(VIDEO) Duminică 19 aprilie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului. În contextul stării de urgență prelungită prin decret prezidențial, Ministerul Afacerilor Interne a semnat cu Patriarhia Română un acord de susţinere şi ajutor din partea tuturor forţelor coordonate de MAI pentru organizarea unor acţiuni comune cu ocazia Paștelui, în sprijinul credincioșilor și clericilor.
Măsurile luate au fost anunțate de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela: ”Vom ajuta Biserica Ortodoxă Română la împărţirea Sfintelor Paşti şi a Luminii Sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii, pentru a le oferi credincioșilor o anumită consolare”.
Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07.00 – 17.00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcașurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție (mască sanitară, distanță socială de 2 metri, marcată în fața locului special amenajat), similar magazinelor alimentare.
În declarația pe propria răspundere, la ”Locul deplasării”, credinciosul va face precizarea ”Pentru ridicarea Sfintelor Paști de la Biserica (numele lăcașului de cult din zona de rezidență a persoanei respective)”.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri și Poliție Locală) vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Paştilor.
Angajaţii parohiei, membrii consiliilor parohiale și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale și a reglementărilor prevăzute în ordonanțele militare pe perioada distribuirii Paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.
Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani, Paştile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă (17 și 18 aprilie) sau în prima zi de Paşti (19 aprilie), începând cu ora 06.00 dimineața, cu respectarea măsurilor de protecție (mască sanitară și mănuși).
Distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, în jurul orei 19.00, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliția Locală, cât și cadrele MApN), începând cu ora 20.00.
Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor.
În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne de la centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.
În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecție.
Echipajele care acționează în posturile fixe și cele aflate la punctele de frontieră, aflate în misiuni coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne, vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic (în baza excepțiilor de circulație prevăzute în ordonanțele militare anterioare) sau care tranzitează frontiera.
Cadrele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, aflate în misiune în noaptea de Înviere, vor distribui Sfânta Lumină spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină.
Premierul Ludovic Orban a declarat: ”Aşa cum a fost gândit acest parteneriat, dacă este respectat, nu va genera riscuri de răspândire a virusului. Acolo este vorba de două momente, și anume momentul în care preoții dau către credincioși Paștile, în spații deschise, și Lumina, care va fi distribuită din biserică de reprezentanți ai consiliului parohial, spijiniti de angajați ai MAI. Toți vor fi echipați cu măști, cu mănuşi. Trebuie să existe o colaborare între echipele MAI și preoții parohi”.