Primăria Sibiu continuă modernizarea transportului public cu fonduri europene nerambursabile, reușind să obțină finanțare pentru o investiție în valoare de 98,09 milioane lei, din care 93,68 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.
Joi, 5 martie, primarul Astrid Fodor și directorul general ADR Centru, Simion Crețu, au semnat contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile pe Axa 4 a Programului Operațional Regional – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile.
“Prin acest proiect vom reuși să modernizăm întreaga flotă de autobuze a Tursib-ului. După achiziția prin prezentul proiect a celor 40 de autobuze alimentate cu gaz, după intrarea în uz a celor 9 autobuze electrice pentru traseele 5 și 13 și a celor 5 microbuze electrice care vor asigura transportul în centrul istoric, vom avea suficiente autobuze pentru a începe implementarea traseelor speciale pentru transportul elevilor către școală. În primă fază, pentru a testa utilitatea unei astfel de măsuri, vom crea trasee către zona centrală, unde se concentrează mai multe unități de învățământ”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Obiectivul principal al proiectului este creșterea calității și atractivității transportului public, oferind astfel sibienilor o alternativă viabilă de transport în oraș, mai puțin poluantă decât utilizarea autovehiculului propriu. De asemenea, prin achiziția de noi autobuze se dorește creșterea frecvenței pe liniile prioritare cu un volum mare de pasageri. Astfel, prin acest proiect, Primăria Sibiu va continua să implementeze măsurile din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului, document strategic pentru creșterea mobilității în oraș.
Proiectul are următoarele componente:
Cele mai citite articole
1. Achiziționarea a 40 de autobuze alimentate cu gaz natural comprimat de capacitate mare, de 12 și 18 metri lungime, cu podea coborâtă, sisteme de climatizare, supraveghere video și WI FI și un sistem de numărare a călătorilor din autobuze care va oferi o imagine despre gradul de încărcare pe traseele de transport public
2. Achiziția unui sistem de e-ticketing care presupune un sistem integrat pentru achiziția tichetelor și abonamente, plata fiind posibilă direct la bord prin intermediul cardurilor, prin sms sau prin intermediul a 30 de automate care vor fi amplasate în stațiile de autobuz.
3. Implementarea unui sistem de informare a călătorilor, atât în autobuze, cât și în stații. Prin intermediul unor ecrane, călătorii vor primi informații în timp real despre programul de circulație, legături cu alte trasee și cu alte moduri de transport, dar și despre incidente, devieri ale rutelor și întârzieri față de programul de circulație
4. Realizarea unei aplicații mobile, un adevărat “asistent” de călătorie, care să ofere călătorilor direct pe telefonul mobil informații despre timpul de sosire în stație a autobuzului, va permite configurarea rutelor și posibilitatea de a achiziționa electronic bilete și abonamente
5. Implementarea unui sistem de management a flotei Tursib care va permite monitorizarea autobuzelor pe trasee, permițând astfel societății de transport public să urmărească respectarea orarelor de circulație, să ajusteze frecvența sosirii în stație și să cunoască starea tehnică a autobuzelor în timp real, ceea ce va face ca mentenanța acestora să fie mai eficientă
6. Realizarea unei stații de încărcare cu gaz natural comprimat pentru noile autobuze, care va fi amplasată în curtea Tursib.
Următorul pas în acest proiect este inițierea procedurii de achiziție pentru toate aceste elemente.
Modernizarea străzii Podului este inclusă în proiectul de modernizare a transportului public, fiind parte din traseele 2 și 10 și făcând legătura între oraș și zona industrială est. Reabilitarea străzii cu o lungime de 3,6 km va permite creșterea vitezei de deplasare a autobuzelor și scăderea costurilor de mentenanță a mijloacelor de transport care o tranzitează.
În cadrul acestui proiect se vor realiza următoarele lucrări, începând cu data de 15 martie:
- modernizarea iluminatului public, a canalizației metropolitane, precum și a canalizării pluviale (tronsonul dintre fabrica de cărămidă și strada Ștefan cel Mare),
- modernizarea carosabilului, trotuarelor și podețelor,
- amenajarea de parcări,
- amenajarea spațiilor verzi în suprafață de 10.000 mp,
- amenajarea de piste mai sigure pentru biciclete, în dublu sens, separate de carosabil fie prin borduri, fie prin delimitatoare, în funcție de tronson și lățimea disponibilă.