Atunci când aud despre masaj erotic pentru prima dată, majoritatea persoanelor sunt cel puțin curioase. Într-o societate deschisă și care a scăpat complet de tabuuri, curiozitatea ar învinge întotdeauna și mai toată lumea ar încerca, cel puțin o dată, acest tip de activitate. Între timp, doar câțiva curajoși își satisfac curiozitatea. Pentru ceilalți, este necesar să aduci și câteva argumente logice pe care să-și sprijine decizia. Așadar, iată care sunt beneficiile masajului erotic!
Te ajută să scapi de inhibiții
Probabil motivele principale din cauza cărora majoritatea nu merg la masaj erotic sunt chiar inhibițiile. Persoanele inhibate sunt mai mult decât timide. Ele sunt atât de complexate fie de propriul corp, fie de propria sexualitate, încât aleg să nu-și exploreze sau să-și ignore complet nevoile de bază, umane.
Desigur, pentru o persoană inhibată va fi destul de dificil să se dezbrace și să să afle într-o ipostază intimă cu o altă persoană, dar în cadrul unui masaj erotic vor găsi o atmosferă relaxantă și o maseuză profesionistă gata să-i ajute să își depășească limitele. O astfel de experiență le poate schimba cu totul perspectiva și îi poate ajuta să scape de inhibițiile mai sus menționate. Dacă te regăsești în ce am scris mai sus, meriți să-ți dai o șansă.
Te ajută să scapi de stres
Pe de altă parte, probabil cel mai bun motiv pe care-l poți avea ca să mergi la masaj erotic este nevoia aproape omniprezentă de a scăpa de stres. În societatea zilelor noastre stresul a devenit un companion aproape obligatoriu pentru persoanele care vor să realizeze ceva pe plan personal, dar mai ales profesional. Din păcate, mult prea mulți dintre noi nu realizăm efectul nociv pe care stresul îl poate avea asupra sănătății, cu precădere pe termen lung.
Din fericire, masajul erotic este unul dintre cele mai bune remedii în acest sens. Masarea ușoară a mușchilor te ajută să eliberezi atât tensiunile, cât și stresul, iar componenta erotică te poate ajuta să te descarci cu totul. Pur și simplu sentimentul că pentru o oră te poți bucura exclusiv de plăcerea ta este unul extrem de eliberator.
În plus, că tot vorbeam despre sănătate, masajul erotic îți îmbunătățește funcția cardiacă și detoxifică organismul.
Îți îmbunătățește viața sexuală
Probabil că nu te gândeai la asta, dar masajul erotic executat așa cum se cuvine poate fi un preludiu extraordinar. Așadar, ai putea să te încălzești cu ajutorul acestor tehnici la un salon profesionist și apoi te poți întoarce acasă să te bucuri de apetitul nou dezvoltat alături de partener sau parteneră.
De ce nu, există și cupluri care merg împreună la saloanele de masaj și se bucură de aceste servicii la comun, de multe ori în cadrul aceleiași sesiuni. Așadar, o astfel de sesiune poate da un nou sens relației voastre și, chiar dacă sună ca un clișeu, poate reaprinde flacăra dorinței dintre doi parteneri.
Dacă asta nu te-a convins, ar fi bine de știut și faptul că masajul erotic este recunoscut și pentru că ajută la creșterea libidoului și poate îmbunătăți funcțiile erectile.
Ei bine, mai ai nevoie și de alte motive?