90 de paturi pentru pacienţi cu COVID-19 la SJU Craiova

de WTA.ro

O aripă a etajului IV de la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova a fost transformată pentru primirea pacienţilor depistaţi pozitiv la noul coronavirus.

Aripa în care vor fi internaţi pacienţii cu COVID-19

Doctorul Bogdan Fănuţă, directorul medical al unităţii spitaliceşti, i-a prezentat astăzi prefectului de Dolj, Nicușor Roșca, care va fi procedura în cazul pacienţilor cu COVID-19. ” Salvările cu astfel de pacienţi vor veni la intrarea destinată lor. Vor urca la etajul patru cu un lift special destinat acestor pacienţi. De aici vor fi preluaţi, în funcţie de gravitatea cazului, fie în ATI, fie pe salon”, a spus doctorul Bogdan Fănuţă.

Prefectul Nicuşor Roşca

Prefectul Nicuşor Roşca a văzut spaţiile destinate pacienților cu COVID-19, care au un număr de 90 de paturi.

Testele se vor face la Centrul Regional de Genetică Medicală

La linia Real Time PCR ce a fost montată ieri în laboratorul de genetică medicală (Centrul Regional de Genetică Medicală) al SJU Craiova se lucrează deja, iar aici pot fi prelucrate zilnic între 150 și 200 de probe.

Te-ar putea interesa