V-am pregătit o colecție inedită cu cele mai reprezentative poezii scrise de Tudor Arghezi, acesta fiind cunoscut și apreciat pentru rolul avut în dezvoltarea liricii românești.
Creația sa poetică, influențată de baudelairianism (imitația poemului lui Baudelaire, poet francez, ce semnifică decepție și deprimare generate de societare burgheză) este o altă etapă importantă a literaturii române.
Tudor Arghezi a scris literatură pentru copii, pamflete, teatru, dar și proză (cele mai semnificative fiind romanele “Cimitirul Buna Vestire”, “Ochii Maicii Domnului”).
Biografie – Tudor Arghezi (1880 – 1967)
- Scriitorul s-a născut în anul 1880 la București, numele său adevărat fiind Ion N. Theodorescu;
- Pseudonimul Arghezi este o îmbinare între numele de familie al tatălui său (Theodorescu Tudor) cu vechiul nume latin al râului Argeșului (Argesis);
- Anii de copilărie i-au lăsat poetului doar amintiri triste și dureroase, acesta afirmând că “este cea mai amară vârstă a vieții”;
- Între anii 1887 – 1891 a urmat Școala primară “Petrache Poenaru” apoi a urmat cursurile gimnaziului “Dimitrie Cantemir”, iar în anul 1891 a început cursurile liceului “Sfântul Sava” din București;
- În anul 1896, la vârsta de 16 ani are loc și debutul său literar în revista “Liga Ortodoxă”, sub direcția lui Alexandru Macedonski. Scriitorul se semnează cu numele real – Ion Theo;
- Între anii 1900 – 1904 poetul se călugărește la Cernica, afirmând mai târziu că nu a fost atras de viața călugărească, dar a fost o perioadă în care a înțeles taina mânuirii cuvintelor;
- În anul 1905 a realizat prima călătorie în străinătate. Un timp a trăit la Paris, ulterior s-a mutat la Freiburg unde studiază la Universitatea Freiburg și scrie numeroase poezii. După o perioadă se mută la Geneva și își continuă cariera în literatură, dar lucrează la un atelier de inele și ceasornice de aur pentru a-și câștiga existența;
- Scriitorul revine în anul 1912 în România, iar până în anul 1916 publică poezii, pamflete și diferite articole controversate la “Facla”, “Viața Românească”, “Teatru”;
- După ce petrece un an în închisoare, scriitorul este eliberat prin intermediul unui decret legal. “Flori de mucegai” și “Poarta neagră” au fost realizate din trăirile scriitorului din închisoarea de la Văcărești;
- Se stinge din viață în anul 1967, fiind înmormântat în grădina casei de pe strada Mărțisor, alături de soția sa Paraschiva.
Curiozități despre viața scriitorului Tudor Arghezi
- Scriitorul a abandonat studiile la vârsta de 18 ani și nu a susținut Bacalaureatul. La acea vârstă lucra ca laborant la o fabrică de zahăr din zona Chitila;
- Se spune că la vârsta de 19 ani, tânărul Arghezi a trăit prima dramă a vieții sale, mai exact ființa de care era îndrăgostit s-a stins din viață, iar acesta și-a căutat consolarea îndreptându-se către Dumnezeu;
- Din cauza acestei drame, poetul ajunge călugăr la Mănăstirea Cernica, dar se desparte de această viață monahală în 1905, cauza fiind mai multe abateri disciplinare;
- În urma unei relații amoroase cu Constanța Zissu, lui Arghezi i se naște primul copil, nelegitim -Eliazar Lotar;
- O perioadă a lucrat ca bijutier și ceasornicar în Elveția, ulterior a locuit în Italia unde și-a câștigat existența;
- În anul 1912, Arghezi își începe activitatea publicistică în țară și în anul 1915 se căsătorește cu Paraschiva Burda.
- După publicarea mai multor articole polemice în care și-a exprimat opinia cu privire la menținerea neutralității României în primul război mondial, acesta este acuzat de trădare și colaborare cu forțele germane;
- La vârsta de 47 de ani, scriitorul publică primul volum de poezii, intitulat ”Cuvinte potrivite”;
- Se afirmă că din cauza pamfletului “Baroane”, scriitorul a fost la un pas de a fi închis într-un lagăr de exterminare german sau de a fi ucis de Gestapo;
- Începând cu anul 1947, I se interzice publicarea în presă de către regimul communist, iar o perioadă lungă de timp, familia lui Arghezi a trait doar din banii primiți din vânzarea cireșilor de la Mărțișor.
- Pentru activitatea sa literară primește Premiul Național de poezie în anii 1936, respectiv 1946. Este ales membru al Academiei Române în anul 1955, iar în anul 1965 primește Premiul „Internațional Johann Gottfried von Herder” de la Universitatea din Viena;
Activitatea literară a scriitorului Tudor Arghezi
Printre cele mai remarcabile opere ale poetului Tudor Arghezi, putem enumera următoarele:
- În anul 1927 – „Cuvinte potrivite”;
- În anul 1929 – „Icoane de lemn”;
- În anul 1931 – „Flori de mucegai”;
- În anul 1940 – „Alte cuvinte potrivite”;
- În anul 1946 – „Versuri alese”;
- În anul 1956 – „Stihuri noi”;
- În anul 1963 – „ Poeme noi ” .
Poezii scrise de Tudor Arghezi – Poezia „Testament”
Testament
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin rapi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.
Ea e hrişovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.
Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzând în piscul datoriei tale.
Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slovă de foc şi slovă faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
Zace mania bunilor mei.
Comentariu literar
Poezia “Testament” este o opera lirică modernistă, fiind prima poezie din volumul de versuri intitulat “Cuvinte potrivite”, publicat în anul 1927.
Poemul reprezintă o artă poetică modernistă ce implică crezul artistic al poetului și concepția acestuia despre creație și condiția artistului în lume.
Poezia îmbină două curente literare, acestea fiind modernismul și tradiționalismul și prezintă viziunea poetului despre viață, lume și rolul artistic pe care îl are acesta în raport cu creația. Opera aparține lirismului subiectiv, fiind implicat conceptul poetic central ce ilustrează actul creației.
Poezia poate fi considerată ca un dialog între poet și cititor și este constituit din 5 strofe inegale având ca motiv principal “cartea”. Poetul Tudor Arghezi atribuie “artei” diferite expresii, și anume “hrișov”, “vioară”, “muguri și coroane”, “venin și miere”.
Toate ideile poetice din textul liric evidențiază într-un limbaj specific lui Arghezi perspectiva despre viață și rolul artistului în lume. Cartea reprezintă zestrea de cultură, de istorie și de experiență a neamului românesc, iar creația are misiunea de a medita asupra comuniunii dintre poet și generațiile următoare.
Din acest motiv, cartea este considerată „liantul între generații”, deoarece datorită ei, se transmit valorile morale pentru poporul român.
Ca o concluzie, putem spune că poezia „Testament” reprezintă o artă poetică unde este surprinsă legătura dintre poet și creație atât din perspectiva ambiguității ideii transmise, limbajului original, estetica urâtului cât și din perspectiva prozodiei, sugerând conceptul poetului despre actul creației.
Poezii scrise de Tudor Arghezi – Poezia „Flori de mucigai”
Flori de mucigai
Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.
Comentariu literar
Opera lirică „Flori de mucigai” este inclusă în volumul „Flori de mucigai”, publicat în anul 1931 și reprezintă arta poetică a lui Tudor Arghezi, fiind poezia de deschidere a acestui volum.
La baza volumul „Flori de mucigai” stau experiențele trăite de poet între zidurile închisorii Văcărești. Lumea pe care o întâlnește aici, este o lume deprimantă, decăzută și lipsită de orice speranță. Cu toate acestea, se regăsește și o fărâmă de umanitate, poetul considerând că “pretutindeni și în toate este poezie”. Urâtul din această lume se poate transforma și deveni frumosul artei.
Tema poemului este reprezentată de cunoșterea condiției existențiale a creatorului și evidențiază că sensibilitatea și emoția poeziei poate oglindi chiar și lumea urâtă și decăzută, a unei umanități degradante. Versurile poeziei sunt rezultatul unei neliniști profunde generate de setea creatoare.
Titlul operei este dat de un oximoron, în care florile reprezintă frumosul, lumina, strălucirea, iar mucigaiul sugerează urâtul, putrezirea și întunericul. Figura de stil ilustrează o imagine contradictorie a lumii, în care credințele și valorile umane sunt alterate, iar viața omului este sub influența restricțiilor dure.
Asocierea celor două cuvinte generează un tablou emblematic pentru “estetica urâtului”.
Conturată ca un monolog liric, poezia reprezintă o confesiune încărcată de durere despre misiunea artistului în univers și despre modul în care arta poate transforma urâtul în semnficație estetică.
Poezii scrise de Tudor Arghezi – Poezia „Melancolie”
Comentariu literar
Poezia “Melancolie” este inclusă în volumul “Cuvinte potrivite”, publicat în anul 1927 și este reprezentativă pentru creația erotica a lui Tudor Arghezi.
Ca în poeziile eminesciene, îndrăgostitul speră la întâlnirea cu ființa iubită într-un cadru natural de poveste, la ceas de seară: “Am luat ceasul de-ntâlnire/Când se turbură-n fund lacul”.
Opera lirică reprezintă o elegie pe ideea trecerii timpului neîngăduitor, nepăsător la condiția umană, salvarea fiind experiența iubirii. În această poezie, Arghezi reușește să contureze o ambianță potrivită momentului, oferind priveliștea unui cadru natural erotizat.
Poemul se înscrie în intenția poetului de sublimare a erosului și are un caracter accentuat de confesiune și subiectivism.
Poezii scrise de Tudor Arghezi – Poezia „Lumină lină”
Lumină lină
Cum te găsești, ușoară zburătoare,
Zăcând aici, pe-o margine de drum,
Și nu dormind într-un polen de floare,
Învăluită-n aur și parfum?
Neascultând de vântul de la stup,
Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei
Și darurile-acum, ale zambilei,
Puterile-amorțite ți le rup.
Voind să duci tezaurul de ceară,
Te prăbușiși din drumul cel înalt.
Cine-o să vie, trupul tău de-afară
Să-l caute și-n jur să sufle cald?
Cu aripa-n țărână și în vis,
Strânge la piept comoara ta deplină.
Cât! te iubesc, frumoasa mea albină,
Ca sarcina chemării te-a ucis!
Comentariu literar
Cele mai citite articole
Inclusă în volumul intitulat “Cuvinte potrivite”, poezia “Lumină lină” reprezintă una dintre cele mai importante creații care sugerează arta poetică a lui Arghezi, alături de alte poezii, precum “Testament” sau “Cuvânt”.
Opera lirică este o artă poetică argheziană, în care este sugerată dorința poetului de a atinge perfecțiunea absolută în creație.
Titlul poeziei este reprezentat de o metaforă ce semnifică aspirația spre perfecțiune și profunzimea emoției poetice.
Albina îl simbolizează pe poet, aceasta fiind aleasă pentru caracteristicile ei reprezentative:
- Rolul de a poleniza semnifică menirea poetului de a crea arta;
- Hărnicia evidențiază munca și efortul poetului;
- Finețea sugerează delicatețea și fragilitatea interioară.
În textul liric se resimt accente filozofice profunde, ceea ce face ca poezia să fie privită ca o meditație. Principiile crezului artistic privind dorința poetului spre atingerea perfecțiunii absolute, relatată printr-o meditație filozofică, dovedește că opera lirică “Lumină lină” reprezintă o artă poetică.
Poezii scrise de Tudor Arghezi – Poezia „Epigraf”
Epigraf
Stihuri, zburați acum din mâna mea
Și schiopătaţi în aerul cu floare,
Ca păsările mici de catifea
Ce-ncep în mai să-nvețe și să zboare.
Stihuri, acum, porniți, vă scuturați,
Ca frunzele-aurite, pentru moarte.
Pustnicii tineri, triști și delicaţi,
Păstra-vă-vor într-un sicriu de carte.
Stihuri de suflet, dintre spini culese,
Îndurerate-n spic și-n rădăcini,
Pătrundeți, înțelese și neînțelese,
În suflete de prieteni și străini.
Și semănați, ca noaptea ce vă naște,
Sfiială și-ndoieli unde-ți cădea,
Acel-ce -știe, însă nu cunoaște,
Varsă-ntuneric alb cu mâna mea.
Comentariu literar
Opera lirică “Epigraf” face parte din volumul de poezii intitulat “Alte cuvinte potrivite”, publicat în anul 1940 și sugerează interesul constant al poetului pentru conceptul de creație și menirea artistului în lume. Întreaga poezie se concentrează pe ideea unei conștiințe agitate și chinuite cu o puternică sete de cunoaștere.
Poezia este considerată o artă poetică ce sensibilizează prin limbajul utilizat de poet și prin legătura dintre eul creator și creație.
După cum sugerează și titlul, poemul îi inițiază pe cititori pentru relația agitată creată între opera și creator. Poetul dorește să facă cunoscută ideea că orice creator poate depăși timpul și spațiul prin opera pe care o lasă în urmă.
Poemul ilustreză durerea creatorului de “stihuri” care realizează că odată ce procesul de inovare se sfârșește, creația nu îi mai aparține.
Poezii scrise de Tudor Arghezi – Poezia „Fă-te, suflete copil”
Comentariu literar
Poezia “Fă-te, suflete copil” este inclusă în volumul de poezii intitulat “Stihuri noi”, publicat în anul 1956. Poemul reprezintă creația în care poetul își prezintă ideile și sentimentele pe tema copilăriei, într-un limbaj desăvărșit.
Poezia este prezentată sub forma unui discurs liric, evidențiat de verbul la persoana a II-a din prima strofă și sugerează aspirația către o reîntoarcere la anii copilăriei.
Opera este constituită din două îndemnuri către propriul suflet, și anume metamorfozarea în “copil”, sugerate în textul liric de cuvintele “tiptil” și “prin porumb cu moț și ciucuri”, evidențiind energia și bucuria de a te juca și a trăi copilăria.
Al doilea îndemn este cel al evoluției spirituale și al acumulări de valori și credințe în urma experienței dobândite pe parcursul vieții, sugerate de cuvintele “strange slove, cărți și pană”.
Un alt îndemn îl reprezintă uitarea semnificațiilor cuvintelor care “dor” și care încarcă sufletul cu emoții de amărăciune, tristețe și regret.
Poezii scrise de Tudor Arghezi – Poezia „Adam și Eva”
Adam și Eva
Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi,
Şi puse-aşezământul dintre fraţi.
Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul meu Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipind în patru zări, stingher
Făcuse şi luminile din cer.
Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorba, nici-o poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintâi la faţă.
Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească ;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.
Mai poţi căsca de lene, iarăş,
Cînd ai o soră şi-un tovarăş?
S-au luat de mâini şi au cutreierat
Grădina toată-n lung şi lat.
Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.
Comentariu literar
Opera lirică “Adam și Eva” este inclusă în colecția de poezii “Tablouri biblice”, apărut în anul 1944 în “Revista fundațiilor legale”. Scriitorul prezintă cititorului perspectiva proprie în ceea ce privește crearea primilor oameni, Adam și Eva. Întregul poem este o descriere a creației cu o ușoară tentă alegorică.
Titlul poeziei surprinde actul creației, ilustrând imaginea primilor oameni pe acest pământ. Tema este reprezentată creația și jocul, deoarece Arghezi descrie într-o manieră comică cum a fost creată lumea.
Poetul își imaginează scopul acestei creații ca o eliberare de o copleșitoare monotonie a solitudinii divine.
Într-o notă modernistă, imaginarul arghezian transformă povestea biblică într-o perspectivă artistică surprinzătoare, surprinzând Facerea Omului în lume având ca bază Vechiul Testament.
Poezii scrise de Tudor Arghezi – Poezia „Ex libris”
Ex libris
Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingas cumpănită;
Ești ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis.
Ești ca vioara, singură ce cântă
lubirea toată pe un fir de păr,
Și paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfântă.
Un om de sânge ia din pisc noroi
Și zămislește marea lui fantomă
De reverie, umbră și aromă,
Și o pogoară vie printre noi.
Dar jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cât e ghiersul cărtii de frumos.
Carte iubită, fără de folos,
Tu nu răspunzi la nicio întrebare.
Comentariu literar
Poezia „Ex Libris” face parte din volumul de debut al lui Arghezi, intitulat „Cuvinte potrivite”, apărut în anul 1927.
În această operă se prezintă tema destinului creator și raportul dintre procesul de creație și operă.
Poemul începe cu un verb la modul imperativ, fiind un omagiu adus atât cărții cât și cunoașterii: “Carte frumoasă cinste cui te-a scris”. Din versul “Încet gândită, gingas cumpănită” este sugerată ideea că poetul oferă cititorului rodul muncii sale, creație ce capătă viață prin intermediul lecturii.
Opera este asemănată metaforic cu o „fantomă de reverie”, ce semnifică numeroasele idei poetice și faptul că aceasta este rezultatul imaginației poetului. Utilizarea comparațiilor în textul liric confirmă calitățile poeziei transmițând muzicalitate, căldură sufletească și emoție estetică.
