAȚIE în Piața Agroalimentară ONEȘTI, în ciuda măsurilor împotriva răspândirii COVID-19

de WTA.ro

În ajun de Paște, Piața Agroalimentară Onești freamătă de clienți, ca și cum pandemia de coronavirus nici n-ar exista. Coada de la intrarea în hala de carne era nesfârșită azi, miercuri 15 aprilie. La fel și cea de la intrarea în hala de produse lactate. Ca de altfel în multe alte zile din urmă.  

Accesul în cele două hale, care sunt lipite una de alta, se face prin două intrări, iar ușile sunt păzite strașnic de mai mulți agenți de pază. Se intră în grupuri de câte 3 persoane, dar nu înainte ca alte trei să iasă din hală, după ce și-au făcut cumpărăturile.

Oamenii se plâng, pe drept cuvânt, că cele două ore acordate de autorități nu le ajung pentru a-și face cumpărăturile, dar deja acest aspect nu mai reprezintă o noutate.

Dacă la “Carne” și la “Produse lactate” oamenii sunt ținuți cât de cât departe unul de altul – nu însă și când stau la cozi! – în sectorul dedicat legumelor și fructelor și verdețurilor, nu se mai respectă însă nicio regulă privind distanțarea socială.

În ciuda tuturor avertismentelor, vârstnicii Oneștiului continuă să ignore cea mai importantă regulă: păstrarea distanței.

Până la Paște nu mai sunt decât câteva zile, iar autoritățile se așteaptă ca fluxul de cumpărători să crească și mai mult.

Te-ar putea interesa