Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și coordonatorul activității Spitalului Județean de Urgență ,,Sfântu Ioan cel Nou” Suceava, gen. (r) Ionel Oprea, s-au pus astăzi de acord pentru ca două mii de combinezoane să fie trimise la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț la cererea managerului interimar, dr. Daniela Marcoci.
„Sprijinul acordat se dorește a fi un gest de solidaritate față de vecinii noștri care, ca și noi, sunt mobilizați pentru stăvilirea răspândirii COVID-19 și duc o luptă dură pentru salvarea de vieți în timpul pandemiei provocate de SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în acest moment unitatea medicală nemțeană are nevoie urgent de combinezoane în timp ce Spitalul Județean din Suceava are disponibile un număr care acoperă necesarul pentru mai multe zile.
Dr. Daniela Marcoci a fost câteva zile detaștă la SJU Suceava, înainte de a fi numita manager interimar la SJU Neamț.
The post Două mii de combinezoane de protecție de la SJU Suceava vor fi trimise la SJU Neamț care are deficit în acest moment appeared first on NewsBucovina.