Un taximetrist din Onești care a simțit nevoie să ajute în aceste momente grele, altul decât cei doi care transportă gratis cadrele medicale de acasă la serviciu și invers (DETALII AICI), le-a oferit tot sprijinul angajaților de la Direcția Generală de Asistență Socială (DGAS) Onești, în acțiunea de susținere a persoanelor peste 65 de ani.
Remus Nedelea s-a oferit voluntar și și-a pus la dispoziție taxiul pentru efectuarea de cumpărături și transportarea acestora la domiciliul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani.
Gestul este cu atât mai impresionant cu cât vine din partea unui tânăr care nu are antebrațul drept și conduce o mașină adaptată infirmității sale. Un handicap insignifiant pe lângă inima sa mare!
“Direcţia Generală de Asistenţă Socială Oneşti continua acţiunile de sprijin acordate pe toată perioada stării de urgenţă persoanelor vulnerabile cu vârsta peste 65 de ani fără susţinători sau altă formă de ajutor.
Echipele mobile asigura aprovizionarea , contra cost pe baza bonului fiscal, cu alimente de bază şi medicamente.
Dacă aveți cunoştinţă despre astfel de persoane, vă rog să informați DGAS la numărul de telefon 0755.615.910, de luni până vineri în intervalul orar 08.00 – 16.00!
Mulţumim tuturor voluntarilor implicati în activitatea noastră, mulţumim Remus Nedelea pentru ajutorul necondiţionat oferit prin punerea la dispoziţie a taxiului pentru efectuarea de cumpărături şi transportarea acestora la domiciliul solicitanţilor!
Īmpreuna suntem mai puternici!”, se arată într-o postare pe Facebook a primarului Oneștiului, Nicolae Gnatiuc. (foto: facebook.com/PrimarOnesti)