FOTO. Mobilizare de forțe! Incendiu de amploare în județul Satu Mare

de WTA.ro

Pompierii negreșteni au acționat timp de 24 de ore pentru localizarea și stingerea unui incendiu, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare de pădure, litieră, lăstăriș și vegetație spontană în zona pădurii din Bixad.

Pe
parcursul celor 24 de ore, la fața locului locului au acționat 40 de pompieri,
voluntari din cadrul SVSU Bixad, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului
Poliției de Frontieră Negrești Oaș, viceprimarul comunei Bixad, precum și
cetățeni din zonă.

Pompierii, un nou semnal de alarmă

Atragem
încă o dată atenția asupra faptului că incendiile de vegetație uscată pot
provoca pagube materiale însemnate prin propagarea acestora la construcții,
instalații, terenuri, culturi agricole, păduri, căi de transport aflate în
apropiere.

Zilnic
suntem solicitați pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată izbucnite
din cauza folosirii focului fără respectarea normelor specifice de prevenire.

Majoritatea
sunt intervenții dificile, de lungă durată și presupun un efort susținut. La
majoritatea nu se poate ajunge cu autospeciala de stingere, pompierii fiind
nevoiți să parcurgă distanțe lungi având de cărat și apa și echipamentele
specifice.

Sursa: ISU Satu Mare

Te-ar putea interesa