Bun e vinul, dar nu la volan!

de WTA.ro

Bun e vinul, dar nu la volan!

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui, încălcând prevederile legale în vigoare.


Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat de 19 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, care conducea un autoturism înmatriculat în județul Galați, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, fapt pentru care a acroșat un autoturism staționat. În urma evenimentului rutier nu au rezultat vătămări corporale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 din Codul Penal.

Cele mai citite articole

Polițiștii Poliției Municipiului Bârlad – Secția 3 Poliție Rurală Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza satului Ibănești, județul Vaslui, au depistat în trafic un autoturism înmatriculat în străinătate, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani, din orașul Ibănești, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. În autoturism, ca pasager, se mai afla un tânăr de 19 ani, din Ibănești, care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 din Codul Penal și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 din Codul Penal, existând suspiciunea că și pasagerul ar fi condus autoturismul sus-menționat, pe drumurile publice.
Cristina Rădulescu

Articolul Bun e vinul, dar nu la volan! apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.


Bun e vinul, dar nu la volan! was first posted on aprilie 7, 2020 at 3:50 am.
©2020 "JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online". Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at [email protected]

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa