Mulți se întreabă dacă merită să își monteze balustrade de sticlă la casă, atunci când sunt în curs de a-și construi o locuință nouă.
Balustrada de sticlă, simbolul viitorului la timpul prezent
Acest tip de balustradă este pe val în ultima perioadă și nu este de mirare că se întâmplă așa, având în vedere modul spectaculos în care arată.
Mai ales dacă vorbim de niște scări înguste, un astfel de tip de element constructiv, balustrada de sticlă, nu mai reprezintă un obstacol în calea luminii, deoarece permite o mai buna iluminare a spațiului interior sau exterior (dacă ne referim la un balcon).
Sticla este un material extrem de elegant și de viitor, iar atunci când este adăugat unei locuințe rezidențiale, automat va crește valoarea acesteia, pentru că o personalizează în mod unic.
Dacă ne referim la preț, sticla colorată este mai scumpă decât cea transparentă, dar și mai de efect. Totuși, pentru interior dacă să alegi o balustradă colorată ar trebui ca nuanța să fie selectată cu mare atenție, deoarece este posibil ca pe parcursul anilor proprietarii să vrea ca să își reamenajeze spațiul interior. Iar atunci balustrada ar putea să fie un element disonant, nu de armonie, în amenajarea respectivă.
Este greșită concepția conform căreia alegerea unor balustrade de sticlă prezintă un risc mare. Având în vedere că aceste elemente arhitecturale sunt confecționate din sticlă temperată și permit foarte buna fixare de suprafața de care sunt prinse, trebui spus că aceste balustrade sunt foarte sigure chiar dacă, să zicem, geamul s-ar sparge sub acțiunea unor forțe exterioare extrem de puternice. Ele nu vor conduce în niciun caz la accidentări, la căderi. Evident, calitatea montajului și profesionalismul firmei care produce balustradele sunt foarte importante și de aceea trebuie apelat doar la producători experimentați care dau garanția că sticla va avea o rezistență corespunzătoare.
Balustrada de sticlă, siguranță la superlativ
Cele mai citite articole
Mai ales familiile unde există și copii mici își pun această problemă, a siguranței utilizării, dar categoric micuții nu vor trece prin geam, nu vor cădea, așa cum poate s-ar putea întâmpla cu o balustradă clasică care are bare transversale din metal oțel inoxidabil aflate la distanțe destul de mari una față de alta.
Aici fiind vorba de sticlă, adică de o suprafață uniformă, întreagă, fără spații libere, nu există această acest risc. Singurul neajuns poate să fie acela că micuții, neputând să ajungă la respectiva balustradă, vor pune mâinile pe sticlă la urcare și la coborâre, așa încât ștergerea acesteia va trebui să se facă foarte des.
Cu tot acest neajuns, chiar merită să alegi asemenea soluție pentru casa ta. O balustradă de sticlă va fi funcțională și foarte frumoasă mulți ani de acum înainte fără ca să se demodeze, deoarece sticla este atemporală și mereu proaspătă. Dacă se folosesc sisteme de fixare foarte avansate, balustradele de sticlă vor arata senzațional, deoarece nu au elemente structurale vizibile, deci nu există nimic care să îmbătrânească din punct de vedere estetic.
Așadar, chiar dacă arată fragil, sunt cu adevărat solide și te poți baza pe ele 100%.
Dacă sunt amplasate în interiorul casei, ele pot să fie protejate ceva mai bine. În schimb balustradele de sticlă care sunt montate în exterior vor fi expuse prin natura lucrurilor la condițiile meteo nefavorabile, inclusiv la insecte. Ba chiar și la unele păsări care se lovesc de ele, mai ales dacă sunt din sticlă transparentă. Așadar ele vor necesita o întreținere mai atentă din partea proprietarilor.
O balustradă din sticlă are o rezistență foarte bună, deoarece este realizată de regulă din sticlă temperată, mai exact este vorba de niște foi de sticlă lipite între ele în straturi precum un sandviș. Există folii speciale cu grosimi care pot ajunge până la 1,5 cm, iar acest lucru face ca ele să fie foarte dificil de rupt, de spart. Forma lipită va ține panoul laolaltă, așa încât nimeni să nu fie rănit. Mai mult decât atât, pentru un efect estetic deosebit chiar se folosesc panouri cu modele texturate sau tip vitraliu, extrem de spectaculoase, prin utilizarea unor folii diferite în sandvișul de sticlă.
Nu îți monta niciodată balustradele de sticlă în regie proprie!
Ceea ce trebuie precizat cu fermitate este faptul că o astfel de balustradă nu se montează niciodată de către proprietar sau de către o persoană care nu este specializată în domeniu. Fiind vorba de niște suprafețe de sticlă mari (panouri de dimensiuni generoase și relativ scumpe) este important ca să se estimeze mai întâi greutatea pe care acestea trebuie ca să o aibă în raport cu rezistența celorlalte elemente structurale constructive la care se conectează. Iar instalarea trebuie să facă cu atenție, doar de echipe de profesioniști, pentru ca ea să se realizeze așa cum trebuie.