Premieră la Măureni, unde pentru prima dată de la înființarea comunei, aproximativ 9 kilometri de străzi secundare „fac cunoștință” cu asfaltul. Este încununarea unui proiect pentru care primarul Brian Filimon și administrația locală din Măureni s-au zbătut de peste doi ani de zile. Peste 2 milioane de euro vor curge practic pe străzile din Măureni și Șoșdea, în cadrul unui proiect derulat prin Compania Națională de Investiții. Iar edilul Filimon mai vine cu veste bună: dacă inițial în proiect era prevăzută turnarea unui singur strat de asfalt, după îndelungi negocieri cu cei de la CNI, pe cei 9 km de străzi din Măureni și Șoșdea, vor fi turnate două straturi de asfalt.
„La sfârșitul săptămânii trecute s-a turnat primul strat de asfalt, ca probă, pe una din străzile secundare din comuna Măureni, luni s-a continuat pe o altă stradă secundară și sperăm ca lucrurile să continue și ca firma executantă care a arătat până acum o seriozitate foarte mare și pragmatism, să continue în același mod și ușor ușor să turnăm primul strat de asfalt pe toți kilometrii de la Măreuni și de la Șoșdea, după care să pregătim stratul al doilea. Lucrarea decurge în condiții bune, tot timpul încercăm să găsim variante cât mai bune, să fim perfecționiști. Noi facem tot ce depinde de noi și sperăm ca la final oamenii să se bucure de acest frumos proiect. Bineînțeles și celelalte străzi care nu vor fi asfaltate în momentul de față vor fi aduse la un stadiu mai bun, un stadiu de pietruire, compactare, vom trece cu autogrederul, dar după asfaltarea acestor străzi. Avem deja și un proiect finalizat pentru asfaltarea celorlalte străzi și încercăm să vedem de unde putem găsi finanțare.
Bucuria mai mare de pe parcursul acestui proiect este câștigarea celui de-al doilea strat de asfalt și le mulțumesc celor de la CNI pentru înțelegere și pentru găsirea unei soluții. Cu siguranță, fiecare comunitate unde se toarnă un singur strat, și noi dacă rămâneam la un singur strat ne-am fi bucurat pentru că este asfalt, însă al doilea strat cum știm cu toții, o spun și proiectanții, diriginții de șantier, al doilea strat înseamnă clar o siguranță mai mare și o calitate superioară.
Le mulțumesc oamenilor din comunitate, pentru că am văzut foarte multă lume satisfăcută, chiar am întâlnit oameni în vârstă care erau emoționați, nu credeau că o să mai vadă în comunitate o dezvoltare asemănătoare a infrastructurii. Bineînțeles, le mulțumesc și celor mai cârcotași care au încercat să găsească minusurile din această lucrare sau dezvoltare, pentru că de multe ori e nevoie să ai și contestatari pentru a prospera și a găsi din acea cârcoteală lucruri bune. Eu sunt cu conștiința împăcată pentru că știu că la oricare dintre proiecte, indiferent de anvergură, am dat tot ce am putut ca să iasă cât mai bine”, a explicat pentru Reper 24, primarul Brian Filimon.
Proiectul presupune asfaltarea a aproximativ nouă kilometri de străzi din comuna Măureni – cinci km în Șoșdea și patru în Măureni, iar la finalizarea lui aproximativ 75% din străzile din Șoșdea și 50% din cele din Măureni vor avea asfalt.
Karina TINCUL