La 11.04.2020, ora 14.00, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Suceava – Biroul Rutier, a fost sesizat cu privire la faptul că pe str. 6 Noiembrie, din municipiul Suceava, conducătorul unui autoturism, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, după care a părăsit locul faptei și este posibil ca acesta să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
În continuare, la ora 14.02, pe str. Calea Obcinilor la intersecția cu Bulevardul Corneliu Coposu, conducătorul autoturismului în cauză, a mai fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, aspect sesizat prin SNUAU 112.
La fața locului a fost găsit conducătorul autoturismului, care se afla la volan și nu păstrase distanța regulamentară în mers față de autoturismul care circula în fața sa, intrând în coliziune față-spate cu acesta. În urma impactului au rezultat pagube materiale.
Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat de 51 de ani, din municipiul Piatra Neamţ și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aer expirat. Acesta a fost condus la Spitalul orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la interval de o oră pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Șoferul a fost sancționat cf. art. 1 și art. 28 din O.M.3/2020 cu amendă în valoare de 4000 lei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”. (Sursa: IPJ Suceava).
Alți trei șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, după cum urmează:
La data de 11 aprilie a.c., trei conducători auto au fost depistați de polițiști având concentrații mari de alcool în aerul expirat, motiv pentru care le-au fost întocmite dosare penale.
În jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Movilă.
Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la un centru de permanență din oraș, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.
***
Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Neamț – Formațiunea Rutieră Bicaz au depistat, în jurul orei 17.00, un bărbat de 49 de ani care conducea un autoturism pe DJ 127 A, în localitatea Bicazu Ardelean.
Conducătorul auto, din Bicazu Ardelean, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.
***
În jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au depistat un bărbat de 33 de ani, care conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roșie.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestora, au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Totodată, cei trei conducători auto au fost sancționați contravențional conform art. 9, alin. 1 din OUG 1/1999.
Sursa: IPJ Neamț
Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO