Poezia “Leoaică tânără, iubirea” este o capodoperă a liricii românești scrisă de poetul Nichita Stănescu. Poemul face parte din volumul intitulat “O viziune a sentimentelor” și este una din poeziile de referință ale poetului.
Nichita Stănescu contribuie semnificativ la apariția curentului neomodernist, fiind un curent literar creat ca răspuns la adresa realismului socialist, iar această capodoperă lirică este una reprezentativă pentru evidențierea ideilor și conceptelor neomoderniste.
Opera lirică se remarcă prin originalitatea limbajului utilizat, metafore imprevizibile, imagini clare și o simetrie a structurii.
Poezia “Leoaica tânără, iubirea” prezintă o modalitate de receptare a emoției de iubire, fiind percepută ca manieră de existență a eului în lume. Noutatea perspectivei poetice împreună cu limbajul ușor abstract coferă operei o notă neomodernistă clară.
Întreaga poezie este despre iubire și cum se raportează eul liric la ea. Iubirea crează o stare de euforie, farmec, fiind o experiență unică în care timpul se eliberează, făcând loc eternității.
Sentimentul dragostei se înfiripă latent în orice ființă umană și izbucnește spre lumină sau spre absolut. Poetul Nichita Stănescu analizează din perspectiva sa raportul eul liric – lume ,marcat de influența iubirii absolute.
Nichita Stănescu – Personalitate literară a Neomodernismului Românesc
Nichita Stănescu este unul dintre cei mai de seamă scriitori de limba română, limbă pe care el o considera “dumnezeiesc de frumoasă”. Este considerat de către marii critici literari un poet de o profunzime uimitoare și un talent remarcabil.
Poemele lui prezintă o viziune poetică a rupturii, capabilă să pătrundă într-o altă deschidere asupra creației postmoderniste. Limbajul abstract și noutatea discursului le regăsim în compoziția semantică a poeziei.
Cunoașterea și viziunea asupra universului se poate concretiza prin iubire. Poezia reprezintă o dezvoltare metaforică, marcată de o vibrație permanentă, fiind un mod de integrare într-un echilibru universal.
Emoția creată de lirica stănesciană reprezintă o stare abstractă, mai exact o idee ce surprinde un traiect superficial dar în același timp existențial.
- Emoția – reprezintă existența absolută;
- Limbajul – calea de comunicare a trăirilor interioare.
În creațiile sale lirice, se dezvăluie alternanța unui univers marcat de substanță și concept în direcția platoniciană. Este surprinsă imaginea eului liric într-o lume sensibilă ce aspiră la un refugiu în lumea concretă.
Printre cele mai reprezentative volume scrise de Nichita Stănescu, amintim:
- “Sensul Iubirii” (1960);
- “O viziune a sentimentelor” (1964);
- “Dreptul la timp” (1965);
- “Necuvintele” (1969);
- “Un pământ numit România” (1969);
- “În dulcele stil clasic” (1970);
- “Starea poeziei” (1975);
Operele lui Nichita Stănescu sunt marcate doar de valori artistice în care creațiile interbelice sunt transformate într-o viziune unică, fiind dezvoltate prin maniera proprie a poetului. Nichita Stănescu trăiește prin cuvinte, acestea fiind instrumentul prin care comunică pentru a materializa cunoașterea.
Poezia “Leoaica tânără, iubirea”- Particularitățile operei lirice
- Poezie scrisă de: Nichita Stănescu
- Curent literar: Neomodernism
- Anul apariției poeziei: 1964
- Volumul de poezii: Poemul face parte din volumul de poezii intitulat “O viziune a sentimentelor”
- Tema poeziei: Consecințele dragostei asupra eului liric raportat atât la univers cât și la sine. Poezia este considerată o artă poetică în care eul este profund atins de intensitatea iubirii.
Leoaică tânără, iubirea
Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.
Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciorcârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceană,
la timplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
și-ncă-o vreme…
Curent literar – Neomodernismul (1960 – 1970)
Neomodernismul reprezintă un curent literar caracterizat de spiritul postbelic al creației, definit printr-un limbaj ermetic, noutate poetică și metafore inedite. Este o continuitate a curentului modernist definit prin următoarele elemente:
- Ambiguitatea ideilor poetice: se referă la capacitatea unei expresii sau cuvânt de a avea diferite sensuri în aceeași direcție. Spre exemplu, creația lui Nicihita Stănescu “Leoaica tânără, iubirea” poate fi privită ca un cântec dedicat dragostei sau ca o artă poetică. Iubita poate fi reprezentată de poezie sau de ființa iubită;
- Exprimarea viziunii moderne: este constituită prin numeroase simboluri, imagini și sintaxa textului poetic. Poezia poate fi interpretată ca un discurs liric, unde descrierea tip portret este în corespondență cu elemente narative;
- Folosirea ingambamentului și a sugestiei: acestea fiind tehnici noi de scriere ce implică o continuare a ideilor în versuri;
- Apariția versului modern: se descrie mult mai intens stările interioare poetice prin crearea unor strofe inegale cu rimă diferită. În acest context, expresivitatea este remarcată prin metaforele fine și ingenioase;
- Interpretatea diferită a miturilor;
- Cunoașterea absolută: se realizează numai prin poezie, ca rol de participare în procesul de creație.
Poezia “Leoaica tânără, iubirea” este inclusă în curentul neomodernist prin maniera de abordare a temei, aceasta fiind puternic marcată de insolitul imaginilor surprinse, limbajul ambiguu și noutatea prozodiei.
Lirismul este pus în valoare de maniera profundă marcată de subiectivitate a eului liric. Este pronunțat spiritul ludic și punerea în lumina a lucrurilor abstracte într-o perspectivă concretă.
Poezia “Leoaica tânără, iubirea” reprezintă o artă poetică erotică, unde eul liric este fermecat de intensitatea sentimentului uman, aceasta fiind iubirea. Confesiunea poetică a lui Nichita se încadrează în modernism prin accentul pronunțat pe metafora principală a poeziei – dragostea privită ca o “leoaică tânără”.
Poezia “Leoaica tânără, iubirea” – Semnificația titlului
Titlul descrie dragostea cu ajutorul unei metafore imprevizibile. Iubirea este percepută ca o “leoaică tânără”, fiind o viziune neobișnuită pentru cititor. Asocierea iubirii cu “leoaică tânără” suprinsă în opoziție, sugerează mai multe sensuri, printre care forță, sălbăticie, dar și starea de euforie și fascinație.
Semne dominante ale asocierii iubirii cu “leoaică tânără” sunt:
- libertatea;
- sălbăticia;
- agresivitatea;
- agilitatea
- frumusețea.
Titlul este unul sugestiv ce indică ideea discursului poetic. În viziunea poetului este o egalitate între dragoste și “leoaică tânără”. Cum este considerat leul – regele junglei, în aceeași perspectivă este văzută iubirea, mai exact aceasta devine „regina” trăirilor umane.
Poezia “Leoaica tânără, iubirea” – Tema poemului
Tema este reprezentată de consecințele pe care le are dragostea asupra eului liric. Iubirea pătrunde ca un animal de pradă în lumea sensibilă a eului poetic.
Tema este centrată pe dragostea fulgerătoare și a transformării fundamentale ale trăirilor interioare, fapt ce demonstrează că pe lângă dragoste, ființa umană nu poate trece nepedepsit.
La baza textului poetic, se regăsesc numeroase idei eminesciene și argheziene despre latura negativă și creatoare de durere a iubirii neîmplinite. Rezultatul are un efect devastator asupra trăirilor emoționale ce se sfârșește mereu cu o dezamăgire.
Relația cu sinele este ilustrată în imaginile din prima strofă, atunci când imprevizibila apariție a iubirii îl derutează pe eul liric “mi-a sărit în față”. Pe lângă această întâlnire neașteptată, dragostea prezintă și latura dramatică ce provoacă durere. Acest sentiment este suprins în versul “colții albi mi i-a înfipt în față.”
Perspectiva neomodernistă despre univers a poetului este evidențiată prin emoția și sensibilitatea profundă. Se poate remarca concepția euforică a eului liric dominat de iubire asupra lumii înconjurătoare.
Latura suprinzătoare a dragostei marcată de agresivitate îi tulbură percepțiile eului poetic ajungând să își modifice concepțiile atât asupra universului cât și asupra sa.
Motivul principal al textului poetic, care prin utilizarea lui excesivă a devenit laitmotiv este reprezentat de leoaică. Leoaica devine simbol al dragostei pasionale și al stării de euforie copleșitoare. Leoaica trăiește pe deplin dragostea, sub influența certitudinilor, ea devenind un izvor de energie emoțională.
Dragostea rămâne un mod de integrare și menținere în armonia universală, fiind conturată pe axa ascensională a universului.
Planul compozițional al textului poetic
Din punct de vedere compozițional, textul poetic cuprinde 3 secvențe lirice în care este utilizat procedeul artistic – ingambamentul.
Prima secvență
Este surprinsă revelația iubirii ce preia forma unei leoaice violente ce îi apare „în față”, lăsând efecte devastatoare asupra eului poetic. Utilizarea pronumelui la persona I “m”, “mi”, “mă” sugerează conștientizarea poetului în fața eminentei iubiri „Mă pândise-n încordare/mai demult”. Totodată, a fost surprins de forța devastatoare a dragostei „m-a muşcat leoaica, azi, de faţă”.
Opoziția leoaică tânără -iubirea este sugerată prin epitetele pe care le înfățișează leoaicei: frumusețe, tânără, puternică, violentă. Întâlnirea dintre cei doi fiind o adevărată revelație. Întreaga strofă include elemente specifice narativității simbolice, conturându-se astfel o adevărată poveste.
A doua secvență
Se pune accentul pe consecințele acestei surprinzătoare întâlniri la nivelul psihologic. În urma acestei întâlniri, a apărut un sentiment cu totul nou ce îi derutează spațiul sensibil al eului poetic, generând o energie ce acaparează întregul univers. Această idee este surprinsă în următorul vers: „Şi deodata-n jurul meu, /natura”. Ipostaza puternică a iubirii reorganizează universul după alte legi, folosind ca simbol al absolutului cercul “se făcu un cerc, de-a-dura,/când mai larg, când mai aproape,”. Poetul pătrunde într-o lume nouă în care totul este guvernat după alte principii.
Auzul și văzul preiau o altă conotație, surprinzând ideea că dragostea reprezintă o exteriorizare a fericirii absolute, bucurie percepută cu toate simțurile.
Eul îndrăgostit percepe universul ca dintr-un vârtej, iubirea fiind o punte între lumea cosmică și cea reală.
Un alt simbol al iubirii supreme
este curcubeul, sugerând fenomenul uluitor ce face sufletul să vibreze “Şi
privirea-n sus ţîşni,/curcubeu tăiat în două,/ şi auzul o-ntîlni/tocmai lângă
ciorcârlii”.
Zborul ciorcârliei este un alt simbol ce exprimă aspirația către absolut,
căutând corespondența lumii telurice cu cea cosmică.
A treia secvență
Este surprinsă metamorfozarea după experiența trăită. Ființa umană este transformată după întâlnirea cu dragostea. Această tranformare interioară este sugerată în versurile ”Mi-am dus mâna la sprînceană,/la timplă şi la bărbie,/dar mâna nu le mai ştie”.
Aceste aspecte fizice reprezintă de fapt metafore ale creației. Sprânceana, tâmpla și bărbia sugerează gândirea, reflectarea și exprimarea ideilor.
Eul liric este acaparat de lumea sentimentală „Şi alunecă-n neştire/pe-un deşert în strălucire”. Transformarea este una ireversibilă iar exprimarea dragostei devine incontrolabilă. Eul îndrăgostit nu mai poate percepe clar nici realitatea și nici propria trăire. Se induce conceptul de maturizare generate în urma trăirii acestei experiențe.
Finalul poemului surprinde efectul experienței, mai exact, dragostea proiectează ființa umană în eternitate. Acest lucru este evidențiat de repetiția “incă-o vreme,/si-ncă-o vreme...”
Limbajul poetic
La baza limbajului poetic sunt utilizate sugestia și expresivitatea. Are loc o îmbunătățire a limbajului poetic prin metaforele și imaginile artistice folosite. Ambiguitatea, jocul cuvintelor și ermetismul descrierii transpune o nouă latură a iubirii raportate la spațiul eului liric.
La nivel morfologic, alegerea timpurilor verbale dictează progresul dragostei ”mă pândise”, “a mușcat”, “se făcu”, “nu știe”.
Concluziile poemului “Leoaica tânără, iubirea”
- Opera lirică este inclusă în volumul de poezii intitulat “O viziune a sentimentelor”, apărut în anul 1964 și face parte din etapa de început a creației.
- Poezia descrie într-o manieră simbolică procesul de creație și are ca temă centrală dragostea și confesiunea trăirilor interioare.
- Eul liric pătrunde într-un alt univers decât cel normal, în care se identifică cu poezia.
- Textul poetic este considerat o odă dedicată dragostei și un omagiu adus procesului de creație.
- Poezia “Leoaica tânără, iubirea” este o artă poetică în care eul este pătruns de sentimentul unic al iubirii, trăit la o intensitate uluitoare.
- Titlul este sugerat printr-o metaforă inedită ce surprinde extazul poetic în urma întâlnirii neașteptate cu dragostea.
- Iubirea este asemănată cu animal violent ce își atacă prada “leoaică tânără”.
- Noutatea ideilor poetice, exprimarea ermetică și ambiguitatea direcțiilor conferă acestei poezii o notă poetică neomodernistă.
- Imaginile au o notă de dinamis și o expresivitate clară pentru sentimentul de iubire, întregul text poetic fiind creat în jurul metaforei centrale.
- Opera lirică este constituită din 3 secvențe cu versuri inegale, fiind folosite atât ingambamentul cât și versul liber.
- Progresul sentimentului de iubire este surprins într-o manieră ludică, printr-un joc al dimensiunilor abstracte.
- Expresivitatea poetică este una neașteptată și inovatoare, fapt ce generează o ambiguizare mai ridicată a sensurilor, realizată prin verbele “mă pândise”, “de-a-dura”,”țâșni”,”i-a înfipt”.
- Dragostea – agilă și agresivă ca o leoaică, pune stăpânire și acaparează trupul, spiritul și sufletul ființei umane.
- Iubirea, ca o exprimare a spiritului poetic, învinge perspectiva temporală, reușind să dea energie și intensitate profundă vieții.
- Imagistica unică a viziunii stănesciene reprezintă o adevărată poveste spirituală ce implică o inovație a Cuvântului și a Necuvântului.
