PRECIZĂRI formulate de domnul ing. Florin Jianu, directorul Polaris M Holding Mangalia, despre acțiunile de dezinfecție la nivelul muncipiului Mangalia:
”Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de Covid-19, am stabilit împreună cu reprezentanți ai Primăriei Mangalia, inclusiv cu dl Primar — Radu Cristian, demararea în regim de urgență a unor acțiuni de dezinfecție la nivelul municipiului. Astfel, se demarează dezinfecții la nivelul străzilor, trotuarelor dar și a instituțiilor publice, parcurilor și locurilor de joacă. Ca urmare a acțiunii de dezinfecție pe care am demarat‑o pe străzile municipiului Mangalia, am observat că au apărut confuzii (mai mult sau mai puțin voite), cu privire la procesul prin care soluția dezinfectantă a fost împrăștiată pe carosabil.
Din această cauză, aduc câteva clarificări ce sper să fie lămuritoare, cel puțin pentru oamenii de bine, interesați cu adevărat de sănătatea publică:
1. Soluția folosită la DEZINFECȚIA străzilor si a trotuarelor conține substanțe chimice ce nu trebuie inhalate!
2. Procedura prin care această soluție este împrăștiată pe carosabil este prin cădere, cu volum și viteză de împrăștiere controlate.
3. Procedura aleasă pentru împrăștierea dezinfectantului pe trotuare este pulverizare la nivelul trotuarului, intrucât după ora 21:00 nu mai există trafic pietonal, dar și pentru că am solicitat și primit ajutorul Poliției Locale. S‑a ales această metodă și NU împrăștierea prin presiune (jeturi) sau pulverizare (duze reglate pentru particule fine), pentru că, având în vedere că pe timpul zilei există trafic pietonal, s‑ar fi riscat ca de pe carosabil să ajungă foarte ușor pe trotuar particule de substanță dezinfectantă, care ar fi afectat in mod direct sănătatea cetățenilor.
Acțiunile de dezinfecție a străzilor vor continua și vor începe in fiecare dimineață, la ora 05:00.
Acțiunile de dezinfecție a trotuarelor se vor desfășura începând cu ora 21:00, iar dezinfecția platformelor subterane va începe la ora 06:00.
Sper că am reușit să fiu suficient de explicit, astfel încât să nu mai fim tendențioși, măcar în această perioadă grea prin care cu toții trecem. Pentru cei pe care nu am reușit să‑i lămuresc, ca și până acum, vă stau la dispoziție in privat, la telefon sau la sediul Polaris din Mangalia. Vă mulțumesc pentru timpul acordat citirii acestor clarificări și vă doresc toate cele bune și multă sănătate!
Mangalia News, 16.03.2020.
Cele mai citite articole
The post Directorul Polaris M Holding Mangalia, ing. Florin Jianu: “Toate străzile, trotuarele şi platformele subterane ale ghenelor vor fi dezinfectate” [Foto/VIDEO] appeared first on Mangalia News.