Poezia Ce te legeni… este o creație lirică în care Mihai Eminescu își prezintă în mod direct emoțiile cu privire la natură. Poemul abordează tema naturii, aceasta fiind o temă de inspirație tradițională ce aparține liricii eminesciene.
Opera lirică surprinde imaginea codrului la trecerea dintre toamnă și iarnă. Se induce o stare de tristețe și melancolie a eului liric, generată de trecerea ireversibilă a timpului.
Poemul Ce te legeni… a fost publicat în volumul intitulat “Poezii”, apărut la Editura “Socec” cu prefața semnată de Titu Maiorescu.
Având o inspirație folclorică la bază, poezia este construită ca un dialog între poet și codru. Acest dialog exprimă:
- dragostea și admirația poetului pentru natură;
- tristețea pentru trecerea iminentă a timpului.
Mihai Eminescu – Poetul creator de poezie nemuritoare
Creația literară a lui Mihai Eminescu este una impresionantă, incluzând de la poezii la piese de teatru și încercări beletristice. Mihai Eminescu a fost receptiv la marile romantisme europene ale secol VIII și XIX, integrând în operele sale viziunile poetice occidentale.
Creațiile poetice ale lui Mihai Eminescu aparțin romantismului literar făcând parte din a doua generație romantică sau mai bine spus, romantică târzie.
Iubirea lui Eminescu pentru folclor este ilustrată în toate poemele sale, el însuși declarând legăturile spirituale înrădăcinate în sufletul poporului său.
Mihai Eminescu a creat un poem nemuritor prin descrierea naturii, prezentat prin asocierea unor elemente ce aparțin planului terestru (lacul, pădurea, izvorul) cu elemente ale planului cosmic (cerul, luna, stelele).
Poezia Ce te legeni… – Particularitățile textului poetic
- Poezie scrisă de: Mihai Eminescu
- Curentul literar: Romantismul
- Anul apariției poeziei: 1883
- Volumul de poezii: Poemul este inclus în volumul de poezii intitulat “Poesii”
- Tema poeziei: Trecerea ireversibilă a timpului, tema naturii.
Ce te legeni?…
– Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
– De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
Poezia Ce te legeni… – Tema poeziei
Tema centrală a poeziei este reprezentată de trecerea ireversibilă a timpului, fiind sugerată de trecerea treptată de la toamnă la iarnă.
Este exprimată în poezie starea de melancolie a eului liric din cauza trecerii iremediabile a timpului prin succesiunea anotimpurilor ce își pune amprenta asupra naturii.
Existența deplină a codrului este în prim-plan primăvara și vara, iar venirea toamnei este începutul unui zbucium ce provoacă profundă tristețe poetului.
Anotimpul toamna, prin trăsăturile ei contribuie la stagnarea naturii, prin:
- Reducerea zilei și mărirea nopții;
- Freamătul vântului;
- Plecarea păsărilor călătoare;
- Covorul format de frunzele ruginii.
Intuiția lirică pune în evidență trei structuri poetice:
- Misterioasa legănare a codrului “- Ce te legeni, codrule,/Fără ploaie, fără vânt,”;
- Motivele ce stau la baza legănării – melancolia și tristețea în fața timpului;
- Imaginea codrului în chip de toamnă – simbol al declinului.
Din punct de vedere semantic, se regăsesc în poezie 5 cuvinte cheie, ce sunt motive literare în lirica eminesciană:
- „Codrul”;
- „Norocul”;
- „Clipă”;
- „Dor”;
- „Îngân”.
Fiecare motiv literar ilustrează în lirica eminesciană o imagine cheie ce reflectă un adevăr sau o expresie a existenței spirituale.
Poezia Ce te legeni… – Semnificația titlului
Titlul este prezentat printr-o interogație retorică, adresată de poet codrului “Ce te legeni…?”. Mâhnirea codrului este subliniată de punctele de suspensie care invită la meditație și la o conștientizare în ceea ce privește trecerea ireversibilă a timpului.
Titlul pune în lumină atmosfera încărcată de tristețe, creată de venirea toamnei. În poezie, toamna reprezintă simbolul singurătății și al decăderii întregii naturi.
Poezia Ce te legeni… – Structura compozițională a textului liric
Cele mai citite articole
În poezia Ce te legeni…., versurile nu sunt structurate în catrene. Poetul prezintă o idee unitară a trecerii timpului, sugerând că viața este trecătoare.
Întreaga poezie este construită din două secvențe lirice, ce pun în prim-plan dialogul dintre poet și codru.
- I Secvență lirică prezintă întrebările poetului;
- II Secvență lirică ilustrează răspunsul codrului.
I Secvență lirică
I Secvență lirică se concentrează asupra întrebării adresate codrului de către eul liric “- Ce te legeni, codrule,/Fără ploaie, fără vânt,/Cu crengile la pământ?”.
Legănarea fără un motiv contribuie la amplificarea misterului, legănarea fiind evidențiată sugestiv în forma ei plastică. Eul liric își prezintă îngrijorarea pentru nefericirea codrului, ce le leagănă “Fără ploaie, fără vânt”.
Legătura strânsă cu natura îi generează poetului tristețe, în urma degradării naturii. Această idee este sugerată de imaginea vizuală “Cu crengile la pământ?”. Codrul devine personificat, fiindu-i atribuite anumite emoții pe care le are ființa umană.
II Secvență lirică
II Secvență lirică prezintă răspunsul codrului, ce este personificat. Acesta poartă un dialog cu eul, prezentând motivele pentru care este mâhnit și trist. Iminenta trecere a timpului este suprinsă prin schimbarea anotimpurilor, mai exact trecerea de la toamnă la iarnă.
Consecințele pe care le lasă timpul asupra naturii sunt chinuitoare. Această idee este sugerată de versurile “Şi frunzişul mi-l răreşte.”, “Cântăreţii mi-i alungă”.
Aspectele vieții ce se deteriorează în ritm cu trecerea timpului, sunt subliniate
prin exclamația codrului ce își dezvăluie starea interioară generată de
trecerea vieții “- De ce nu m-aş legăna,/Dacă trece vremea mea!”
Venirea iernii este semnalată în poezie de versurile “Ziua scade,
noaptea creşte”; “Bate vântul dintr-o parte/ -Iarna-i ici, vara-i
departe.”. Această repetiție a ideii sugerează descurajarea și disperarea
codrului, acesta fiind speriat de apropierea iernii neîndurătoare.
Plecarea păsărilor amplifică nivelul de melancolie și tristețe a codrului, acesta dorind întoarcerea verii. Rândunelele se îndepărtează în “stoluri”, cadrul vizual conturând o stare de amărăciune ce acaparează toată natura.
Finalul poeziei surprinde suferința codrului personificat, realizând consecințele trecerii timpului. Verbele “trec”, “se duc” contribuie la ideea că viața curge într-un singur sens, acesta fiind ireversibil. Atât păsările călătoare cât și clipele induc ideea că timpul este fără întoarcere.
Natura ajunge să fie abandonată de cei dragi, idee conturată prin intermediul epitetului triplu “pustiit, veștejit și amorțit”. Dorul este sugerat de versurile “Vestejit şi amorţit/Şi cu doru-mi singurel,/De mă-ngân numai cu el!”. Acesta devine speranță pentru codrul umanizat de acest sentiment.
Ultimele versuri au rezonanțe profunde, mai exact descrierea realizată reprezintă contextul ideal pentru înălțarea spre simbol.
Limbajul artistic utilizat în textul liric
Conceptul de timp este sugerat în textul liric printr-un șir de cuvinte ce aparțin aceluiași câmp lexical:
- “vremea”;
- “ziua”;
- “noaptea”;
- “clipele”;
- “toamnă”.
Fiind de inspirație folclorică, opera lirică Ce te legeni… surprinde registrele stilistice ale limbajului popular. Verbele “mi-l rărește”, “mi-I alungă” și expresiile populare “ici”, “frunza-n dungă”, “dor” sunt elemente care fac trimitere la literatura populară.
Freamătul codrului este evidențiat prin verbele “a se legăna”, “a se pleca” și sugerează mișcarea. Antitezele “zi”-“noapte”, “vară”-“iarnă”, “ici”-“departe” dovedesc:
- trecerea iremediabilă a timpului;
- natura într-o altă ipostază de existență.
Enumerația “pustiit, veștejit și amorțit” provoacă stări copleșitoare de tristețe și deprimare profundă.
Atmosfera încărcată de tristețe este subliniată și de muzicalitatea versurilor. Ritmul este trohaic, măsura de 7 silabe, iar rima împerecheată, aspect ce face trimitere la limbajul popular.
Lirismul subiectiv este oferit de dativul pronumelul la persoana I din “frunzișul mi-l rărește”, “doru-mi singurel” și de adjectivele posesive “mea”, “mele”.
Concluzii
- Poezia Ce te legeni… a fost publicată în volumul de poeme intitulat “Poezii”, la Editura “Socec”, cu prefața semnată de Titu Maiorescu.
- Poemul are o inspirație folclorică la bază, textul poetic fiind construit ca un dialog între poet și codru.
- Dialogul dintre poet și codru exprimă dragostea și admirația acestuia pentru natura și tristețea pentru trecerea ireversibilă a timpului.
- Dragostea lui Eminescu pentru folclor este ilustrată în toate poemele sale, el însuși declarând legăturile spirituale înrădăcinate în sufletul său.
- Cu toate că este o poezie inspirată din folclor, aceasta reprezintă o creație autentică în care se identifică în mod clar elemente specifice liricii eminesciene: forma simplă, profunzimea ideilor despre existență și candoarea emoțiilor transmise.
- Opera lirică surprinde imaginea codrului la trecerea dintre toamnă și iarnă. Se induce o stare de tristețe și melancolie a eului liric, generată de trecerea ireversibilă a timpului.
- În poezia Ce te legeni…., versurile nu sunt structurate în catrene. Poetul prezintă o idee unitară a trecerii timpului, sugerând că viața este trecătoare.
- Titlul este prezentat printr-o interogație retorică, adresată de poet codrului “Ce te legeni…?”. Mâhnirea codrului este subliniată de punctele de suspensie care invită la meditație și la o conștientizare în ceea ce privește trecerea ireversibilă a timpului.
- Întregul text poetic este construit din două secvențe lirice, ce pun în prim-plan dialogul dintre poet și codru.
- Legănarea fără un motiv contribuie la amplificarea misterului, legănarea fiind evidențiată sugestiv în forma ei plastică.
- Își face simțită prezența și dorul, acesta conturând la finalul poeziei speranța pentru reîntoarcerea la viață a naturii.
- Poetul a creat versuri nemuritoroare prin intermediul descrierii naturii, creația Ce te legeni… fiind reprezentativă pentru lirica eminesciană.
