Rusia şi China au blocat vineri prin veto o rezoluţie a Naţiunilor Unite privind prelungirea ajutorului umanitar transfrontalier acordat pentru patru milioane de oameni din Siria, relatează site-ul agenţiei Dpa.
Rusia şi China au blocat prin veto o rezoluţie ONU privind ajutorul umanitar în Siria
Înţelegerea vine după ce Rusia şi Ucraina au ajuns joi la un nou acord de principiu privind livrarea gazelor naturale, care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020, a informat vicepreşedintele Executivului UE, Maros Sefcovic.
Acordul, mediat de Comisia Europeană, ar urma să fie semnat înainte de data de 31 decembrie, când înţelegerea actuală între Rusia şi Ucraina urmează să expire, a adăugat Kozak.
Ţările din Europa Centrală sunt aprovizionate în prezent cu gaze naturale care sunt livrate pe o rută care trece prin Ucraina.
Un nou acord a fost dificil de încheiat pe fondul relaţiilor tensionate de la anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.
Cele mai citite articole
Europa nu se confrunta cu un deficit de gaze în această iarnă chiar dacă un nou acord pentru livrarea de gaze ruseşti prin Ucraina nu ar fi fost finalizat la timp, relevă un studiu al institutului EWI din Germania.
Studiul arată că preţurile la gaze pentru Germania ar putea creşte moderat, dar că nu ar exista probleme de furnizare a acestora. Preţul plătit de Europa pentru gazele ruseşti a atins cel mai scăzut nivel din 15 ani. În T3, preţul mediu pe 1.000 de metri cubi se ridica la 169,8 de dolari, în timp ce cu un an în urmă, în aceeaşi perioadă, acesta depăşea 250 de dolari. Scăderea se ridică astfel la 32%.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
Citeste mai mult pe aici