În comunitatea neoprotestantă se vorbea de câteva zile despre cazul pastorului, un sexagenar din cartierul Aurel Vlaicu, despre care s-a crezut inițial că suferă de o formă mai complicată de pneumonie și a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Testarea sa a scos însă la iveală faptul că fusese infectat cu virusul SARS-CoV-2. Bărbatul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Vom reveni cu amănunte în măsura în care acestea vor fi publice.
UPDATE 1: Pastorul a murit
Potrivit informațiilor noastre, pastorul ar fi decedat astăzi la Timișoara sau în drum spre orașul vecin.
UPDATE 2: Internat la Județean
Pastorul se afla internat, de câteva zile, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Potrivit unor informații care circulă în mediile neoprotestante, acesta ar fi călătorit de curând în străinătate și nu s-ar fi autoizolat ulterior la domiciliu, mergând inclusiv la biserică. Este vorba despre Biserica Creștină Penticostală „Izvorul Vieții” din Aradul Nou, ai cărei membri s-au rugat pentru sănătatea pastorului:
Cele mai citite articole
Apel urgent la rugăciune pentru fratele păstor Șerban Ioan care se află internat la spitalul județean Arad la terapie…
Publicată de Biserica Creștină Penticostală "Izvorul Vieții" Aradul Nou pe Vineri, 20 martie 2020
UPDATE 3: Autoritățile confirmă decesul
Autoritățile au confirmat decesul pastorului. „A fost înregistrat al 6-lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Persoana este un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Județean Arad, intubat în secția ATI. Bărbatul a decedat în cursul zilei de astăzi și tot în această zi a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus”, transmite ISU Arad.
The post NEWS ALERT: Un pastor penticostal din Arad, bolnav de CORONAVIRUS. UPDATE: Pacientul a DECEDAT appeared first on NewsAr.ro.