Deputatul George Șișcu: „Măsura carantinării cartierului Bendea este una în primul rând preventivă“

de WTA.ro

Vreau să îi asigur pe toți locuitorii orașului Babadag că măsura carantinării cartierului Bendea este una în primul rând preventivă- a declarat deputatul liberal George Șișcu, originar din Babadag.

„Nu avem zeci sau sute de cazuri de persoane infectate în cartier sau în oraș. Autoritățile au luat măsura, pe care o salut, pentru a putea impune cu mai multă fermitate restricțiile privind părăsirea locuințelor. În ciuda vizitei noastre din urmă cu câteva zile și a sporirii efectivelor de ordine, rugămintea de a respecta distanțarea socială nu a fost onorată de comunitate.

În cartierul Bendea avem circa 150 de locuințe în care sunt înregistrate peste 2000 de persoane, iar riscul de expunere la virus este unul ridicat. Autoritățile dirijează circulația pe varianta ocolitoare a orașului Babadag, iar aprovizionarea cartierului cu alimente și bunuri de strictă necesitată este realizată cu prioritate.

Totodată, personalul Direcției de Sănătate Publică Tulcea prelevă probe pentru a efectua teste covid-19“ a mai precizat deputatul liberal George Șișcu.

Te-ar putea interesa