Prefecţii din România au primit de la secretarul de stat din MAI Gheorghe Sorescu un document prin care sunt anunţaţi că nu au voie să comunice informaţii despre pacienţii confirmaţi cu noul coronavirus, scrie Mediafax.
„Începând cu data de 21.03.2020, nu veţi mai comunica niciun fel de informaţii referitoare la:
– numărul de teste COVID-19 efectuate
– numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor efectuate
– starea de sănătate a pacienţilor depistaţi pozitiv cu COVID-19”, se arată în document.
În cazul în care totuşi sunt întrebaţi ceva, prefecţii trebuie să precizeze că toate informaţiile sunt transmise doar de Grupul de Comunicare Strategică.
Prefecţii au voie să informeze doar despre măsurile luate pentru a preveni răspândirea coronavirusului, despre amenajarea unor locuri de carantină fără a indica adresa sau despre măsurile de ordine publică. Măsurile sunt valabile şi pentru prefectul Capitalei.
Foto: Facebook / Dinu Zară
Începând de joi seara, accesul publicului la harta cu cazurile confirmate de coronavirus pe județe a fost blocat. Harta nu mai este afișată, precum și tabelul care prezenta defalcat situația îmbolnăvirilor pe fiecare județ.
HotNews.ro a contactat reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică, cei care au realizat tabloul interactiv, pentru a obține o explicație.
„Aceasta a fost o decizie luată la nivel Guvernamental. Aceste informații se regăsesc pe site-ul Ministerului Sănătății în buletinele informative sau pe site-ul Guvernului”, a fost răspunsul primit de la departamentul de comunicare al INSP.
În contextul în care informațiile despre răspândirea epidemiei de Coronavirus în România devin din ce în ce mai puține – Grupul de Comunicare Strategică publică de joi doar o singură informare pe zi, la ora 13, iar INSP nu mai prezintă cazurile totale defalcate pe județ, mai multe asociații civice au transmis vineri un manifest către Guvern prin care cer mai multă transparență.
- Citește: Apel la transparență: Guvernul să publice complet datele privind evoluția pandemiei Covid-19 în România – Manifest transmis de mai multe asociații civice
Tabloul Interactiv cu informații despre cazurile de coronavirus din România, persoanele carantinate, precum și cele monitorizate, s-a dovedit a fi un intrument foarte util și căutat de către utilizatori.
Pe lângă valoarea informațională, tabloul interactiv a mai avut și avantajul de a fi și foarte familiar, păstrând forma și design-ul deja cunoscut de la nivel internațional prin aplicația interactivă realizată de către Universitatea John Hopkins. Tabloul interactiv realizat de către John Hopkins University cu situația pandemiei de coronavirus la nivel mondial, poate fi consultat aici.
Între timp, pentru public au mai rămas monitorizările independente:
- Una este o aplicație de monitorizare grafică și cu date referitoare la cazurile confirmate pe județ din România realizată independent de asociația geo-spatial.org – o aplicație cu mai multe informații statistice realizată de voluntari.
- O altă monitorizare este cea realizată de casajurnalistului.ro care centralizează cazurile anunțate de autorități și prezintă informația și sub formă de grafice .