Cinci idei de cadouri pentru Craciun pe care sa le oferi colegilor de serviciu

de WTA.ro

Nu ne mai desparte prea mult timp de sarbatorile de iarna, atat de iubite de foarte multi dintre noi, iar gandul deja ne zboara la atmosfera festiva, daca se poate cu multa zapada, brazi impodobiti, miros de cozonaci si prajituri delicioase, prilejuri fericite de a fi alaturi de cei dragi si, bineinteles, cadourile de Craciun

Si ca de fiecare data, ne vom afla atat in postura celui care daruieste, cat si in cea a celui caruia i se vor face surprize minunate din partea familiei, a prietenilor si a altor persoane apropiate, asa cum sunt si colegii de la locul de serviciu, cu care petrecem fiecare dintre noi mult timp impreuna. 

Daca la locul tau de munca s-a format o traditie in a marca apropierea sarbatorilor de iarna prin mici daruri oferite inainte de a incepe vacanta de Craciun, atunci este bine sa te gandesti din timp cu ce ai putea sa-ti surprinzi in cel mai placut mod colegii cu care imparti sarcinile de serviciu. Si pentru ca bugetul in acest sens este poate insuficient in raport cu ce ti-ai dori poate sa alegi drept cadouri, atunci poti opta pentru unele dintre cele cinci idei prezentate.

1. Poti alege pentru colegii tai cani pentru cafeaua pe care o savurati la munca impreuna. Niste modele de cani cu mesaje haioase, alese special pentru ei si care sa ii defineasca intr-un mod inspirat, pot fi un cadou amuzant, dar si util la locul de munca.

Cele mai citite articole

2. Cate un model de minge antistres sau alte obiecte cu acelasi rol relaxant pot fi alegeri cat se poate de inspirate pentru colegii de la locul de munca. Pentru ca la orice job sunt situatii cand stresul, starea de nervozitate isi spun cuvantul, iar un astfel de cadou le va putea fi extrem de util in multe momente mai critice la serviciu, ajutandu-i sa se calmeze si sa isi regaseasca starea de calm pierduta.

3. Pernitele cu mesaj, moi si pufoase, in culori vesele, pot sa ofere la randul lor alternativa potrivita pentru darurile de Craciun pregatite pentru colegi.

4. Cate o lampa de veghe, cu un design special, poate fi o idee simpatica de cadou pentru Craciun pregatita colegilor de serviciu.

5. Daca aveti obiceiul de a organiza iesiri intre colegii de munca, atunci o idee potrivita este achizitionarea unor bilete la film, pentru a petrece impreuna o seara placuta impreuna, in intampinarea Craciunului care urmeaza.

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa