Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni că nu vor impune restricţii speciale vârstnicilor şi nici izolarea acestora, susţinând că atunci când autorităţile vor lua decizia de a relaxa restricţiile, acestea vor viza toate grupele de vârstă, informează AGERPRES.
Într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune B1, Nelu Tătaru a fost întrebat dacă se vor anumite impune restricţii speciale persoanelor în vârstă, în momentul în care autorităţile vor lua decizia de a se relaxa restricţiile de circulaţie.
“Nu. În acest moment, nu ne gândim la relaxare. Încă mai avem o perioadă în care trebuie să avem acele precauţii, să atingem vârful şi să vedem efectele acestuia. La nivelul Ministerului Sănătăţii se primesc propuneri de la diverşi colegi de-ai noştri, medici specialişti sau, ştiu eu, mai remarcaţi în profesie, care au pus anumite probleme, inclusiv o izolare a vârstnicilor pentru o perioadă mai lungă. Nu discutăm acest lucru. Când va veni relaxarea va veni pentru fiecare grupă de vârstă, nu numai pentru anumite grupe de vârstă, ţinând cont oarecum de fiecare localitate în parte, de fiecare focar în desfăşurare şi atunci aceste restricţii se vor relaxa diferit de la o localitate la alta şi de la un focar la altul”, a spus Nelu Tătaru.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a fost întrebat dacă relaxarea restricţiilor se va face separat pe zone sau gradual pe sectoare de activitate.
“În măsura în care vom avea, de exemplu, două oraşe în carantină – Suceava şi Ţăndărei, atunci relaxarea va începe cu ridicarea carantinei în zonele în care avem încă focare în desfăşurare şi se vor menţine anumite restricţii. (…) Se vor deschide parţial nişte sectoare – ca locul de muncă, ca mobilitate în anumite magazine, în anumite centre mai mari, dar păstrând distanţarea socială şi izolarea. Pentru anumite localităţi şi focare, repet, se va începe cu o relaxare a numărului de ore în care putem ieşi, inclusiv vârstnicii. Se va începe cu o anumită relaxare a zonelor în care putem merge. Sunt lucruri pe care le vom adopta în dinamică şi pentru fiecare focar sau localitate în parte şi la momentul în care vom vedea că zona este sigură. Trebuie să ne gândim că avem stare de urgenţă până pe 15 mai, iar după 15 mai să ne gândim la reevaluare”, a precizat Nelu Tătaru.
The post Nelu Tătaru spune că nu se vor impune restricţii speciale vârstnicilor şi nici izolarea acestora appeared first on ZiarMM.