Agenţia pentru protecţia drepturilor copiilor din Chile a anunţat miercuri primirea unui număr de 327 de plângeri împotriva forţelor de ordine privind încălcarea drepturilor copiilor şi adolescenţilor pe parcursul lunei de zile marcate de ample mişcări de protest, relatează postul France 24.
Poliţia din Chile, acuzată de încălcarea drepturilor copiilor în timpul protestelor din ţară
Reprezentantul agenţiei guvernamentale din Chile pentru protecţia drepturilor copiilor, Patricia Munoz, a informat că biroul său „a primit 327 de plângeri privind violarea drepturilor fundamentale ale copiilor şi adolescenţilor din cauza crizei”.
Oficialul chilian a cricat forţele de poliţie, reiterând că au fost numeroase cazuri de copii „răniţi în contextul vieţii cotidiene, precum atunci când mergeau să cumpere pâine pentru mamele lor”. „Vorbim despre copii care nici măcar nu au participat la demonstraţii, ceea ce face comportamentul poliţiei chiar mai serios”, a declarat Munoz pentru jurnaliştii locali.
În cadrul aceleiaşi intervenţii, oficialul chilian a avertizat că va lua măsuri legale în cazul în care acestea nu au fost luate de o altă agenţie.
Institutul Naţional pentru Drepturi Umane, un alt organism public din Chile, a înregistrat un număr de 384 de plângeri privind violarea drepturilor umane de către forţele de securitate în contextul protestelor.
Mişcarea de protest, începută pe 18 octombrie, în mai multe oraşe din Chile, solicitând Guvernului reforme imediate şi de amploare care includ, printre altele, creşterea salariului minim, reducerea preţurilor medicamentelor şi o nouă Constituţie, a provocat moartea a 22 de persoane şi rănirea altor 2000, dintre care 200 cu răni grave, conform anchetatorilor.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
Citeste mai mult pe aici