VIDEO Familia pe care România a băgat-o în mormânt. Comuniştii au ucis-o pe mamă de tânără, pe tată l-au băgat la puşcărie, fiul a fost omorât de corupţie

de WTA.ro

Documentarul realizat de Passport Productions prezintă o familie obişnuită de români care a trecut prin întâmplări neobişnuite, fiind marcată de tragedii greu de dus. 

Este vorba despre familia Chelba din Bucureşti, unde tatăl a fost închis pentru tentativă de evadare din România comunistă, mama a fost lăsată să moară pentru că n-a vrut să spună cine i-a provocat un avort, iar fiul a murit în incendiul de la Colectiv. Tatăl continuă lupta pentru libertate şi participă la manifestaţia din 21 decembrie 1989, apoi 10 august 2017. La începutul acestui an, „Tatae“, aşa cum i se spunea lui Jean Chelba, moare. Avea 68 ani.

Singura supravieţuitoare este fiica, Irina, care spune povestea familiei care a plătit un greu tribut pentru România de azi. 

„Povestea lui ”Tatae” Jean Chelba ne poartă prin istoria recentă a României: de la Revoluţia din 1989 la 10 august 2018, de la sfidarea graniţelor închise în timpul dictaturii comuniste la tragedia din Clubul Colectiv. Istoria unei naţiuni povestită prin ochii fiicei lui Tatae, Irina Chelba. 

În ianuarie 2017 a pornit acest fenomen în societatea românească, un protest anti-guvernamental neîntrerupt pe zeci, apoi sute de zile. Dar dacă îi întrebi pe mai mulţi dintre cei mai în vârstă ”rezistenţi din Piaţa Victoriei”, ei îţi vor spune că protestează de peste 30 de ani, de la Revoluţie, sau dinainte. 

Sunt ei, ”rezistenţii din Piaţa Victoriei”, doar rebeli fără cauză? Sunt ei într-adevăr apărători ai democraţiei într-una dintre ţările cu cea mai mare rată a exodului? 30 de ani au trecut, îţi vor spune participanţii la Revoluţia din decembrie 1989, fără ca visele şi speranţele lor să se fi îndeplinit.

Printre oamenii pe care i-am întâlnit la proteste în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, în caniculă şi pe ger au fost ”Tatae” Jean Chelba şi fiica lui, Irina Chelba, prietenii lor, George Stancu, arestat şi bătut la Revoluţie, Marian Moroşanu Tivilic (zis Ceauşescu), împuşcat în picior la Revoluţie, închis şi torturat la Mineriade, care în urma bătăilor îndurate şi-a pierdut darul vorbirii pentru mai bine de 10 ani. 

Ultima fotografie pe care Irina Chelba o are cu familia ei este de la un Crăciun. În acea fotografie sunt tatăl ei Jean, mama ei Dana şi fratele Alexandru. Tatăl, mama şi fratele ei sunt astăzi cu toţii morţi, ucişi, spune ea, de statul român criminal.

Fotografii nu au mai făcut, aşa cum o familie, care a fost pe fugă şi în anonimat, nu lasă urme. În noiembrie 1985, tatăl Irinei, Jean Chelba, decide să fugă din dictatura care îl ţinea în spatele graniţelor închise. Este prins la frontieră, arestat, schingiuit, închis (numai în perioada anilor 1980-1989, 16 000 de persoane au încercat să părăsească România. 12 000 de frontierişti au fost prinşi, şi doar 4 000 au izbutit să ajungă în vestul Europei). 

Odată cu arestarea lui Jean Chelba, soţia lui, Dana, e forţată să facă faţă singură cu doi copii greutăţilor şi foametei din ţară, iar mai nou şi presiunilor şi şicanelor securităţii. La scurt timp după prinderea lui Jean la frontieră, Dana află că era însărcinată cu un al treilea copil.

Într-o vreme în care natalitatea era datorie de stat, iar avortul şi orice formă de contracepţie erau interzise, Dana Chelba ştie totuşi că nu mai poate aduce un alt copil pe lume. Infecţia care se instalează în urma unui avort clandestin o forţează pe Dana să meargă la spital, şi de aici ajunge direct în mâinile securităţii. Medicii nu sunt lăsaţi să îi ofere asistenţă fără ca Dana să răspundă interogatoriului – iar Dana refuză să spună numele celui care a riscat să o ajute, şi astfel îşi riscă la rândul ei viaţa. 

Dana este lăsată să moară pe un pat de spital, cu doar ofiţerii de securitate lângă ea, fără ca nimeni să îndrăznească să intervină ca să o salveze (10 000 de femei au murit în urma unui avort ilegal înainte de 1989, spun statisticile oficiale, dar numărul este cu siguranţă mult mai mare, mai cu seamă că însuşi termenul ”avort” era interzis la alcătuirea rapoartelor medicale). 

Cele mai citite articole

FOTO DREAPTA: ALEXANDRU CHELBA, VICTIMĂ COLECTIV

21 decembrie 1989: dictatorul a fugit. Irina Chelba, rămasă singură să aiba grijă de fratele ei mult mai mic, Alexandru, ascunsă în casă de teama ”teroriştilor” îşi aminteşte un singur gând: ce ne facem dacă nu se mai întoarce nici tata? 

Dintre protestatarii de azi din Piaţa Victoriei, mai mulţi îşi amintesc unde era Jean Chelba în 21 şi 22, pe baricade în Piaţa Universităţii sau la Comitetul Central.

Mulţi îl descriu pe Jean ca pe o persoană discretă, dar nişte ani mai târziu viaţa îl obligă să facă pasul din anonimat în instanţă şi în studiouri de televiziune.

În urma incendiului din 2015 din Clubul Colectiv, 65 de tineri îşi pierd viaţa, iar scandalurile de corupţie care izbucnesc de aici şi revolta publică ce le urmează duc la căderea guvernului.

În urma incendiului moare şi fratele Irinei şi fiul lui Jean: Alexandru, fotograf.

Jean spune undeva: ”În club a fost un accident. Mă interesează ce s-a întâmplat din poarta clubului până în poarta cimitirului”, adică în hăţişul corupţiei din sistemul de sănătate şi din structurile statului român.

Jean Chelba devine prezent la procese, în emisiuni televizate şi în spaţiul public, dar şi nelipsit de la protestele din Piaţa Victoriei.

După una dintre cele mai crunte represiuni împotriva protestatarilor paşnici, în 10 august 2018, Jean Chelba se întoarce acasă ud până la piele şi – povesteşte fiica lui, Irina – zicându-le mândru cum a stat în faţa gazelor şi tunurilor de apă. 

Astăzi, Irina protestează. Pentru dreptate pentru trecut, pentru viitorul fetiţei ei, Sara, pe care adesea o ia cu ea la proteste.“ 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Ultimele cuvinte ale unui erou-martir către soţia însărcinată: „Se adună din nou“. Emil aştepta să emigreze în SUA, dar a murit pe baricada de la Inter

Eroul-martir care şi-a presimţit sfârşitul la Revoluţie: „Mi-e frică să ies pe balcon“. Pândit ore întregi de un lunetist, a primit un glonţ direct în inimă

Citeste mai mult pe aici

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa