Ryoyu Kobayashi (Japonia) a câştigat duminică seara, la Oberstdorf (Germania), etapa de debut din celebrul Turneul al Celor Patru Trambuline la sărituri cu schiurile, competiţie ajunsă la ediţia cu numărul 68. Japonezul a luat deja un avans consistent încă după prima rundă, de aproape 10 puncte.
Liderul Cupei Mondiale şi-a respectat statutul de mare favorit al competiţiei. După ce a câştigat întrecerea anul trecut cu victorii pe linie, Ryoyu Kobayashi şi-a trecut în cont al cincilea succes la rând în „Four Hills”. Cu sărituri de 138 de metri şi 134 de metri, japonezul a adunat un total de 305,1 puncte.
Susţinut de peste 25.000 de suporteri, germanul Karl Geiger le-a mulţumit fanilor printr-o clasare pe locul secund, cu un total de 295,9 puncte. Podiumul a fost completat cu Dawid Kubacki. Câştigătorul şedinţei de calificare, austriacul Stefan Kraft a terminat doar pe locul 4.
Top 5 la Oberstdorf:
1.Ryoyu Kobayashi (Japonia) 305,1 puncte
2.Karl Geiger (Germania) 295,9 puncte
3.Dawid Kubacki (Polonia) 294,7 puncte
4.Stefan Kraft (Austria) 291,2 puncte
5.Piotr Zyla (Polonia) 281,5 puncte
Ryoyu Kobayashi a pus deja o diferenţă importantă faţă de următorii clasaţi şi va fi foarte greu de învins şi în ediţia 2019-2020. Între nipon şi ocupantul locului 5 sunt deja peste 20 de puncte diferenţă.
A doua etapă a Turneului celor Patru Trambuline se va desfăşura pe 1 ianuarie, tot în Germania, la Garmisch-Partenkirchen.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
Citeste mai mult pe aici