De ce a fost ales Spitalul din Onești, Centru Județean de suport pentru persoanele infectate cu Covid-19?

de WTA.ro

Astăzi, 3 aprilie, primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, a lansat în spațiul public (pe pagina sa de Facebook), mai multe întrebari adresate prefectului județului Bacau, Liviu Miroșeanu, nemulțumit de decizia ca Spitalul din Onești să devină spital suport COVID-19.
Redăm mai jos textul postat în această dimineață:

“Pentru a clarifica numeroasele probleme apărute în ultima perioadă pe seama noului coronavirus şi în dorinţa de a informa cât mai corect cetăţenii adresez public următoarele #ÎNTREBĂRI :
???? Domnule Prefect Liviu Miroșeanu, vă rog respectuos ca, prin prisma funcţiei pe care ocupaţi şi în calitate de reprezentant al Guvernului PNL în teritoriu, să ne clarificaţi următoarele :
⁉Cine este responsabil şi care au fost criteriile în urma cărora a fost luată decizia ca Spitalul Municipal “Sf Ierarh Dr. Luca” Oneşti să fie declarant spital suport COVID-19?
⁉ Există un raţionament bine fundamentat, sau este o pură coincidenţă faptul că Spitalul Municipal Oneşti (primar Nicolae Gnatiuc – PSD) a fost declarat spital COVID sau suport COVID, în timp ce Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti (primar Valentin Vieru – ALDE-PNL) şi Spitalul Orăşenesc “Ioan Lascăr” Comăneşti (primar Viorel Miron – PNL) au fost declarate spitale non-COVID?
⁉ Cine şi în baza cărui raţionament a înfiinţat în Oneşti 3 centre de carantină, cu o capacitate de 66 de locuri, unde sunt cazaţi la momentul de faţă 57 de persoane, dintre care nici o persoana din Oneşti!!
⁉ De ce cadrele medicale din cadrul Spitalului Municipal Oneşti care au interacţionat cu angajată CPU Oneşti confirmată pozitiv COVID-19 nu sunt testate, la fel ca multe alte cadre medicale din România aflate în aceeaşi situaţie, în schimb membrii guvernului în frunte cu premierul Ludovic Orban sau preşedintele CJ Suceava, domnul Flutur (PNL) au beneficiat de privilegiul de a fi testate în regim de urgenţă?
⁉ Consideraţi că personalul medical de la Spitalul municipal Oneşti, cu puţinele echipamente primite de la Guvernul României prin Ministerul Sănătatii şi DSP Bacău, îşi poate desfăşura în siguranţă activitatea de spital suport COVID??
⁉Care este în perioada imediat următoare planul de dotare cu echipamente medicale corespunzătoare a Spitalului Municipal Oneşti, pentru a putea face acestei situaţii îngrijorătoare?
????Pe lângă toate acestea, în calitatea mea de cetăţean care ocupa vremelnic funcţia de primar al Oneştiului, vă mai adresez două întrebări:
⁉ Care este punctul dumneavoastră de vedere în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu faptul că executivul , prin Ministerul Afacerilor Interne emite Ordonanţe militare ce implică presiuni uriaşe asupra bugetelor locale şi aşa vlăguite de criză (încasările la bugetul local al municipiului Oneşti au scăzut cu 80%). Un exemplu în acest sens este şi măsura prin care administraţiile publice locale sunt obligate la montarea în toate scările de bloc de dispozitive de dezinfectare, fără a susţine financiar această măsura;
⁉ Nu consideraţi că ar fi corect ca măsura prin care personalul medical aflat în lupta împotriva COVID să fie cazat în regim hotelier, proiect “împrumutat” de la Consiliul Judeţean Bacău, să fie susţinută financiar de Guvern şi nu tot de la bugetele locale?

???? Odată adresate aceste întrebări, vin în fata oneştenilor şi cu câteva #RĂSPUNSURI!
De la începutul acestei crize şi până în prezent, în calitate de primar (PSD) am adoptat şi implementat mai multe măsuri:
✅ Pentru a gestiona cât mai eficient situația actuală, am alocat de la bugetul local suma de 300.000 de mii de lei din care au fost achiziționate, la recomandarea specialiştilor din cadrul Spitalului Municipal Oneşti, următoarele echipamente medicale :
– Aparate mobile de ventilaţie mecanică: 2 buc – 62.100,15 lei
– Monitoare de funcţii vitale: 5 buc- 53.312 lei
– Injectomate: 5 buc- 27.846 lei
– Holtere EKG: 4 buc- 36.123,64 lei
– Electrocardiograf portabil: 3 buc- 90.321 lei;
– Aparat automat pentru dezinfecţie terminală încăperi: 1 buc- 30.345 lei;
✅ Consiliul Local Oneşti a aprobat în unanimitate Proiectul de Hotărâre privind asocierea Municipiului Onești cu Asociaţia „Septembrie Medical Oneştean”, o nouă alocare bugetară în cuantum de 100.000 de lei, prin care contribuim la campania umanitară demarata în vederea achiziționării şi amenajării unui laborator de biologie moleculară care să permită testarea în masă pentru COVID-19. ???? Îi felicit şi pe această cale pe Mihai şi Edy pentru iniţiativa lor, împreună cu toţi cei care am donat reuşind să strângem într-un timp record sumele necesare.
✅ Consiliul Judeţean Bacău , preşedinte Sorin Brasoveanu (PSD) a aprobat pe 31 martie 2020 alocarea sumei de 500 mii lei???? din fondul de rezervă bugetară al Judeţului Bacău pentru Municipiul Oneşti în vederea susţinerii activităţii Spitalului Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca” Oneşti. Aceşti bani vor avea ca destinaţie achiziţionarea de echipamente medicale absolut necesare în secţia de Terapie Intensivă.
✅ Alocarea de către RAJA SA, în baza unui contract de sponsorizare, a sumei de 100.000 lei /net pe lună, exclusiv pentru acoperirea parţiala a cheltuielilor efectuate de Spitalul Municipal Oneşti cu cazarea personalului medical în regim hotelier, în acţiunea de combatere a răspândirii COVID-19, pe toată durata existenţei stării de urgenţă pe teritoriul României.
✅ Pe lângă toate acestea am reuşit mobilizarea unor oameni de afaceri care au contribuit cu resurse financiare consistente la luptă împotriva noului coronavirus, donaţiile lor ridicându-se la aproximativ 40.000 de euro.

???? Închei acest mesaj cu speranţa că Instituţia Prefectului va lua cunoştinţă de acest demers public , ţinând cont de faptul că în perioada imediat următoare Guvernul are în vedere o rectificare bugetară , iar Municipiul Oneşti, al cărui vremelnic primar sunt, ar putea primi susţinerea financiară necesară, într-o manieră în care să reflecte acoperirea tuturor cheltuielilor atât de apăsătoare în această perioadă de luptă împotriva COVID-19.
Felicitări tuturor celor care s-au implicat , se implică şi se vor mai implica în această luptă cu un inamic invizibil!
???? Tuturor, VĂ MULŢUMESC”

The post De ce a fost ales Spitalul din Onești, Centru Județean de suport pentru persoanele infectate cu Covid-19? appeared first on Onesti – Portal.

Te-ar putea interesa