Deputatul PNL Angelica Fădor a afirmat că Guvernul a luat măsura de a majora, de la 60% la 64%, procentul din impozitul pe venit care se duce direct în bugetele locale, decizia fiind luată în urma propunerilor făcute de Asociaţia Municipiilor şi de către alte autorităţi locale.
Deputat PNL: A crescut la 64% procentul din impozitul pe venit care ajunge direct în bugetele locale
„Autorităţile locale vor beneficia de creşterea surselor directe de venit la bugetul local. Astfel, Guvernul PNL a decis să crească, de la 60% la 64%, procentul din impozitul pe venit ce se va vărsa direct în bugetele locale. Executivul a luat această hotărâre în urma propunerilor venite de la Asociaţia Municipiilor şi de la alte autorităţi locale cu scopul de a întări autonomia locală. În acest context al măririi surselor de venit, subliniez că adoptarea proiectului de lege referitor la plafoanele bugetare pentru 2020, prin angajarea răspunderii, a fost necesară pentru că în baza lui urmează să fie adoptat bugetul de stat pentru anul următor şi, ulterior, adoptate bugetele locale”, a declarat Angelia Fădor, printr-un comunicat de presă remis, duminică, MEDIAFAX.
Deputatul PNL a adăugat că Executivul este hotărât să ia măsuri astfel încât autorităţile locale să nu mai aibă blocajele financiare cu care s-au confruntat în vechea guvernare.
„PNL este conştient de greutăţile financiare pe care le întâmpină autorităţile locale şi este determinat ca acestea să nu mai treacă prin blocajele financiare la care au fost supuse în timpul fostei guvernări. Reamintesc faptul că Guvernul Orban a decis să aloce fondurile necesare pentru ca, pe final de an, primăriile să evite intrarea în incapacitate de plată”, a completat Fădor.
Preşedintele comisiei pentru administraţie a Camerei Deputaţilor a reasigurat că Guvernul va asigura pentru finalul acestui an resursele necesare pentru plata lucrărilor prin PNDL.
„De asemenea, chiar dacă a apărut o situaţie de ultim moment prin care statul român este obligat să plătească urgent o datorie de 300 de milioane de euro, Guvernul va asigura, pe final de an, resursele necesare pentru plata lucrărilor efectuate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), lucrări neachitate la timp de Guvernul PSD”, a conchis deputatul liberal.
Premierul Ludovic Orban a anunţat că Executivul va adopta, în şedinţa de luni, o nouă rectificare bugetară ca să realimenteze Fondul de rezervă al Guvernului pentru efectuarea plăţilor care să asigure cheltuielile de funcţionare pentru autorităţile locale.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].
Citeste mai mult pe aici