Tinerii fermieri vor primi 39,8 milioane de euro anual ca plată directă suplimentară, după anul 2020

de WTA.ro
Tinerii fermieri vor primi 39,8 milioane de euro anual ca plată directă suplimentară, după anul 2020 Victor Stroe

Tinerii fermieri din România vor beneficia  de o sumă de 39,8 milioane de euro anual ca plată directă suplimentară pentru susţinerea veniturilor prin viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) 2021-2027, potrivit lui Achim Irimescu, ministru plenipotenţiar, şeful secţiei Agricultură în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la UE.
„Un ajutor financiar suplimentar pentru tineri în Pilonul I (plăţi directe) s-a stabilit pentru prima dată în cadrul reformei PAC din anul 2013, respectiv un procent din plata directă pe hectar pentru perioada în 2013-2020. România a propus iniţial 25%, dar din păcate nu s-a reuşit să se ofere această sumă. Actualmente, tinerii în România primesc undeva la 20 de euro în plus pe hectar, ceea ce reprezintă un stimulent foarte important. Pentru perioada următoare, tinerii vor beneficia de un sprijin, stabilit deja în cadrul reformei. De exemplu, pentru tinerii din România suma anuală ca plată directă suplimentară în perioada 2021-2027 va fi de 39,827 de milioane de euro, respectiv de circa 2%. În prezent, avem 0,8%. Suma respectivă trebuie să fie alocată fie sub formă de susţinere a veniturilor din Pilonul I (plăţi directe suplimentare) fie din Pilonul I şi din Pilonul II – pe prima de instalare”, a declarat oficialul.

În condiţiile în care în propunerea actuală de reformă a PAC post 2020 s-a recunoscut importanţa fermierilor tineri și reînnoirea generaţiilor a fost declarată obiectiv esenţial al PAC, aceștia vor beneficia de o gamă largă de instrumente printr-o combinaţie de aspecte obligatorii şi voluntare.
„Tinerii fermieri pot beneficia şi de o preferinţă la selecţia proiectelor de investiţii din fondurile de dezvoltare rurală printr-un sistem de punctare mai avantajos. Sprijinul pentru tinerii fermieri este o schemă obligatorie pentru statele membre. Fiecare stat membru trebuie să introducă în Planul strategic măsuri concrete pentru a ajuta fermierii mai în vârstă să se pensioneze şi tinerii agricultori să poate să aibă o susţinere financiară corespunzătoare. Prima de instalare creşte la 100.000 de euro şi nu mai este nevoie să cumpere utilaje”, a explicat reprezentatul României în Comitetul Special Agricol de la Bruxelles.

O provocare mare pentru fermieri şi mai ales pentru tineri o reprezintă schimbările climatice. „S-a stabilit deja ca 40% din bugetul PAC să se îndrepte către aspectele de climă şi mediu. S-a introdus şi un nou termen, este vorba de eco-scheme. Ce poate fi o eco-schemă ? O bandă pe marginea tarlalei care să menţină biodiversitatea, insecte, păsărele, dar pentru asta fermierii trebuie să primească bani. În discuţiile din Consiliu majoritatea miniştrilor au spus că fermierii vor face asta, dar trebuie rambursat pentru că fermierii nu vor face nimic fără să câştige bani, şi cu atât mai mult dacă se introduce plafonarea. Foarte important, dacă se va întâmpla să se aplice (plafonarea n.r.) în niciun caz să nu se aplice la ajutorul pentru tineri, la eco-scheme şi probabil la sprijinul cuplat special acordat pentru sectoarele aflate în dificultate pentru a menţine producţia”, a explicat Irimescu.

În opinia sa, consultanţa agricolă şi schimbul de informaţii pot juca un rol extrem de important pentru efectele de mediu. El a dat exemplul în cazul culturii sorgului, remarcând totodată că mulţi fermieri români s-au orientat către această cultură care poate permite fixarea unei cantităţi de bioxid de carbon (CO2) de circa 10 ori mai mare decât la cultura grâului.
„Am urmărit în presa românească şi am văzut că mulţi fermieri s-au orientat către cultura sorgului, care poate fixa 50 de tone de bioxid de carbon pe hectar, faţă de numai 5 tone pentru un hectar de grâu. Eu cred că ar trebui introdusă în România o plată cuplată pentru sorg, pentru a stimula producătorii pentru mediu. Agricultura de precizie, digitalizarea agriculturii şi biotehnologiile prezintă soluţii clare în acest sens. Tinerii fermieri recunosc importanţa combaterii schimbărilor climatice şi sunt cei mai în măsură să introducă noile tehnologii în agricultură”, a arătat şeful secţiei de agricultură de la Bruxelles.

AGERPRES

Tinerii fermieri vor primi 39,8 milioane de euro anual ca plată directă suplimentară, după anul 2020

Tinerii fermieri din România vor beneficia  de o sumă de 39,8 milioane de euro anual ca plată directă suplimentară pentru susţinerea veniturilor prin viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC)…

23 milioane de lei pentru modernizarea stațiunii Neptun-Olimp

Primăria Mangalia a început lucrările de reabilitare şi modernizare pe mai multe străzi din staţiunea Neptun, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de circa 23 de milioane de lei….

Amenzi de peste 1,5 milioane de lei pentru furnizorii de energie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aplicat, pe parcursul acestui an, amenzi contravenţionale în valoare de 1,545 milioane de lei, ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind…

În România au fost emise aproape 18 milioane de carduri bancare

Numărul total de carduri emise în România era, la finele celui de-al treilea trimestru din 2019, de 17.997.498 unităţi, în creştere cu 1,68% comparativ cu sfârşitul trimestrului anterior, conform datelor…

Comisia Europeană recomandă României o ajustare structurală anuală de 1% din PIB în 2020

Comisia Europeană recomandă României să ia măsurile necesare pentru a se asigura că rata de creştere nominală a cheltuielilor publice primare nete nu depăşeşte 4,4% în 2020, ceea ce corespunde unei…

Curs valutar 20 noiembrie 2019: Euro, la un nou maxim istoric pentru a treia zi consecutiv

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,7776 lei/euro, în creştere cu 0,04% faţă de valoarea atinsă marţi.  Marţi, euro a crescut la 4.7759 lei. Miercuri,…

Peste o jumătate de miliard de euro pentru infrastructura de apă și canalizare din Olt și Satu Mare

Două contracte de finanţare în valoare de peste jumătate de miliard de euro, destinate dezvoltării infrastructurii de apă şi canalizare pentru judeţele Olt şi Satu Mare, au fost parafate de ministrul Fondurilor…

România este pe ultimul loc în UE la contractele de muncă temporară

Ponderea contractelor de muncă temporară în Uniunea Europeană era de 13,6% din totalul contractelor de muncă în trimestrul al doilea al acestui an, statele membre cu cea mai mică pondere a contractelor de muncă…

„Sindromul lunii noiembrie” ne lovește moneda

Leul continuă să se deprecieze în fața euro, cursul de schimb înregistrând trei maxime în interval de cinci zile, patru în total de la începutul anului. Reprezentanții BNR consideră trendul unul normal pentru …

Ordonanţa care amendează o ţară se lasă cu infringement

În România, colectarea selectivă a deşeurilor menajere este doar o poveste, dar una al cărei final ne va aduce, anul viitor, o nouă procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Normele Uniunii Europene…

Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs oficial de 4,7729 lei pentru un euro, cel mai înalt nivel din toate timpurile, după un salt de 0,13% comparativ cu ziua anterioară. Este pentru a doua oară…

O firmă din cinci, vizitată de agenţii fiscali

Peste 22% dintre companiile din România au fost vizate anul trecut de inspecții fiscale, procent de aproape trei ori mai mare decât în 2017 sau 2016, dar sub media din Europa Centrală și de Est (ECE), de 32%,…

Care au fost preferințele românilor de Black Friday. Cea mai scumpă comandă din Vinerea Neagră

Românii au cumpărat produse foarte diverse de Black Friday, de la cazane de ţuică profesionale, produse de fashion şi beauty, bijuterii cu diamante, pachete turistice, haine de blană naturală, și până…

Finanţele s-au împrumutat marţi de 75 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, marţi, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 858 de milioane de lei, la o dobândă de 4,09% pe an, printr-o emisiune…

Mediul de afaceri solicită noului Guvern abrogarea controversatei OUG 114 și a măsurii Split TVA

Mediul de afaceri solicită noului Guvern abrogarea OUG 114/2018 şi a măsurii Split TVA, care au avut un impact negativ semnificativ asupra firmelor româneşti, a declarat Alex Milcev, partener în cadrul firmei de…

Citeste mai mult pe aici

Te-ar putea interesa