INFO Vineri, 20 MARTIE 2020
21:20 A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Guvern în şedinţa din această săptămână. Actul normativ prevede pedepse majorate pentru infracțiuni ca zădărnicirea combaterii bolilor sau fals în declarații, introducând și o incriminare nouă, de omisiune a declarării unor informaţii esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă.
20:35 Începând de mâine, nimeni nu va putea părăsi oraşele Bulgariei fără un motiv întemeiat, iar persoanele cu vârste de peste 60 de ani vor avea acces în magazine alimentare şi în farmacii numai între orele 08:30 şi 10:30, măsuri luate de autorităţile de la Sofia pentru a preveni răspândirea coronavirusului, informează Agerpres.
20:10 Inspectoratul Școlar Județean Constanța i-a anunțat pe profesori că, în perioada în care școlile sunt inchise din cauza coronavirusului și ei fac cursuri online cu elevii, nu se dau teme, nu se notează și nu se pun absențe.
20:00 Bilanț cutremurător în Italia. În ultimele 24 de ore, în această țară au murit 627 de persoane infectate cu coronavirus. Numărul total al îmbolnăvirilor a depășit 47.000, iar numărul total al deceselor a trecut de 4.000.
19.00 Comisia Europeană alocă României peste 1 miliard de euro pentru a gestiona criza produsă de coronavirus. Fondurile vor sprijini sistemul de sănătate și vor oferi creditare pentru IMM-uri. Digi24 informează că 483 de milioane de euro reprezintă suma care trebuia rambursată de România, fiind vorba de prefinanțări necheltuite. Însă, vor fi mai redirecționate și 637 de milioane de euro, avans la fonduri structurale dat la începutul lunii martie și aprilie, bani necesari luptei împotriva crizei de coronavirus.
18.40 România va face parte din țările care vor testa un vaccin împotriva coronavirusului, destinat persoanelor care nu au fost infectate cu noul virus.
18.30 Deputatul liberal Lucian Heiuș s-a vindecat de infecția cu coronavirus, el urmând a fi externat, în această seară, din Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara.
17.00 Compania Farmec din Cluj, cel mai mare producător român de cosmetice, începe producția a două noi produse igienizante pentru mâini, pe bază de alcool 70 la sută.
16.30 Ministerul Apărării anunță omologarea unei izolete de concepție românească ce asigură izolarea temporară și transportul în siguranță al personalului suspect sau confirmat de contaminare cu agenți biologici, inclusiv noul coronavirus. Izoleta sută la sută românească a fost testată și omologată, urmând să fie declanșat, în cel mai scurt timp, procesul de producție.
15.52 Trei români au decedat în Italia în urma infectării cu coronavirus, a anunțat vineri Ministerul de Externe. Potrivit sursei citate, alți 29 de români infectați cu COVID-19 se află în afara granițelor.
14.50 Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig au anunțat vineri că au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce doi localnici nu au respectat măsura izolării la domiciliu și au mers la piața orașului Avrig pentru a vinde fructe și legume.
13.50 Un document al Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României,privind restricţionarea deplasărilor în afara domiciliului, datat 20 martie, a fost lansat vineri în spaţiul public, Grupul de Comunicare Strategică precizând că este vorba despre un document de lucru, aflat în analiză, neaprobat, iar măsurile conţinute în document nu au aplicabilitate imediată. Grupul de Comunicare Strategică anunţă că a fost sesizat DIICOT pentru infracţiunea de divulgare fără drept a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii.
13.40 China nu înregistrează a doua zi la rând nicio contaminare locală cu noul coronavirus, în pofida unui nou record de cazuri ”importate”.
13.22 Apel al Președintelul Iohannis : Contează enorm ca fiecare dintre noi să urmeze întocmai regulile impuse de autorități! Protejați-vă pe voi și pe cei dragi, păstrați distanța, iar dacă vă întâlniți, nu vă mai strângeți mâna și nu vă mai îmbrățișați, nu vă expuneți și nu îi expuneți pe ceilalți pericolului infectării! În aceste zile în care ne aflăm în plin război pentru păstrarea sănătății omenirii, eroii noștri din prima linie de apărare sunt medicii și personalul medical. Lor le datorăm respectarea cu strictețe a recomandărilor, astfel încât munca lor neobosită să nu fie în zadar. Este vital să limităm răspândirea acestui virus periculos pentru a le da răgaz medicilor să-i vindece pe cei infectați. DETALII AICI
13:05 Autoritățile anunță că, în România, 308 persoane au fost infectate cu coronavirus. În acest moment, 11 persoane sunt la Terapie Intensivă, iar 2 se află în stare gravă. Din totalul pacienților, 31 au fost declarați vindecați și externați.
12.50 Bilstein Sibiu donează 30.000 de euro pentru Spitalul Județean în campania Fundației Comunitare
12:10 Peste 12.000 de apeluri la 112 legate de coronavirus au fost preluate în perioada 25 februarie – 18 martie, în cele mai multe cazuri fără urgențe reale, relatează Serviciul de Telecomunicații Speciale, citat de Hotnews. Unele persoane au întrebat dacă mai pot face nunta, dacă mai circulă trenurile sau dacă poșta e deschisă. Un fumător izolat la domiciliu a sesizat că nu mai are țigări și a solicitat ca cineva să îi ducă acasă. S.T.S. face apel la populație să sune la 112 doar pentru urgențe, amintind că apelarea abuzivă sau falsă a acestui număr se sancționează cu amendă de până la 5.000 de lei.
09:30 Trupul româncei decedate în Italia (80 ani), din cauza coronavirusului, a ajuns în România. Recorder.ro, citat de Hotnews, informează că rudele femeii au acționat pe cont propriu, după ce autoritățile române le-au spus că repatrierea nu intră în atribuțiile lor. Ieri, mașina cu trupul neînsuflețit a ajuns la vamă, iar reprezentanții Poliției de frontieră au permis intrarea în țară, punând la dispoziție un convoi special format din echipaje de poliție și jandarmi care au însoțit autovehiculul până la Borșa, Maramureș.
7:30 Pentru a doua zi consecutiv, China nu a raportat nicio nouă contaminare de origine locală cu coronavirus. În țara asiatică, numărul persoanelor afectate de coronavirus, de la începutul pandemiei, este de aproximativ 81.000.
7:15 Întregul stat California a fost plasat în carantină, pentru a întări lupta împotriva pandemiei de coronavirus și pentru protecția celor 40 de milioane de locuitori.
7:00 Casa Albă a anunțat că Summit-ul G7, reuniunea liderilor celor mai mari puteri ale lumii, programat în luna iunie la Camp David, se va ține prin videoconferință.
INFO Joi, 19 MARTIE 2020
Vă dorim noapte bună. Stați în casă. Va fi bine!
21:30 India a început să-i ștampileze pe mâini pe cetățenii suspecți de coronavirus, iar cei prinși în afara carantinei sunt duși în arest, informează Indian Express, citat de Mediafax. Pe ștampilă scrie „Carantină acasă”, alături de data care marchează începutul celor 14 zile de izolare. India are confirmate 194 de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus și un număr de 4 decese din această cauză.
21:00 Președintele american Donald Trump a declarat, astăzi, că nave de croazieră ar putea fi transformate în spitale plutitoare pentru a trata pacienții cu coronavirus.
20:00 Bilanț negru în Italia, care a depășit China la numărul de decese provocate de coronavirus. Italia a înregistrat un total de 3.405 de decese, dintre care 427 în ultimele 24 de ore, față de 3.245 de decese raportate de China.
17:35 Prinţul Albert al II-lea de Monaco (62 de ani) a fost diagnosticat cu coronavirus.
17:30 Numărul deceselor în Spania a ajuns la 800, după cum informează worldometers.info. În prezent, sunt înregistrate un total de 17.395 de îmbolnăviri cu coronavirus.
17:00 Cetățeanul bulgar suspect de infectare cu conoravirus, care a fost prins ieri într-un microbuz, după ce a fugit dintr-un spital din Galați, a încercat să plece din spital, pentru a doua oară. Noaptea trecută, a spart geamul salonului și a vrut să fugă, fiind oprit de paznicii spitalului.
16:20 În criza provocată de extinderea pandemiei, Regina Marii Britanii a părăsit palatul Buckingham din Londra și s-a mutat la Castelul Windsor, unde va râmâne până după Paște.
13:20 Pentru prima dată în istorie, Parlamentul României s-a reunit on-line, utilizând o procedură specială de dezbatere și vot electronic la distanță, votând în unanimitate starea de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis, la începutul săptămânii.
13:00 În România, 277 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar 25 au fost declarate vindecate.
12:35 Negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a anunțat într-o postare pe Twitter că este infectat cu coronavirus.
11:30 Ministerul Afacerilor Externe anunță că, în ultimele două zile, au fost repatriați 189 de cetățeni români, 74 din Malta, 26 din Egipt și 89 din Spania.
10:45 Rusia a anunțat primul deces provocat de coronavirus, o femeie în vârstă de 79 de ani. Numărul total al persoanelor infectate în Rusia este de 147.
10:40 Codul Penal va fi modificat, prin înăsprirea pedepselor pentru persoanele care nu respectă izolarea și carantina, sau dau autorităților informații false ori incomplete despre locul din care vin sau despre cei cu care au intrat în contact. Premierul Ludovic Orban a anunțat că va fi introdusă și o nouă infracțiune, aceea a omisiunii de a da date.
10:35 Ludovic Orban a mai anunțat majorarea, de către Guvern, a bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 42 de milioane de lei, pentru susținerea centrelor de carantină și decontarea concediilor medicale, și a bugetului Ministerului Afacerilor Interne cu suma de 100 de milioane de lei, pentru a putea susține activitea ministerului și a asigura sumele necesare achizițiilor pentru protejarea diferitelor structuri.
10:30 Premierul Premierul Ludovic Orban a anunțat măsurile luate de Guvern în ședința-maraton de ieri. Guvernul urmează să asigure plata șomajului tehnic pentru angajații companiilor care își închid activitatea, însă nu mai mult de 75 la sută din salariul mediu brut. La dispoziția IMM-urilor vor fi puse 5 miliarde de lei, credite garantate de stat pentru investiții și capital de lucru, iar dobânda acestor credite ca fi subvenționată. De asemenea, Guvernul a decis să fie asigurată rambursarea TVA pentru companii, pentru a asigura fluxuri de capital.
10:00 Aproximativ 12.500 de persoane aflate în convoiul care a primit culoar verde pentru a traversa Ungaria, după ce fuseseră blocate pe teritoriul Austriei, au ajuns în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, iar în jur de 180 sunt duse în carantină, informează Agerpres.
09:00 La nivel mondial, s-au raportat 219.367 de îmbolnăviri cu COVID-19, iar numărul deceselor a ajuns la 8.970.
08:30 Doi membri ai Congresului Statelor Unite ale Americii sunt infectați cu coronavirus. Bilanțul îmbolnăvirilor în S.U.A. se apropie de 9.500, iar numărul deceselor este de 155.
INFO Miercuri, 18 MARTIE 2020
Vă dorim noapte bună. Stați în casă. Va fi bine!
22:45 Începând de vineri, vor fi închise grădinițele, școlile și colegiile din Marea Britanie. Conform datelor anunțate de către autorități, bilanțul epidemic a ajuns la 2.626 de pacienți infectați cu coronavirus, numărul deceselor fiind 104.
22:00 Trei deținuți din Penitenciarul Satu Mare au murit, iar doi sunt în stare gravă, după o revoltă declanșată imediat după efectuarea apelului de seară. Deținuții s-au revoltat față de faptul că le-au fost oprite vizitele, ca măsură de prevenire a răspândirii epidemiei de coronavirus, dând foc saltelelor și provocând incendiu.
20:45 Ministerul Apărării Naționale a început, astăzi, pregătirea pentru montarea, în incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni, a unui spital ce va funcționa ca unitate pentru tratarea cazurilor ușoare și medii de infectare cu coronavirus. Spitalul ROL 2 va deveni operațional, din punct de vedere administrativ, în circa cinci zile de la începerea lucrărilor de instalare, apoi va fi acreditat și autorizat.
20:00 Italia a înregistrat cea mai mare creștere a îmbolnăvirilor într-o singură zi, de la declanșarea epidemiei, cu un număr de 4.207 de cazuri doar astăzi. Numărul total al infecțiilor a ajuns la 35.713, iar numărul total al deceselor la 2.978, cu o creștere de 475 de cazuri fatale în ultimele 24 de ore.
19:35 Toate trenurile internaționale care fac legătura între România și Ungaria / Austria, prin frontiera de stat Episcopia Bihor, au fost suspendate de la circulație, după decizia Ungariei de a-și închide granițele pentru cetățenii care nu sunt de naționalitate maghiară.
19:00 Un cetățean bulgar cu simptome de coronavirus s-a ales cu dosar penal, după ce a fugit dintr-un spital din Galați. El a fost prins într-un microbuz cu care intenționa să ajungă la București. Toate cele 7 persoane aflate în vehicul au fost duse la centrul de carantină, pentru a fi testate.
18:05 În acest moment, România are 260 de cazuri de pacienți diagnosticați cu coronavirus. Dintre aceștia, 19 au fost declarați vindecați și au fost externați. Cele 14 cazuri noi, față de raportarea de la ora 10:00, sunt persoane cu vârste cuprinse între 2 și 57 de ani, 7 din București, 3 din Brașov, 2 din Constanța și câteunul din Maramureș și Dolj.
18:05 Miercuri după amiaza, la nivelul județului Sibiu, peste 500 de persoane sunt izolate la domiciliu, 85 se află în carantină, iar alte 13 sunt internate. Din fericire, nicio persoană nu a fost diagnosticată pozitiv cu noul coronavirus.
17:45 Premierul Ludovic Orban a anunțat, în debutul ședinței de Guvern de astăzi, că vor fi adoptate măsuri pentru sprijinirea economiei și a companiilor afectate de criză. Printre acestea se numără susținerea financiară, de la bugetul de stat, a șomajului tehnic.
16:00 Donald Trup, președintele, Statelor Unite ale Americii, a anunțat, pe contul său de Twitter, închiderea temporară a graniței SUA – Canada pentru toate deplasările considerate neesențiale.
15:30 Într-un comunicat postat pe site-ul Agenției Basilica a Patriarhiei Române, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis o serie de îndrumări pentru parohii şi mănăstiri, subliniind că, în contextul epidemiei de coronavirus, slujbele religioase se vor desfăşura doar în aer liber, cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanţa de minimum un metru între cei prezenţi.
14:35 Loteria Română și-a suspendat, de astăzi, activitatea de comercializare a produselor loteristice, loz, loto, videoloterie și pariuri mutuale. Agențiile loto vor fi închise până la o dată care urmează să fie comunicată ulterior.
14:00 Numărul cazurilor de coronavirus la nivel global a depășit pragul de 200.000. Peste 82.000 de pacienți au fost declarați vindecați, iar numărul deceselor a ajuns la 8.000.
13:15 Pirelli Slatina își va suspenda temporar activitatea și va trimite 4.000 de angajați în șomaj tehnic. Măsura va dura cel puțin până la 31 martie, iar angajații vor primi 75 la sută din salariu.
12:30 Întrucât, în cursul nopții, nu toți cetățenii români aflați la frontiera dintre Austria și Ungaria au reușit să intre din Ungaria spre România, ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu și omologul său ungar au agreat ca toți cetățenii români aflați în blocaj să poată tranzita Ungaria, pe rutele indicate de autoritățile vecine, în intervalul 21.00 – 05.00 ora Ungariei.
10:45 Începând de mâine, de la ora 12.00, și până la data de 5 aprilie, uzina Dacia de la Mioveni își va înceta activitatea, ca măsură de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirus. Dintre 14.000 de angajați, 13.500 vor fi în șomaj tehnic. Tot începând de mâine, va opri producția și uzina Ford de la Craiova.
10:00 În România sunt înregistrate, în acest moment, 246 de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus.
08.00 Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR) solicită autorităților ca micile magazine să rămână deschise și să nu le fie restricționată activitatea, în contextul instituirii stării de urgență. ANCMMR cere și măsuri de sprijin pentru comercianții afectați de COVID-19. ANCMMR a transmis, miercuri, un comunicat de presă în care cer autorităților ca magazinele mici să rămână deschise, deoarece, în timpul pandemiei, magazinul de cartier este foarte important pentru ca oamenii să evite aglomerația.
INFO MARȚI, 17 MARTIE 2020
Vă dorim noapte bună. Stați în casă. Va fi bine!
23.40 Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că România se situează mult sub ”linia roşie” privind cazurile de coronavirus, astfel că ”suntem mult sub capacitatea de explozie a sistemului sanitar”, iar 90 la sută din cazurile de coronavirus din România sunt din import. De asemenea, Costache a spus că în faza a treia, în care speră să nu ajungem, se vor monta spitale mobile în Capitală.
22.10 Raed Arafat anunță că Rezidenţii de la Medicină internă şi de Familie întrerup stagiile de pregătire şi merg la DSP-uri pentru a fi distribuiţi la Ambulanţă şi la UPU. Rezidenţii aflaţi în alte centre decât cele de îndrumare se vor prezenta la responsabilii de rezidenţiat pentru a fi luaţi în evidenţă.
22.00 Guvernul a făcut calcule și se pregătește pentru perspectiva ca 500.000, chiar până la un milion de oameni, să fie trimiși în șomaj tehnic în România, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus. O parte din șomajul tehnic va fi susținut de la buget. Ministrul de finanțe se așteaptă ca această criză să aibă vârful în aprilie, iar apoi, până în iulie, lucrurile să se amelioreze.
21.15 Zborurile spre și dinspre Spania se suspendă timp de 14 zile începând din 18 martie. Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare începând cu data de 18.03.2020, ora 18.00, ora României. Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020.
21.10 Se închid toate barurile, restaurantele și cafeteriile din România începând cu 18 martie. Este permisă organizarea de către unitățile economice de profil a activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in”, „room-service” sau livrare la client.
19.23 Măsurile radicale precum închiderea şcolilor şi a frontierelor pot încetini pandemia provocată de noul coronavirus, dar nu o pot stopa, a afirmat marţi Hans Kluge, directorul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
18.30 Spitalul Clinic Județean are probleme cu aprovizionarea cu măști de unică de folosință – Nu se găsesc sau sunt prea scumpe
18.00 România a ajuns la 222 de cazuri de coronavirus – 54 de infectări în ultimele 24 ore
17.00 Un român din Spania, infectat cu Covid-19, a luat avionul pentru a veni în România. Acesta a prezentat un certificat medical eliberat de autoritățile spaniole care confirmă infectarea cu noul coronavirus, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
16.25 Ca urmare a celor mai recente reglementări legislative și măsuri întreprinse de autoritățile publice centrale din România, respectiv starea de urgență instaurată până la data de 16 aprilie 2020, în contextul epidemiologic COVID-19, organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), amână punerea în vânzarea a biletelor pentru ediția FITS 2020.
16.00 Serviciul Salubrizare din Sibiu realizează zilnic dezinfecția mobilierului urban, a locurilor de joacă și a echipamentelor de workout cu detergent biocid pe bază de clor, așa cum este recomandat de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. De astăzi, 17 martie, s-a început această activitate și în stațiile de autobuz.
15.00 Guvernul olandez alege să controleze riscurile noului coronavirus în vederea unei întăriri a imunităţii de grup la virus şi nu să plaseze Olanda în carantină, a anunţat premierul Mark Rutter într-o alocuţiune, prima susţinută de un şef de Guvern olandez din 1973, când Joop den Uyl a intervenit pe tema crizei petrolului.
11.30 Guvernul României, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, şi organizaţia neguvernamentală Code for Romania au lansat, luni, platforma online COVID-19 Ştiri Oficiale (stirioficiale.ro), anunţă Secretariatul General al Guvernului (SGG).
10.40 Wizz Air a anunţat marţi că a automatizat procesul de rambursare către clienţii afectaţi, încărcând automat 120% din tariful original sub formă de credit de companie în conturile Wizz ale clienţilor săi, din cauza volumului semnificativ mai mare de zboruri anulate ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse pentru combaterea pandemiei Covid-19.
09.55 ”Până astăzi, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 184 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Au fost înregistrate alte 16 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 7 în Iaşi, 2 în Suceava, 2 în Neamţ şi câte unul în Ialomiţa, Mureş, Botoşani, Bistriţa Năsăud şi Vrancea. ersoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 şi 65 de ani. De asemenea, din cele 184 de persoane confirmate pozitiv 16 au fost declarate vindecate şi externate (15 din spitalul din Timişoara şi unul de la Bucureşti)”, anunţă Grupul de comunicare Strategică.
08.00 Tom Hanks a ieşit din spital după ce a fost diagnosticat cu coronavirus. Soţia lui, actriţa Rita Wilson, rămâne spitalizată
INFO LUNI, 16 MARTIE 2020
Vă dorim noapte bună. A mai trecut o zi de stat în casă.
22.50 Canada a decis închiderea frontierelor pentru toţi cetăţenii străini, exceptându-i pe cei americani, a anunţat premierul Justin Trudeau. „Având în vedere că virusul se răspândeşte rapid, trebuie să luăm măsuri agresive pentru siguranţa familiilor noastre. Aceste măsuri vor ajuta la salvarea de vieţi”, a declarat Trudeau. Acesta a menţionat că începând de marţi, zborurile internaţionale vor fi permise doar în patru aeroporturi: Toronto, Montreal, Vancouver şi Calgary.
22.30 Încă un parlamentar român confirmat cu coronavirus. Este vorba de deputatul liberal de Constanța Mircea Banias, a anunțat, luni seară, Grupul de Comunicare Strategică. Parlamentarul constănțean susține că nu a luat contact cu Vergil Chițac și nu a participat la reuniunile politice unde s-a aflat și senatorul, iar Grupul de Comunicare Strategică susține că Banias este asimptomatic.
21.56 Olanda. Premierul olandez Mark Rutte a declarat luni că vrea să favorizeze dezvoltarea unei imunităţi colective în Olanda, unde – a avertizat el – cea mai mare parte a compatrioţilor săi va fi contaminată cu noul coronavirus, excluzând o izolare totală a populaţiei, potrivit France Presse, citat de Agerpres. În discursul său către naţiune luni, premierul a anunţat că guvernul său vrea să ajungă la o „imunitate de grup” în aşteptarea unui vaccin, lăsând persoanele cele mai puţin vulnerabile să primească virusul, protejând în acelaşi timp persoanele vârstnice şi bolnave, ceea ce ar putea lua „luni, dacă nu chiar mai mult”. El a subliniat că spre deosebire de Italia, Spania şi Franţa, care au impus măsuri puternice pentru a stopa propagarea Covid-19, Olanda nu are în vedere o izolare totală.”Nu am un mesaj uşor pentru voi în această seară. Realitatea este că o mare parte din populaţia olandeză va fi infectată cu noul coronavirus. Asta ne spun experţii”, a declarat Rutte cu un aer grav într-un discurs televizat.
20.19 Germania are 7.174 de cazuri. Merkel le cere nemţilor să renunţe la deplasări şi vacanţe, anunţă Agerpres. ”Nu trebuie să mai existe nicio călătorie pentru vacanţe în ţară şi în străinătate”, a indicat Merkel, insistând că este nevoie de acest efort pentru a limita răspândirea virusului.
19.47 Italia. Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 2.158 de morţi în Italia, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 27.980, au anunţat luni seară autorităţile italiene. Autorităţile din Italia au înregistrat în ultimele 24 de ore 349 de decese cauzate de coronavirus, astfel că bilanţul a ajuns la 2.158 de morţi, iar numărul total al persoanelor infectate este de 27.980, conform cifrelor furnizate luni seară de Serviciul de protecţie civilă, anunţă Mediafax.
19.08 Elveţia declară stare de urgenţă; 14 decese şi peste 2.300 de cazuri de infectare, anunţă Agerpres.
19.07 Spania îşi închide frontierele terestre. Spania îşi va închide luni la miezul nopţii frontierele terestre şi va institui controale în încercarea „de a limita răspândirea coronavirusului”, a anunţat ministrul de Interne, Fernando Grande-Marlaska, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
18.35 Numărul total al cazurilor de infectare cu coronavirus a ajuns, luni, la 168, fiind confirmate 10 noi cazuri de la ultima raportare. Noile cazuri au apărut în Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Teleorman, Neamţ şi Mureş, la persoane care au intrat în contact cu pacienţi deja confirmaţi sau care erau în carantină. 3.078 de persoane sunt în carantină ân întreaga ţară şi 14.845 în izolare la domiciliu. De la debutul epidemiei au fost efectuate 3.708 teste.
18.25 Uniunea Europeană cere statelor membre să aprobe inchiderea frontierelor UE timp de 30 de zile. Perioada ar putea fi apoi prelungită. Mai multe state deja au luat aceasta măsură pe teritoriul lor. Germania, Austria, Polonia, Cehia, Lituania și Danemarca au închis frontierele.
16.50 ISU anunță că la nivelul județului Sibiu sunt 209 persoane în izolare la domiciliu dintre care 13 persoane au ieșit de sub monitorizare, 72 persoane aflate în carantină, 10 persoane internate (8 adulți și 2 copii), 3 persoane externate, 119 recoltări efectuate, 18 rezultate primite toate NEGATIVE, 101 teste în lucru.
ISU reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
16.45 Senatorul Vergil Chițac aflat în reanimare din cauza infectiei cu coronavirus este cercatat penal. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General s-au sesizat din oficiu privind zădărnicirea combaterii bolilor în cazul senatorului PNL Vergil Chiţac, care a participat la mai multe întâlniri oficiale şi private după ce a intrat în contact cu persoană cu Covid-19. El a fost ulterior confirmat cu coronavirus.
16.40 CEC Bank a anunţat luni că este pregătită să susţină amânarea pentru 30 de zile a plăţii ratelor la creditele acordate persoanelor fizice, pe fondul crizei epidemiologice cu Covid-19. ”Măsura se aplică automat tuturor clienţilor care nu dispun în conturile deschise la bancă, la data scadenţei, de sumele aferente plăţii ratelor la credite şi limite de credit prin carduri, fără a fi necesare demersuri suplimentare şi este valabilă pentru toate creditele: pentru locuinţe, pentru consum sau pentru limite de credit prin carduri”, informează banca de stat într-un comunicat.
16.35 Decretul semnat de președintele Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă semnat de preşedintele Klaus Iohannis luni include măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă, dar şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală, acestea din urmă putând fi luate doar după o evaluare a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu acordul prim-ministrului şi în funcţie de mai multe criterii privind intensitatea transmiterii COVID-19, numărul de pacienţi raportat la capacitatea sistemului sanitar. Printre măsurile cu aplicabilitatea graduală se regăsesc inclusiv măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localităţi sau zone geografice, limitarea sau interzicerea circulaţiei vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone, interzicerea graduală a circulaţiei rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute şi a metroului, închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice. Detalii aici
16.30 Centrul Sibiului pare luni, ca o zi de duminică dimineață. Ceva lumea, câteva magazine și cafenele încă deschise. Detalii aici
15.30 ANAF suspendă executarea silită a creanţelor bugetare, dar şi acţiunile de control fiscal şi anunţă că amână termenul de depunere a declaraţiilor fiscale de la 25 martie până la 25 aprilie. ”În acest sens, nu se mai emit somaţii, popriri asupra disponibilităţilor băneşti şi a veniturilor urmăribile şi nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepţie fac sumele provenite din hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie penală”,arată ANAF într-un comunicat.
14.30 Spania o nouă creștere mare de cazuri de coronavirus. Numărul cazurilor de contaminare cu noul coronavirus a crescut luni cu 1,203 faţă de cel de duminică, la 9,191, iar numărul morţilor ajuns la 309, a anunţat directorul Centrului spaniol de coordonare a alertelor şi urgenţelor sanitare Fernando Simon. Starea de alarmă a intrat în vigoare în Spania de sâmbătă noaptea. Cetățenii și rezidenții nu mai pot sa se deplaseze decat la serviciu, la supermarket si la farmacie. Toate celelalte magazine au fost închise. Seviciile de curierat funcționeaza.
14.00 Continental Sibiu se alătură campaniei „Un spital + O comunitate” și donează 20.000 EUR pentru achiziționarea a 4 containere de triaj epidemiologic, necesare Spitalului Județean Sibiu în lupta cu COVID-19. Totodată, îndeamnă toți angajații, dar și comunitatea să se implice. Un oraș pentru oraș! Donează și tu! http://maratonsibiu.ro/un-spital-o-comunitate/
13.15 Leul s-a depreciat luni. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă istoric de 4,8242 lei/euro, în creştere cu 0,14% faţă de nivelul atins vineri, de 4,8174 lei/euro, depăşind pentru prima oară pragul de 4,82 lei/euro. Dolarul s-a apreciat cu 0,11%, la 4,3202 lei pe unitate.
13.10 SmartBill susține eforturile contra coronavirusului și donează 35.000 de euro spitalului din Sibiu in campania Fundației Comunitare Sibiu, Un spital O comunitate. Suma va fi utilizată pentru achiziția de kituri de testare și aparatură ATI. Donația, cumulată exclusiv din fondurile companiei și ale angajaților
13.00 Doi copii internaţi la Spitalul de Pediatrie din Sibiu aşteaptă rezultatele testelor
12.55 Senatorul PNL Vergil Chițac este la Terapie intensivă. Fiica senatorului PNL Vergil Chiţac a scris pe Facebook că tatăl ei, care a fost diagnosticat săptămâna trecută cu coronavirus şi este internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, a fost mutat la Terapie Intensivă, după ce în ultimele trei zile a fost ajutat să respire. Senatorul PNL Vergil Chiţac şi soţia sa au fost diagnosticaţi cu coronavirus în 13 martie, ulterior fiind confirmat şi fiul lor. Cei trei sunt internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.
11.50 Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat luni, pe contul său de Twitter, că a convocat pentru marţi o reuniune extraordinară a liderilor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene pentru o evaluare a răspunsului blocului comunitar la pandemia cu noul coronavirus, scrie Agerpres.
11.35 Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu anunță prelungirea, până în data de 31 martie 2020 inclusiv, a perioadei de anulare a spectacolelor și a tuturor manifestărilor publice din incinta teatrului, anunțată inițial doar pentru perioada 11 – 22 martie. Decizia este valabilă atât pentru evenimentele proprii, cât și pentru cele desfășurate în parteneriat sau în regim de închiriere sală”, se arată în comunicatul de presă al celor de la „Gong”.
11.20 Soarta Maratonului din acest an se evalueaza la 31 martie. Echipa de organizare a Maratonuli Internațional Sibiu, alcătuită din executivul și consiliul director al Fundației Comunitare Sibiu, partenerii de la Grey Projects și Clubul Sportiv Comunitar, a cântărit ultimele informații oficiale transmise de autoritățile publice în ceea ce privește noul coronavirus. Maratonul ar trebui să aibă loc în data de 30 mai, în acest an. Organizatorii vor decide, după data de 31 martie, dacă evenimentul se va desfășura conform planului inițial sau dacă va fi amânat.
11.05 Până în prezent au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, la nivel naţional, a anunţat luni, Grupul de Comunicare Strategică. În Sibiu nu există niciun dosar penal pentru nerespectarea legii privind măsurile privind coronavirusul.
10.42 Germania a început să îşi închidă parţial frontierele. Poliţia germană a început luni dimineaţă controalele la frontierele sale cu cinci ţări, printre care Franţa, măsură prin care se va reduce masiv numărul intrărilor în cadrul luptei contra epidemiei cauzate de coronavirus, transmite AFP. De la ora locală 08:00 (07:00 GMT), vehiculele venind din Franţa, Austria, Elveţia, Danemarca şi Luxemburg au început să fie controlate de către poliţiştii germani, care nu lasă să treacă decât transportul de mărfuri şi pe lucrătorii transfrontalieri, potrivit Agerpres.
10.20 Un număr de 158 de cazuri confirmate în Romînia. De duminică seara, au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire – 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava, potrivit Digi 24. Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria și Germania.
09.00 Anunţul preşedintelui Klaus Iohannis privind decretarea stării de urgenţă este aşteptat luni, în condiţiile în care preşedintele a precizat sâmbătă că va emite decretul la începutul acestei săptămâni. Autorităţile au precizat că că nu toate măsurile prevăzute de lege vor fi luate în mod obligatoriu, menţionând faptul că vor fi avute în vedere doar acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19).
INFO DUMINICĂ 15 MARTIE
23.34 SUA. Federal Reserve, banca centrală americană, reduce dobânda de referință la zero şi lansează un program de relaxare cantitativă în valoare de 700 miliarde dolari, pentru a combate efectele economice ale coronavirusului. Ultima dată când Fed a redus dobânda la zero a fost în timpul crizei care a izbucnit în 2008. Fed a anunțat că a ajuns o înțelegere cu Banca Angliei, Banca Japoniei, Banca Centrală Europeană și Banca Națională Elvețiană pentru ca aceste instituții să reducă și ele dobânzile de referință.
22.28 Franţa. Grupul francez de mărci de lux LVMH a anunţat duminica aceasta că va produce în fabricile sale din Franţa de parfumuri şi cosmetice, geluri dezinfectante pe care le va dona spitalelor naţionale, pentru a combate extinderea coronavirusului, informează EFE. LVMH comercializează mărci precum Christian Dior, Guerlain sau Givenchy, potrivit Agerpres.
21.37 Olanda. Cluburilor din Cartierul Roșu din Amsterdam vor fi închise iar în fața magazinelor cu marijuana s-au format cozi, duminică, întrucât Olanda a impus restricții stricte pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Guvernul a dispus închiderea tuturor restaurantelor, cafenelelor și școlilor până pe 6 aprilie, potrivit Mediafax.
21.27 Bulgaria va mări cu 1000 de leva (507 euro) salariile tuturor medicilor implicaţi în tratarea pacienţilor cu coronavirus, au anunţat duminică oficiali de la Sofia, citaţi de Reuters, anunţă Agerpres. În weekend, numărul de cazuri de contaminare cu coronavirus în Bulgaria aproape s-a dublat, ajungând la 41. Doi pacienţi cu COVID-19 au decedat. A fost decretată starea de urgenţă până în 13 aprilie; şcolile au fost închise, iar adunările publice au fost interzise.
19.43 Israel. Procuratura generală a dat undă verde folosirii tehnologiei agenţiilor de spionaj pentru a supraveghea persoanele bolnave de coronavirus în Israel, o propunere a guvernului în exerciţiu condus de Benjamin Netanyahu care deschide o dezbatere privind dreptul la intimitate, informează duminică EFE, citat de Agerpres.
19.24 Italia. Numărul persoanelor decedate în Italia din cauza coronavirusului a ajuns duminică la 1.809, ceea ce presupune o creştere de 368 de decese în ultimele 24 de ore, potrivit ultimului bilanţ comunicat de şeful protecţiei civile, Angelo Borrelli, într-o conferinţă de presă, relatează EFE, citat de Agerpres.
18.25 Spania scoate armata în stradă îm mai multe orașe cum ar fi Madrid, Valencia, Sevilla, Zaragoza, León, Las Palmas de Gran Canaria și Santa Cruz de Tenerife.pentru a identifica zonele cu risc de propagare a coronavirusului.
18.20 Premierul Orban despre starea de urgență: E posibil să limită creșterile prețurilor la medicamente pentru a nu permite specula
17.06 Numărul cazurilor de coronavirus în România a crescut la 139 de cazuri confirmate. Duminică au fost confirmate 16 cazuri noi, după cum urmează: 4 cazuri în București, 4 în Arad, 3 în Brașov, 2 în Brăila și câte 1 caz în Constanța, Teleorman și Iași.
16.33 Germania închide de luni granițele cu Franța, Austria și Elveția, potrivit presei germane.
15.45 Ziarul L’Eco di Bergamo își rezervă în mod normal o pagină și jumătate pentru anunturi de decese. Vineri, ziarul local al acestui oraș din Lombardia avea zece pagini în care se anunțau decese. Italia, a doua țară din lume cu cele mai multe cazuri de coronavirus după China, este, de asemenea, a doua cu cele mai multe decese. Deja 1.441 de persoane au murit infectate cu Covid-19 în această țară, 966 doar în Lombardia.
15.40 Spania însumează în ultimele 24 de ore alte 1700 de cazuri de coronavirus. În total numărul lor a ajuns la 7753 de cazuri, cu 288 de morți, cei mai mulți din regiunea Madrid.
14.50 CORONAVIRUS: Starea de urgență, pe înțelesul tuturor – Cât durează și în ce constă
14.47 CFR va suspenda temporar, în perioada 16-20 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, unele trenuri care aveau drept scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele şcolare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educaţiei şi Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Gasiţi ataşat lista cu aceste trenuri.
14.20 ”Izolare la domicliu, în locaţia declarată la intrarea în ţară, pe o perioadă de 14 zile, pentru totate persoanele asimptomatice care sosesc în România din ţările unde sunt confirmate cel puţin 500 de cazuri”, a anunţat ministrul de Interne Marcel Vela.
Declarații de presă la sediul MAI
Declarații de presă la sediul MAI
Slået op af Ministerul Afacerilor Interne, Romania i Søndag den 15. marts 2020
14:15 Ministrul de Interne: Evitați deplasările, dacă nu sunt necesare. Situația este sub control.
13.35 Primarul din Brăila anunţă primele două cazuri de infectare cu coronavirus în oraş. Grupul de Comunicare Strategică nu a confirmat deocamdată îmbolnăvirile
13.30 Ferrari a anunţat şi-a închis fabricile de la Maranello şi Modena, atât divizia de maşini de oraş, cât şi secţia care se ocupă de monoposturile de Formula 1, din cauza epidemiei de coronavirus
13.05 Sibienii au luat cu asalt magazinele și își fac provizii. Cumpără orice și stau la cozi
11.08 Legea care prevede acordarea de zile libere părinţilor, atunci când unităţile de învăţământ sunt închise din motive excepţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial. Personalul din sectoare cu foc continuu poate beneficia de prevederi doar cu acordul angajatorului.
10.20 CORONAVIRUS: Situația în județul Sibiu duminică – 183 persoane izolate și 67 în carantină
10.05 Până pe 12 aprilie, Duminica Paştelui, toate audienţele şi binecuvântările de duminică ale Papei vor fi transmise online şi la TV, fără participarea enoriaşilor.
SÂMBĂTĂ 14 Martie 2020
22.47 Bilanţul a ajuns la 123 cazuri în România. Niciun sibian. Autoritățile au anunțat alte două cazuri de infectare cu coronavirus, numărul crește la 123. Caz 122 este o femeie de 58 ani din București, asistent medical la Spitalul Gerota, care a fost în contact cu cazul 30. Caz 123 este al unui tânăr de 24 ani, din București, inginer horticol, ADP sector 4, care a fost în contact cu cazul 16.
22.33 Bilanţul a ajuns la 121 cazuri în România. Niciun sibian. O femeie și doi bărbați sunt cele mai recente cazuri confirmate de infecție cu coronavirus din ţară. Caz 119 este o femeie de 25 ani din Cluj Napoca, întoarsă din Berlin în 11 martie. Caz 120 este al unui bărbat de 46 ani, din Satu Mare, întors din Italia în 11 martie, aflat în carantină. Caz 121 este al unui bărbat din Bucuresti, de 37 ani, intors Norvegia în 13 martie, internat în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din București.
22.08 Încă două cazuri confirmate în România. S-a ajuns la 118 infectaţi în ţară. Caz 117 este al unei femei de 43 ani din Vaslui, venită din Italia, aflată în carantină la Arad, care va fi internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Caz 118 este o femeie de 33 ani din Constanța, care a fost în contact cu cazul 67- senatorul PNL Vergil Chița
21.26 Trei noi cazuri de coronavirus au fost anunțate de autorități, din care două asistente medicale. Caz 114 este o femeie de 38 ani, din Hunedoara, care a venit în contact cu cazul 26 (tânăra care nu a respectat autoizolarea). Caz 115 este o femeie de 45 ani, din Hunedoara, care a avut contact cu aceeași tânără. Ambele cazuri (114 și 115) sunt asistente medicale. Caz 116 este un bărbat de 60 ani, din Caraș Severin, aflat în carantină în Reșița, întors din Italia în 11.03.2020
20.30 Preşedinta CJ Daniela Câmpean şi senatorul Mircea Cazan, izolați la domiciliu din cauza contactului cu persoane confirmate cu coronavirus, se simt bine. Rezultatul testului îl vor afla duminică sau luni.
20.14 Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 113 în România. Caz 113 este un bărbat, 36 ani din Timișoara, venit din Italia în 12 martie., aflat în carantină în Timișoara.
20.00 Italia a anunțat situația cazurilor de coronavirus. O adevarata explozie față de vineri, respectiv cu +3,497 de cazuri confirmate. NUmarul total de cazuri în Italia a ajuns la 21,157, și 1,441de oameni s-au însănătoșit. Numprul de morți a scăzuit față de 250 vineri, la 175.
19.41 Ședințe de urgență la Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării după ce președintele a decretat stare de urgență
19.20 Numărul persoanelor infectate cu coronavirus în România este de 109, cu 14 mai multe decât vineri seara.
19.10 Spania a declarat deasemenea stare de alarmă, inclusiv restricții de miscare pentur pupulație. Restricțiile intră în vigoare de luni. Spania are la această ora declarate 6043 de cazurI de coronavirus confirmate, cu 811 mai multe decâț vineri și 191 de morți.
19.00 – Președintele Iohannis declara starea de urgență din cauza pandemiei de coronavirus COVID 19. Iohannis a spus că starea de urgență este necesară pentru ca autoritățile să aibă capacitatea de a gestiona mai bine situația, pentru a aloca fonduri suplimentare și a impune interdicțiile necesare combaterii COVID-19.
Surse: Agenţiile Mediafax şi Agerpres.