Un nou președinte în fruntea Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

de WTA.ro
Un nou președinte în fruntea Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor agrisuport.ro

 Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) este Robert Viorel Chioveanu, a anunţat instituţia.

„Prim-ministrul, domnul Ludovic Orban, prin decizie, a numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu rang de secretar de stat, pe domnul Robert Viorel Chioveanu”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Premierul Ludovic Orban i-a eliberat din funcţie, pe 14 noiembrie, pe preşedintele şi pe unul dintre vicepreşedinţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Potrivit unor decizii ale premierului publicate în Monitorul Oficial, Geronimo Răducu Brănescu, a fost eliberat din funcţia de preşedinte cu rang se secretar de stat al ANSVSA. Premierul l-a desemnat atunci pe vicepreşedintele instituţiei Csutak Nagy Laszlo să exercită atribuţiile preşedintelui până la numirea unui nou conducător al ANSVSA.

AGERPRES

Un nou președinte în fruntea Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

 Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) este Robert Viorel Chioveanu, a anunţat instituţia. „Prim-ministrul, domnul Ludovic Orban, prin…

Românii muncesc până la 59 de ani, după care îi lovesc bolile

Românii muncesc o perioadă de timp mai scurtă decât media europeană, deşi decalajul s-a mai diminuat din 2009 şi până azi. Angajaţii români se îmbolnăvesc mai repede, ei având o activitate în condiţii de…

Ministrul Fondurilor Europene vrea să investească în resursa umană

Marți, 26 noiembrie 2019, a avut loc, la Sinaia, Comitetul de Monitorizare pentru POCU, în prezența ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș și a reprezentanților Comisiei Europene, precum și a tuturor…

Orban: Îi vom elibera din funcții pe aceia care nu și-au făcut treaba în cazul navei cu oi eșuate

Premierul Ludovic Orban a declarat că se va face o evaluare pe fiecare din instituţiile aflate în subordinea ministerelor Transporturilor, Internelor şi Agriculturii care au acţionat în cazul navei cu oi…

Cel mai scăzut preț din UE la gazele naturale pentru consumatorii casnici

România şi Ungaria au înregistrat în primul semestru din acest an cel mai mic preţ mediu la gazele naturale destinate consumatorilor casnici (ambele 3,5 euro pentru 100 kWh), cel mai ridicat nivel fiind în Sue…

România își va asuma o țintă de energie regenerabilă de 30,5% până în 2030

România îşi va asuma în faţa Comisiei Europene o ţintă de energie regenerabilă de 30,5% până în 2030, în creştere faţă de obiectivul de 27,9% estimat anterior, au declarat surse din Ministerul…

Pesta porcină africană: Peste jumătate de milion de animale au fost sacrificate

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 261 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 774 de focare, între care 15 sunt în exploataţii comerciale şi patru în exploataţii de tip A, iar…

Cîţu: Bugetul pe 2019 a fost construit pe informaţii neadevărate, pe o supraestimare a veniturilor

Bugetul de stat pe acest an a fost construit pe informaţii „neadevărate”, pe „o supraestimare” a veniturilor, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu. „Bugetul a fost construit pe informaţii…

Românii aruncă zilnic 6.000 de tone de mâncare

Aproximativ 6.000 de tone de alimente se aruncă zilnic, în România, a declarat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely. Potrivit acestuia, peste 53% din deşeurile alimentare…

Curs valutar 26 noiembrie 2019. Cât costă un euro

Cursul valutar rezultat din cotaţiile anunţate, marţi, de băncile autorizate să opereze pe piaţa valutară: MONEDA SIMBOL RON 1 Euro EUR 4,7765 1 Dolar S.U.A USD 4,3356 1 Dolar australian AUD 2,9381 1 Leva…

România şi Ungaria, cele mai scăzute preţuri din UE la gazele naturale pentru consumatorii casnici, potrivit Eurostat

România şi Ungaria au înregistrat în primul semestru din acest an cel mai mic preţ mediu (exprimat în euro) la gazele naturale destinate consumatorilor casnici (ambele 3,5 euro pentru 100 kWh), cel mai ridicat…

Jumătate din valoarea investiţiilor Enel pentru următorii trei ani e alocată decarbonizării producţiei de electricitate

Trimisul special al AGERPRES George Coman transmite: Enel planifică să dezvolte în următorii trei ani noi capacităţi de generare a energiei electrice din surse regenerabile cu capacitate totală de 14.000 de…

Creatorii de „joburi” în zone defavorizate
Galerie Foto Oameni care până acum câțiva ani nu au lucrat niciodată și nici nu s-ar fi gândit că ar putea deveni angajați-model au fost ajutați să se specializeze în meserii de care este nevoie astăzi. Câteva idei de…
Rectificare bugetară: Veniturile scad cu peste 18 miliarde de lei. Cheltuielile se diminuează cu 2 miliarde de lei

Veniturile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu aproape 18,36 miliarde de lei, în urma celei de-a doua rectificări bugetare pentru 2019, în timp ce cheltuielile scad cu circa 2,09 miliarde de lei, …

Orban vine cu povestea de guvernare “Făt-Frumos” pentru electorat şi cu programul ”Zmeul Zmeilor” la sertar
Galerie Foto Anul viitor se anunţă unul plin de provocări pentru moneda națională, în ton cu incertitudinile legate de evoluția economică a României. Ne aşteaptă un an complicat, pe fondul încetinirii economiei mondiale, …

Citeste mai mult pe aici

Te-ar putea interesa