NEWS ALERT: ACCESUL în Piața Agroalimentară din ONEȘTI, restricționat! Oborul săptămânal va rămâne ÎNCHIS în perioada următoare!

de WTA.ro

Consilierii onești s-au reunit, în această dimineață, în ședință extraordinară, pentru a lua un nou set de măsuri pentru prevenirea răspândirii COVID-19, ca urmare a declarării stării de urgență pe teritoriul României.

Una dintre măsurile luate de consilierii locali pentru prevenirea răspândirii coronavirusului se referă la Oborul săptămânal, care va rămâne închis în perioada următoare.

Totodată, s-au instituit măsuri care restricționează accesul cetățenilor în spațiile închise din cadrul pieței agroalimentare astfel încât numărul maxim de persoane care vor staționa în aceste spații va fi de 30 concomitent.

În vederea efectuării operațiunilor de dezinfecție zilnică a ușilor interioare/exterioare și mobilierului s-a modificat și orarul de funcționare a Pieței Agroalimentare Onești, care va fi deschisă între orele 08.00-17.00.

Te-ar putea interesa