Poezia “Testament” de Tudor Arghezi reprezintă o creație modernistă ce se încadrează în colecția artelor poetice ale liricii române.
Poezia prezintă viziunea poetului despre rolul creatorului în lume, fiind considerată o meditație asupra existenței umane.
Creația deschide primul volum de poezii al lui Tudor Arghezi intitulat “Cuvinte potrivite”, publicat în anul 1927, în care sunt surprinse trăirile interioare ale poetului, poezia fiind expresia propriilor gânduri cu privire la creația artistică.
Pentru poet, toate cuvintele sunt demne de poezie, el reușind să aleagă cuvinte din toate categoriile lexicului, totodată fiind în ipostaza de meșteșugar al cuvântului.
Circumstanțele acordă poemului lui Arghezi o demnitate și o valoare remarcabilă în categoria culturii moderne românești. Creația “Testament” reprezintă una dintre cele mai importante mărturii ale acestei demnități.
Tudor Arghezi – Promotor al esteticii urâtului în poezia modernă
Tudor Arghezi reprezintă unul dintre cei mai de seamă poeți ai literaturii române, cunoscut pentru valorificarea esteticii urâtului.
Creația sa se remarcă prin autenticitate și limbaj inovativ, reprezentând o etapă importantă a liricii românești.
Volumul „Cuvinte potrivite” i-a conferit lui Tudor Arghezi poziția de cel mai autentic poet al epocii. Poetul reușește să elibereze cuvintele din rigida formă de exprimare și să dezvolte vocabularul poetic.
În acest volum de poezii, Tudor Arghezi se remarcă ca un poet devotat cultului strămoșilor, fiind puternic afectat de emoția aparteneței la acest popor, idee conturată în poezia “Testament”.
Lirica lui Arghezi este de natură modernă, versurile sale reușind să ofere o nouă perspectivă asupra urâtului și îmbrățișarea poeticității în propria conștiință dincolo de inspirația divină.
Particularitățile poeziei Testament
- Poezie scrisă de: Tudor Arghezi
- Curentul literar: Modernism
- Anul apariției poeziei: 1927
- Volumul de poezii: Poezia este inclusă în volumul intitulat „Cuvinte potrivite”
- Tema poeziei: Poezia are ca temă viziunea lui Arghezi în ceea ce privește arta și surprinde relația spirituală între generații. Întreaga poezie poate fi privită ca un monolog adresat de părinte fiului său căruia îi lasă moștenire creația sa “cartea”.
Testament
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.
Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreagă dulcea lui putere.
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.
Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împărechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.
Curent literar – Modernismul
Poezia “Testament” a lui Tudor Arghezi se încadrează curentului modernist împreună cu poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” (Lucian Blaga) și “Joc secund” (Ion Barbu), fiind considerate arte poetice ale literaturii noastre.
Acest curent a promovat un limbaj inovator și s-a dezvoltat în baza valorilor culturii contemporane. Poezia Testament este o poezie modernistă datorită:
- Limbajului ambiguu folosit;
- Metaforele copleșitoare ce surprind cititorii;
- Estetica urâtului promovată;
- Prozodia originală.
Fiind o artă poetică modernă, textul liric prezintă transformarea socialului în artistic, dovedit prin expresivitatea limbajului și ideile poetice despre existență raportându-se la rolul creatorului în lume.
Poezia Testament – Tema operei lirice
Tema poemului este reprezentată de creație, fiind privită ca o moștenire realizată prin strădanie, ce îi revine fiului spiritual.
Întreaga poezie se conturează în baza emoțiilor asociate cu ideile filosofice. Are ca fundament împletirea unei profunde cugetări cu un sentiment copleșitor legat de existența umană. În poezie, se apelează la antiteză, iar ideea centrală este dezvoltată de poet printr-o încercare de a defini conceptul de artă.
Poetul se concentrează asupra legăturii dintre talent și acțiuni și se implică în determinarea unui echilibru între cele două. Din această armonie apare arta sau cartea, care oferă o perspectivă spirituală în evoluția viitorilor urmași.
Cele mai citite articole
Poezia poate fi privită ca un monolog al unui tată către fiul spiritual căruia îi oferă moștenire o valoare incontestabilă în cuvântul „carte”. Tudor Arghezi evidențiază caracterul potențator al creației, fiind înzestrat cu talentul de a transpune urâtul în frumos.
Motivul principal al textului poetic este cartea și devine simbol al cunoașterii și al elementului comun al generațiilor, deoarece ea pune în evidență munca, devotamentul și pasiunea strămoșilor de a lăsa în urma lor atât o valoare morală cât și o treaptă în evoluția spirituală.
Motivul este surprins chiar la începutul poeziei, în versurile “Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,/Decât un nume adunat pe o carte,/În seara răzvrătită care vine/De la străbunii mei până la tine”.
Poezia Testament – Explicarea titlului
Titlul dorește să exprime comoara spirituală pe care o generație o lasă moștenire urmașilor săi. Prin „Testament” se păstrează legătura vie între generațiile ce nu se vor cunoaște niciodată. Testamentul asociază tema existenței umane cu mitul morții.
Acesta poate avea două semnificații și anume:
- În sens denotativ – testamentul reprezintă un act juridic;
- În sens conotativ – testamentul surprinde dorința poetului de a oferi generațiilor viitoare o valoare morală și spirituală regăsită în cuvântul „carte”.
Poezia Testament – Elemente de compoziție
La nivel de compoziție, poemul este construit în 5 strofe cu versuri inegale, specifice poeziei moderne. Cele cinci strofe sunt distribuite în trei secvențe și anume:
- I secvență este formată din primele 2 strofe, surprinzând legătura dintre poet și fiul spiritual;
- II secvență grupează următoarele 2 strofe și implică scopul poeziei din punct de vedere social și moral;
- III secvență are în prim plan ultima strofă și ilustrează procesul creației.
I Secvență
I secvență urmărește introducerea cititorului în tema poeziei, sugerată de viziunea poetului cu privire la creație și direcția literară pe care i-o oferă carții, fiind singura comoară de natură spirituală; idee exprimată prin versurile „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,/Decât un nume adunat pe o carte”.
Prin modul de adresare a eului poetic către fiu, poetul devine automat un tată ce are rolul de a călăuzi pașii fiului către descoperirea identității.
Poezia ajunge o componentă esențială în procesul de inițiere și trebuie valorificată și păstrată. Această idee este sugerată de versurile “Cartea mea-i, fiule, o treaptă./ Aşeaz-o cu credinţă căpătâi./Ea e hrisovul vostru cel dintâi”.
II Secvență
II secvență este alcătuită pe concepția că lumea materială se transformă într-un plan spiritual cu ajutorul poetului. Realitatea capătă sensuri metaforice, punând accentul pe misiunea poetului de artist al cuvintelor.
Poetul trebuie să reușească să sintetizeze durerile poporului, în așa fel încât cei vinovați să se regăsească în poezie. În acest caz, poezia primește rolul social. Această idee este exprimată prin versurile “Durerea noastră surdă şi amară/O grămădii pe-o singură vioară,/Pe care ascultând-o a jucat/Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.”
Din versurile „Din bube, mucegaiuri şi noroiIscat-am frumuseţi şi preţuri noi.” Este sugerată esența esteticii urâtului prin utilizarea unor cuvinte urâte și transformarea lor în elemente poetice.
Condiția poetului este sugerată de versul “Robul a scris-o, Domnul o citește”, creatorul fiind un “rob”, un artist al cuvintelor ce se află la dispoziția cititorului “Domnul”.
Poezia Testament – Limbajul artistic
Din punct de vedere morfologic, sugestia muncii artistului se efectuează prin intermediul dislocării sintactice.
Ideea artei poetice este redată de versul “Rodul durerii de vecii întregi”. Legătura poetului cu generațiile care vin este surprinsă prin îmbinarea persoanei I singular cu cea a verbelor de la persoana I plural.
Folosirea în mod frecvent a acestor verbe indică o reprezentare metaforică a procesului de creație poetică, fiind evidențiat rolul artistului. Oferirea unor sensuri noi ale cuvintelor sugerează munca și truda unui artist înzestrat cu talent ce are capacitatea de a da un nou înțeles creației, punând în evidență esența poeziei.
Din perspectiva stilistică, imaginile artistice ilustrează puterea de sugestie a ideii, prin intermediul îmbinărilor semantice uimitoare și prin frenezia metaforică. Metaforele din versul “Făcui din zdrențe muguri și coroane” oferă o expresivitate remarcabilă și o profundă înțelegere a ideilor poetice.
Concluzii
- Poezia “Testament” reprezintă o artă poetică în care poetul își expune perspectiva despre lume prin intermediul procedeelor artistice.
- Acest poem deschide volumul “Cuvinte potrivite” din anul 1927, în care este evidențiată concepția despre artă/poezie a lui Tudor Arghezi.
- Pentru Tudor Arghezi, creația reprezintă o asociere a cuvintelor de inspirație divină, poetul fiind considerat un artist al cuvintelor.
- Rolul creatorului este de a oferi cuvintelor urâte “bube, mucegaiuri și noroi” , sensuri noi ce capătă frumusețe “versuri și-n icoane” și reprezintă totodată puntea sau legătura dintre generații.
- Un element al curentului modernist îl reprezintă limbajul poetic, fiind utilizate majoritatea registrelor limbii: arhaisme “hrișov”, cuvinte populare “plug”și neologisme “obscure”.
- În viziunea lui Tudor Arghezi, poetul devine un artist al cuvintelor, iar poezia reprezintă truda acestuia, făcând posibilă înnobilarea câmpului lexical prin utilizarea unor corespondențe copleșitoare (strofe inegale, ritm variabil).
- Esența procedeelor artistice a lui Arghezi este evidențiată prin asocierea tradiției cu modernul, mai exact a “slovei de foc” (inspirația divină) îmbinată cu “slova făurită”(truda, meștesugul cuvintelor).
- În această poezie este sugerată ideea că niciun cuvânt nu poate fi înlocuit și toate cuvintele sunt demne de artă.
- Poetul Tudor Arghezi lansează ideea că în actul de creație nu există frumos și urât, ci prin limbajul artistic incorect se poate crea urâtul. În artă, urâtul nu capătă niciun sens.
- În opera lirică regăsim din abundență numeroase metafore și expresii ce potențează forța imaginilor și oferă un cadru al realității. Aceste simboluri metaforice conferă poeziei reliefuri artistice ce o încadrează ca artă poetică modernă.
