Având în vedere numărul mare de incendii semnalate de la începutul anului (până în prezent au fost 154 de incendii ce au afectat o suprafață de 11.585 ha de stuf, papură, vegetație uscată) și faptul că a început cuibăritul speciilor de păsări, ARBDD trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele inițierii acestor acțiuni de incendiere, potențial grave asupra ariei protejate și, mai ales asupra faunei ornitologice.
În conformitate cu prevederile OUG nr.195/2005 privind protecția Mediului, sancțiunile pentru asemenea fapte se pedepsesc cu amendă contravențională sau închisoare, în funcție de împrejurările în care a fost săvârșită fapta :
ART. 96
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale:
9. obligația proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă, fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență;
ART. 98
(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală:
a) arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice;De asemenea, persoanele surprinse în inițierea unor astfel de acțiuni de incendiere, vor fi obligate să suporte toate cheltuielile pentru eventualele pagube provocate de incendiu.